Cancerul ovarian: factori de risc, diagnostic si simptome

Cancerul ovarian ramane o problema majora de sanatate publica in intreaga lume, din cauza inexistentei in acest moment a unor biomarkeri sau a unor proceduri de screening in vederea depistarii precoce.

In aceste conditii, mortalitatea prin acest cancer ramane in continuare ridicata, situandu-se pe locul al 5-lea in privinta mortalitatii prin cancer la femei, cu peste 140.000 cazuri la nivel mondial.

Rata de supravietuire la 5 ani estimata pentru acest cancer este in jur de 46%, cu variatii care depind de varsta pacientei, stadiul bolii, dar si gradul de diferentiere al tumorii. In general, femeile cu varste sub 65 ani au o rata de supravietuire la 5 ani de aproape 70%, in vreme ce supravietuirea la cele de peste aceasta varsta este in jur de 30 %. Se estimeaza ca riscul unei femei de a dezvolta un cancer ovarian de-a lungul vietii este de 1 la 75.

Care sunt factorii de risc in aparitia cancerului ovarian?

Varsta - Studiile epidemiologice au aratat o crestere a incidentei acestei boli in postmenopauza, cu mai mult de jumatate dintre cazuri peste 63 ani. La varste sub 40 ani, cancerul ovarian este rar.

Istoricul familial - Femeile care au o ruda de gradul intai (mama, fiica, sora) diagnosticata cu un cancer de ovar prezinta un risc estimat de 3 ori mai mare de a dezvolta aceasta boala. Acest risc creste atunci cand 2 sau mai multe dintre rudele de gradul 1 au fost diagnosticate cu acest cancer.

Factorul genetic - Se estimeaza ca intre 10% si 15% dintre cancerele ovariene survin ca urmare a cel putin unei mutatii genetice care se transmite in familie. Mutatiile genelor BRCA1 si, respectiv, BRCA2 sunt asociate frecvent cu cresterea riscului de cancer ovarian ereditar.

De fiecare data cand intr-o familie exista o agregare mare de cancere mamare si/sau ovariene pe aceeasi linie, exista probabilitatea diagnosticarii unui sindrom ereditar al cancerului mamar si ovarian (HBOC). Acest sindrom este cauzat de mutatii ale genelor BRCA1 si, respectiv, BRCA2, precum si ale altor cateva gene si este raspunzator de un risc mai mare pentru cancer mamar, ovarian, dar si de pancreas sau prostata. Genele BRCA1 si BRCA2 sunt raspunzatoare de sinteza unor proteine care controleaza cresterea anarhica celulara, actionand ca gene supresoare.

In conditiile mostenirii unei asemenea gene cu mutatii de la unul dintre parinti, capacitatea supresoare este diminuata, iar sansa de a dezvolta un cancer mamar sau ovarian este mare. Riscul de a dezvolta un cancer ovarian de-a lungul vietii la o femeie cu mutatie BRCA1 este cuprins intre 35% si 70%. Riscul estimat la femeile cu mutatii BRCA2 este cuprins intre 10% si 30%. Comparativ, riscul de a dezvolta un cancer ovarian sporadic este undeva in jur de 2%.

Alte sindroame genetice asociate cu risc crescut de a dezvolta cancer ovarian sunt:

Sindromul Lynch, cunoscut si sub numele de sindromul cancerului colorectal ereditar nonpolipos (HNPCC), creste riscul de cancer ovarian si de cancer uterin. Este consecinta mutatiilor unui numar mai mare de gene, crescand de asemenea riscul de cancer colorectal, gastric, de intestin subtire, de ficat, de cale biliara, cerebral si posibil mamar.

Sindromul Peutz Jaghers, destul de rar intalnit, asociaza polipoza intestinala multipla si leziuni pigmentare cutanate, in special la nivelul fetei si al bratelor, si creste riscul de cancer ovarian, mamar si pulmonar.

De fiecare data cand se suspecteaza un sindrom genetic, se recomanda consult genetic si consiliere in vederea aprecierii oportunitatii testarii genetice.

Obezitatea - Studiile recente au stabilit o legatura intre obezitatea juvenila si riscul de a dezvolta la un moment dat un cancer ovarian. Cresterea coeficientului de risc este de peste 50%.

Istoricul personal de cancer mamar creste riscul de cancer ovarian chiar in absenta mutatiilor BRCA.

Femeile care nu au copii, care prezinta o infertilitate inexplicabila sau care au o prima sarcina dupa 35-40 ani prezinta un risc mai mare de cancer ovarian.

De asemenea, o expunere prelungita la stimularea estrogenica, asa cum se intampla in cazul unei menstruatii timpurii (sub varsta de 12 ani) sau in cazul prelungirii instalarii menopauzei, creste acest risc.

Factori protectivi

Folosirea anticonceptionalelor orale pentru 3 sau mai multi ani scade riscul de cancer ovarian cu peste 30%. Sarcina, la fel ca si alaptarea, reprezinta alti factori protectivi dovediti.

La femeile cu mutatii BRCA1 si BRCA 2 se impune indepartarea chirurgicala a ovarelor si a trompelor uterine, in vederea prevenirii aparitiei cancerului ovarian si mamar. Prin aceasta procedura, riscul de cancer ovarian scade cu 70-98%, in vreme ce cancerul mamar este redus cu 40-70%.

Initiativa de a se efectua ovarectomia se ia numai dupa un consult prealabil medical, alaturi de consult genetic in deplina cunostinta de cauza, cand se pun in balanta beneficiile interventiei versus riscurile si efectele secundare consecutive interventiei.

Simptome si diagnostic

Simptomatologia cancerului ovarian este polimorfa si nespecifica. In general, femeile se plang de balonare, dureri abdominale sau pelvine, senzatie de satietate precoce, inapetenta sau simptomatologie urinara, gen cresterea frecventei urinare. In stadiile de debut, aproape intotdeauna nu exista nici un simptom.

Ca la majoritatea cancerelor, depistarea precoce este cheia succcesului. Cu toate acestea, depistarea precoce a cancerului ovarian este dificila. Adesea, femeile nu prezinta nici o simptomatologie pana in stadii avansate. Aproape 70% dintre cancere sunt depistate intr-un stadiu avansat sau diseminat, de regula, intraabdominal.

Diagnosticul este sugerat de investigatii imagistice gen ecografie transvaginala, examen computer tomograf (CT), rezonanta magnetica nucleara (RMN) sau examen PET-CT sau de valori crescute ale unor proteine serice numite markeri tumorali. Dintre acesti markeri, cel mai cunoscut este CA125, a carui valoare este frecvent asociata cu prezenta unui cancer de ovar, in special la femeile de peste 50 ani. Alti markeri gen HE4 si, respectiv, OVA1 pot sugera diagnosticul la femeile cu chisturi ovariene.

Diagnosticul de certitudine este obtinut prin biopsie, fie de sine statatoare, fie ca parte a procedurii terapeutice chirurgicale. Peste 90% dintre cancerele ovariene sunt cancere epiteliale, care deriva din epiteliul de acoperire al ovarului.

Terapia in cancerul ovarian

Odata diagnosticat, cancerul ovarian trebuie stadializat pentru a sti daca boala este localizata, local avansata sau diseminata, pentru ca, in functie de acest aspect, echipa multidisciplinara trebuie sa ia decizia terapeutica optima, tinand cont de protocoalele terapeutice internationale. Alegerea unei optiuni terapeutice sau a alteia depinde de o multitudine de factori, printre care tipul tumorii, stadiul bolii, preferinta pacientei, afectiunile asociate, eventualele efecte secundare sau daca pacienta isi doreste un copil in ciuda acestui diagnostic.

In principal, procedurile terapeutice de baza intr-un cancer ovarian sunt interventia chirurgicala si chimioterapia. Interventia chirurgicala este placa turnanta in evolutia acestei boli. Intr-o boala localizata este suficienta, in functie de caz, indepartarea ovarelor si a trompelor uterine, procedura numita salpingooforectomie sau indepartarea uterului impreuna cu ovarele si trompele uterine, insotita de indepartarea ganglionilor pelvini si a celor paraaortici, alaturi de omentectomie, adica indepartarea tesutului care acopera stomacul si intestinul gros.

In cazul stadiilor avansate, obiectivul interventiei este indepartarea a cat mai mult din masa tumorala. Acest tip de interventie se numeste interventie citoreductiva sau de debulking. Cu cat aceasta interventie este mai extinsa, cu atat sansele de succes in tratamentul acestei boli sunt mai mari.

Aceasta inseamna disectie maximala a peritoneului care acopera splina, stomacul, colonul, vezica urinara, rezectii partiale de organ, rezectii si verificari ale peritoneului din firidele parietocolice sau din spatiul cuprins intre diafragm si ficat. O asemenea interventie chirurgicala eroica mareste sansa raspunsului la terapia citostatica postoperatorie.

Chimioterapia se administreaza anterior interventiei chirurgicale sau ulterior operatiei. Administrarea preoperatorie urmareste scaderea volumului tumoral, pentru asigurarea unui control riguros intraoperator. Acest tip de chimioterapie se numeste neoadjuvanta.

Administrarea chimioterapiei postoperatorii (chimioterapie adjuvanta) urmareste anihilarea posibilelor celulelor restante postoperator. In general, tumorile maligne ovariene sunt chemosensibile, ceea ce inseamna un raspuns terapeutic excelent la chimioterapie. Din pacate, in ciuda raspunsului favorabil la chimioterapia de prima linie, acesta nu este de lunga durata. Mai mult de 80% dintre cazuri recidiveaza dupa prima linie de tratament si mai mult de jumatate dintre paciente decedeaza din cauza recidivei in urmatorii 5 ani de la diagnostic.

Sunt, de asemenea, situatii de boala refractara care, in ciuda tratamentului oncologic, progreseaza de la bun inceput. Acestea sunt tumorile cel mai dificil de tratat si pentru care studiile clinice cauta la ora actuala solutii. Abordarea reluarii de evolutie a bolii poate fi chirurgicala sau chimioterapica, cu aceeasi secventa de chimioterapie folosita initial, in caz de boala sensibila la chimioterapie pe baza de platina sau cu alta secventa de chimioterapie.

O idee mai veche a ramas inca de actualitate in chimioterapia cancerului ovarian. Datorita inrudirii embriologice dintre ovar si peritoneu, majoritatea resutelor acestei boli se intalnesc la nivelul peritonelului. Din acest motiv, utilizarea chimioterapiei intraperitoneale este o procedura cu raspuns terapeutic de multe ori superior chimioterapiei clasice, sistemice.

O procedura moderna de chimioterapie intraperitoneala care se aplica doar in centre specializate este chimioterapia intraperitoneala hipertermica (HIPEC), al carui principal avantaj este doza mare de citostatic administrata direct intraperitoneal, dupa o prealabila incalzire, marind absorbtia acestuia. Se administreaza uzual dupa interventia chirurgicala citoreductiva.

Citeste si Cancerul de ovar

Ca si in alte localizari ale bolii neoplazice, si in cancerul ovarian s-au facut pasi importanti in ceea ce priveste tratamentul recidivelor sau a bolii refractare la chimioterapia standard. In acest context, mai multe studii clinice au aratat, de exemplu, ca adaugarea pe langa chimioterapie a unor factori inhibitori ai vascularizatiei tumorilor (VEGF), poate ameliora supravietuirea fara progresia bolii, dar fara efect notabil asupra supravietuirii globale.

De asemenea, aparitia unei noi clase de compusi cum sunt, de exemplu, inhibitorii PARP (polyADP ribose polymerase) a reprezentat un plus in tratamentul cancerelor ovariene recurente sensibile la platina, cu beneficii legate de aceeasi supravietuire fara progresia bolii.

Cu toate acestea, tratamentul cancerului ovarian recidivat si mai ales a celui refractar chimioterapic ramane o provocare. Din acest motiv, se impun schimbari majore de paradigma si de abordare terapeutica. La ora actuala, o serie de terapii promitatoare care au ca fundament raspunsul imun sunt in studii de faza 1 sau 2.

Aceste imunoterapii sunt incluse practic in sase categorii: anticorpii monoclonali, inhibitorii punctelor cheie si imunomodulatorii, vaccinurile terapeutice, transferul de celule T adoptive, virusurile oncolitice si imunoterapiile adjuvante. Folosirea imunoterapiei in cancerul ovarian se bazeaza pe cateva observatii anatomopatologice, dintre care cea mai elocventa este prezenta celulelor T infiltrative peritumorale (TILs) si, mai ales, asocierea intre densitatea TILs si supravietuire. Cu cat densitatea acestora este mai mare, cu atat rata de supravietuire a pacientei este mai mare.

Ca urmare, optimismul este real si similar altor localizari ale cancerului, directiile actuale de tratament sunt mai aproape de fiziologic si de esenta fiecarui cancer si mai ales a fiecarui caz in parte.

 

Sursa foto: Shutterstock

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0