Coronavirus: cum sunt afectați copiii și gravidele

Odată cu răspândirea în forță a virusului SARS-CoV-2, tot mai multe semne de întrebare sunt ridicate cu privire la posibilul impact al acestuia asupra femeilor însărcinate și al copiilor. Mai jos, câteva informații utile cu privire la acest aspect.

COVID-19 și sarcina

La debutul pandemiei nu se cunoștea, cu exactitate, dacă femeile însărcinate erau mai predispuse contractării virusului față de restul populației. Între timp, experții în sănătate au ajuns la concluzia că femeile însărcinate prezintă același risc de infectare ca restul populației. De asemenea, nu există dovezi conform cărora femeile însărcinate cu COVID-19 manifestă simptome mai severe de boală față de restul populației. Nu în ultimul rând, e important de menționat că nu s-au identificat pierderi de sarcină asociate cu boala COVID-19, până în prezent.

Cert este faptul că femeile însărcinate manifestă schimbări de natură fiziologică și imunitară care le pot sensibiliza în fața infecțiilor respiratorii virale, inclusiv infecția cu SARS-CoV-2. Trebuie ținut cont de faptul că această sensibilitate este relevantă pentru orice fel de infecție virală sau bacteriană, inclusiv gripa de tip A, bronșita, faringita, laringita, viroza respiratorie etc.

Cu toate acestea, potrivit celor mai noi cercetări, femeile însărcinate mai în vârstă, supraponderale sau cu comorbidități, precum hipertensiune și diabet, prezintă un risc mai crescut de infectare. De asemenea, femeile însărcinate cu una sau mai multe din problemele menționate mai sus pot dezvolta o formă mai severă de boală, care poate necesita și internare. Din cauza schimbărilor survenite la nivelul sistemului imunitar, în urma sarcinii, viitoarele mămici trebuie să fie foarte precaute când vine vorba de sănătate, mai ales în această perioadă. 

Transmiterea de la mamă la făt – o posibilitate?

SARS-CoV-2 se răspândește prin contactul apropiat/direct cu o persoană infectată. În prezent, nu există suficiente informații cu privire la transmiterea virusului de la mamă la făt, prin transmisie verticală (înainte de sarcină, în timpul sarcinii sau după naștere). Cu toate acestea, s-au semnalat cazuri de transmitere a bolii, dar în majoritatea cazurilor, atât mama, cât și fătul și-au revenit cu succes.  

De asemenea, au existat și multe cazuri de copii născuți din mame purtătoare infectate cu SARS-CoV-2 care, în urma testării, au primit rezultate negative. De asemenea, în testele inițiale, virusul nu a fost depistat în lichidul amniotic sau în laptele matern al mamelor diagnosticate cu COVID-19. 

Dacă ai fost diagnosticată cu COVID-19 și alăptezi, urmează sfatul medicului tău curant. Specialiștii nu recomandă întreruperea alăptării, deoarece copiii, de regulă, fac forme ușoare de boală, din care își revin repede. În plus, întreruperea alăptatului poate fi mai de impact asupra celui mic.

Este important de reținut faptul că anumite reacții adverse grave, precum avortul spontan sau moartea la naștere a fătului au fost înregistrate în cazul femeilor infectate cu alte forme de coronavirusuri, precum SARS-CoV și MERS-CoV. De asemenea, febra acută înregistrată în primele luni de sarcină poate crește riscul de dezvoltare a unor malformații la nou-născut.

Coronavirus și copilul

De la începutul pandemiei, s-a remarcat o diferență remarcabilă între manifestarea bolii la copii și la adulți. Numărul de copii infectați a fost mai scăzut, iar formele suferite de aceștia au fost, în general, ușoare și medii. Cu toate acestea, s-a dovedit faptul că și copiii pot da mai departe virusul, deci dacă cel mic a fost diagnosticat cu COVID-19, este important să aplici aceleași măsuri de protecție și distanțare stabilite pentru populația generală. La fel ca adulții asimptomatici, copiii fără simptome pot, de asemenea, răspândi boala.  

După cum am menționat, majoritatea copiilor infectați, până în prezent, au manifestat simptome ușoare, medii, sau au fost asimptomatici. S-au ivit situații de necessitate de internare și de terapie intensivă, dar cazurile au fost rare. Cu toate acestea, o afecțiune medicală gravă, asociată cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, a fost remarcată la o serie de copii bolnavi. Este vorba despre sindromul inflamator multisistemic (MIS-C), ale cărei cauze nu sunt, momentan, cunoscute. Nu se cunosc nici factorii de risc ce pot determina apariția acestui sindrom.  

Copiii mai mici de un an, precum și cei cu afecțiuni preexistente, pot fi mai predispuși la forme de severe de COVID-19. 

De asemenea, copiii de orice vârstă cu următoarele afecțiuni medicale preexistente pot avea risc crescut de severitate a bolii:
-    Astm sau alte afecțiuni pulmonare cronice
-    Diabet
-    Afecțiuni genetice, neurologice sau metabolice
-    Boli celulare
-    Afecțiuni cardiovasculare congenitale
-    Imunosupresie (sistem imunitar slăbit din cauza unor afecțiuni medicale sau în urma unor tratamente care își pun amprenta pe sistemul imunitar)
-    Complexitate medical (copii care suferă de mai multe boli cronice, care le afectează mai multe organe sau părți ale corpului, sau care sunt dependenți de aparate)
-    Obezitate

Dacă cel mic are o afecțiune preexistentă, discută cu medicul pediatru despre riscurile implicite. În ceea ce privește simptomele COVID-19, acestea se manifestă similar la adulții și copiii simptomatici. Mai precis, simptomele sunt asemănătoare cu cele ale gripei obișnuite. Cele mai des întâlnite simptome la copii sunt febra și tusea, dar la acestea se pot adăuga și:
-    Frisoanele
-    Congestia nazală
-    Pierderea gustului și/sau a mirosului
-    Durerea în gât
-    Dificultățile de respirație sau respirația tăiată
-    Diareea
-    Starea de greață și de vomă
-    Durerile de stomac
-    Starea de oboseală
-    Durerile de cap
-    Durerile musculare
-    Lipsa apetitului, mai ales la copiii mici și foarte mici

Tratamentul pentru copiii infectați cu SARS-CoV-2

Tratamentul pentru cei mici trebuie stabilit de medicul pediatru, deoarece medicamentele folosite în tratamentul adulților nu sunt întotdeauna pretabile și în cazul copiilor. În privința managementului bolii, se pot lua măsuri individuale și colective pentru protejarea populației infantile, precum limitarea acesului la spațiile de grup, unde infecția este mai ușor de luat, igiena corespunzătoare și ferirea de persoanele bolnave. 

Educarea copiilor cu privire la menținerea unui nivel optim de igienă a mâinilor optim crucială în această perioadă, precum și educarea lor în privința comportamentului la școală și în spațiile publice, care cuprinde acoperirea gurii și nasului în timpul tusei sau strănutului, menținerea unei distanțe regulamentare față de persoanele bolnave și evitarea contactului mâinilor neigienizate cu ochii, gura și nasul.

Când și cum ar trebui să folosești dezinfectant pentru mâini?

Dacă nu ai acces la apă, curățarea mâinilor cu un gel de curățare cu alcool între 60 și 95% te poate ajuta să eviți îmbolnăvirea și răspândirea germenilor. Un astfel de produs este gelul de curățare GUARD X, pentru mâini.

Cum știi dacă gelul tău de curățare este eficient?
•    Pentru început, trebuie să ai în vedere concentrația de alcool pe care o are produsul pe care vrei să-l achiziționezi. Potrivit multor studii, gelurile de curățare a mâinilor trebuie să aibă un conținut ridicat de alcool, pentru a fi eficiente în lupta cu bacteriile. De exemplu, GUARD X are o concentrație de 70% alcool, considerată eficientă pentru înlăturarea majorității virusurilor și bacteriilor.
•    Ține cont de calitatea ingredientelor. Acestea trebuie să fie de calitate superioară. Gelul de curățare GUARD X are în compoziție astfel de ingrediente, precum aloe vera și glicerina. Aloe vera conține agenți care inhibă bacteriile, ciupercile și virusurile, pe când glicerina este un umectant care hidratează și întărește bariera naturală de protecție a pielii.  
•    Cât de important este aspectul produsului? Un gel de curățare conține doar ingrediente de calitate dacă, de la o simplă privire, se observă că este clar, curat, fără impurități. 
•    Un indicator senzorial: Un gel de calitate nu lasă reziduuri de săpun și nici nu are o textură lipicioasă. 
 
Când folosești un gel de curățare pentru mâini, precum este gelul de curățare GUARD X, pune o cantitate suficientă de produs în palme, aproximativ 3 ml, după care freacă mâinile timp de 30 secunde, până la evaporarea completă a lichidului. Gelul GUARD X are grijă să mențină curate mâinile tuturor membrilor familiei, de la copii, la părinți, la bunici.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
World Health Organization - Coronavirus disease (COVID-19): Pregnancy and childbirth
https://www.who.int/news-room/q-a-detail/coronavirus-disease-covid-19-pregnancy-and-childbirth 
Centers for Disease Control and Prevention - COVID-19 in Children and Teens
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/daily-life-coping/children/symptoms.html 
Science Daily - Mother transmitted COVID-19 to baby during pregnancy, physicians report
https://www.sciencedaily.com/releases/2020/08/200824092001.htm 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0