CDC: Persoanele vaccinate pot socializa în interior fără măști de protecție

Centrul de Control și Prevenție a Bolilor (CDC) a anunțat de curând că persoanele vaccinate complet (în două doze, acolo unde e cazul) împotriva COVID-19 pot socializa în spații interioare fără a purta mască. Recomandarea se aplică atât într-un grup de persoane vaccinate, cât și într-un grup de persoane vaccinate și persoane neimunizate, dar care nu se regăsesc într-o categorie vulnerabilă, precum persoanele vârstnice sau cele cu afecțiuni cronice. 

Potrivit directorului CDC, medicul Rochelle Walensky, această acțiune de recomandare este un prim pas către revenirea la normal, dar mai e cale lungă până la o revenire completă. Aceasta a adăugat și faptul că, pe măsură ce tot mai multe persoane se vaccinează, rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 poate scădea la nivel comunitar. Tototdată, pe măsură ce specialiștii dobândesc o înțelegere mai bună a imunității împotriva COVID-19, este posibil ca CDC să revină cu noi recomandări de relaxare a măsurilor de distanțare social către publicul larg. 

Astfel, potrivit comunicatului proaspăt emis de către CDC, persoanele care au primit a doua doză de vaccin pot, la minimum două săptămâni de la vaccinare să viziteze alte persoane vaccinate integral, în spații de interior, fără a purta mască și fără a lua măsuri de distanțare socială. De asemenea, persoanele vaccinate vor putea vizita apropiați nevaccinați, care aparțin aceluiași domiciliu și care prezintă un risc scăzut de formă severe a infecției COVID-19, fără a purta mască și fără a practica distanțare social. 

Nu în ultimul rând, CDC recomandă persoanelor vaccinate să evite autocarantinarea vreme de două săptămâni și testarea în urma expunerii la virus, atât timp cât nu prezintă niciun simptom de boală. Cu toate acestea, restricțiile actuale ale fiecărui stat rămân în vigoare, având în vedere faptul că ne aflăm în cel de-al treilea val pandemic, care a fost accentuat de apariția noilor variante de virus ce sunt considerate momentan mult mai contagioase. Cu un număr tot mai crescut de cazuri și de decese pe plan global, niciun stat nu își poate asuma răspunderea pentru relaxarea măsurilor de protecție și distanțare socială. 

În acest sens, CDC a completat recomandarea amintită mai sus cu următoarele precizări:
-    Persoanele care au primit ambele doze de vaccin trebuie să poarte în continuare mască de protecție și să mențină distanțarea socială în spații publice, în spații agglomerate sau în spații de interior, în jurul persoanelor aflate la risc mare de infectare sau de formă severă de boală.
-    Persoanele vaccinate trebuie să poarte în continuare mască și să respecte măsurile de distanțare social atunci când vizitează persoane vaccinate din mai multe locuințe individuale. 
-    Persoanele vaccinate trebuie să evită adunările medii sau mari de oameni și spațiile aglomerate.
-    De asemenea, persoanele vaccinate trebuie să evite călătoriile nenecesare.  

Prin persoane considerate la risc crescut de forme severe de boală înțelegem persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice, cum ar fi cancer, boală cronică de rinichi, sindromul Down, insuficiență cardiacă, sistem imunitar slăbit, obezitate, diabet de tip 2 și boală pulmonară obstructivă cronică. Tot la persoane cu risc crescut intră și femeile însărcinate și persoanele fumătoare. 

Ghidul emis de către CDC mai precizează și faptul că, în spațiile publice, persoanele vaccinate trebuie să continuie să respecte toate măsurile de autoprotecție împotriva COVID-19, dar și măsurile de protejare a celor din jur. Acest lucru înseamnă purtarea unei măști corespunzătoare, cu protecție în trei straturi și care să se așeze potrivit pe față, menținerea distanțării sociale, evitarea adunărilor și spațiilor agglomerate, evitarea spațiilor slab ventilate, acoperirea gurii la tuse și strănut, spălatul și dezinfectatul frecvent al mâinilor, precum și respectarea oricăror alte norme impuse de țara în care se află. 

În plus, persoanele vaccinate integral trebuie să rămână, în continuare, vigilente cu privire la orice semn sau simptom de infecție COVID-19, în special după contactul cu o persoană suspectată sau confirmată cu COVID-19. Acest lucru este important de reținut, atrag atenția experții în sănătate, deoarece, în cazuri rare, dar nu imposibile, vaccinul poate să nu aibă efect, adică sistemul imunitar să nu primească stimulul necesar pentru a produce anticorp anti COVID-19. Prin urmare, se recomandă ca, la intervalul de timp recomandat de centrul de vaccinare, persoana vaccinată să își efectueze un test de anticorpi, pentru a afla care este gradul de imunitate dobândit în urma vaccinului. 

Rochelle Walensky a subliniat și faptul că menținerea în vigoare a restricțiilor de călătorie este extrem de importantă, având în vedere apariția celor trei noi variante de virus, mai puternice și mai contagioase, în fața cărora o parte din vaccinuri nu au eficacitate dovedită. Aceasta atrage atenția asupra faptului că răspândirea acestora variante a fost cauzată, în primul rând, de călătoriile internaționale. 

CDC susține că, prin vaccinare consecventă și susținută, în cel mai scurt timp, bunicii și părinții vârstnici vor avea ocazia mult așteptată să își vadă copiii și nepoții. Cu toate acestea, este important de reținut că, în momentul de față, peste 90% din populația lumii nu este vaccinată, așadar planul de vaccinare trebuie să continuie în ritm alert pentru a putea acorda această oportunitate membrilor familiei extinse. 

În momentul de față, nu există suficiente informații cu privire la rata de transmitere a virusului de la persoanele vaccinate către publicul larg. Cercetătorii sunt, însă, de părere că riscul este foarte mic, în baza datelor preliminare. 

Așadar, mai multe cercetări efectuate în Spania și Israel sugerează că încărcătura sau cantitatea virală preluată este semnificativ mai scăzută atunci când o persoană vaccinată intră în contact cu virusul, în comparație cu o persoană nevaccinată. În orice caz, și riscul de infecție propriu-zisă este exponential mai scăzut în rândul celor vaccinați. O cantitate virală mai scăzută înseamnă și un risc mult mai mic de transmitere a virusului către alte persoane din jur.  

Chiar și după un an de la debutul pandemiei, există multe necunoscute în jurul infecției COVID-19, dar eforturile cercetătorilor sunt necontenite pentru a ajunge la o înțelegere deplină a acestei boli. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Interim Public Health Recommendations for Fully Vaccinated People
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/fully-vaccinated-guidance.html 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0