Stima de sine bazată pe succesul financiar, asociată cu sentimentul de singurătate [studiu]

În timp ce unii cercetători au sugerat că persoanele care își bazează stima de sine pe succesul financiar se simt adesea singure în viața de zi cu zi, un nou studiu a încercat să înțeleagă mai bine de ce există această legătură.

Am auzit de multe ori expresia „banii n-aduc fericirea” și, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Buffalo, se pare că este adevărată într-o oarecare măsură. 

Valorizarea banilor vs. valorizarea sinelui

Atunci când oamenii își bazează valoarea de sine pe succesul financiar, ei experimentează sentimente de presiune și lipsă de autonomie, care sunt asociate cu rezultatele sociale negative, consideră autorii studiului. Dacă o persoană simte această presiune teribilă pentru atingerea obiectivelor financiare înseamnă că petrece mult timp la muncă în defavoarea petrecerii timpului cu cei dragi. Această lipsă a petrecerii timpului liber cu persoanele apropiate este asociată cu sentimentul de singurătate și de lipsă a unor conexiuni umane reale.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Rezultatele studiului, publicate în revista Personality and Social Psychology Bulletin, subliniază rolul rețelelor sociale și al relațiilor personale în menținerea unei bune sănătăți mintale și arată de ce oamenii ar trebui să păstreze aceste legături, chiar dacă se confruntă cu obstacole în carieră sau dacă urmărresc unele obiective solicitante, consumatoare de timp și energie.

Depresia și anxietatea sunt strâns legate de izolarea de cei din jur și, chiar dacă ne putem preface că nu le observăm, în cele din urmă vom fi extrem de afectați. Aceste conexiuni sociale sunt importante pentru noi toți, spun oamenii de știință. Ca ființe umane, avem nevoie de legături trainice cu oameni cu care ne înțelegem bine pentru a ne simți în siguranță, pentru a ne simți sănătoși mental și chiar fericiți. Din păcate, o mare parte din ceea ce este necesar pentru a obține succesul financiar vine în detrimentul petrecerii timpului cu familia și prietenii.

Contingența financiară a valorii de sine poate fi nocivă

Cercetătorii spune că nu succesul financiar este elementul problematic și nici dorința de a avea mai mulți bani. În centrul acestei cercetări se află un concept pe care psihologii l-au identificat drept „contingența financiară a valorii de sine”. Atunci când stima de sine a oamenilor este asociată cu câți bani au, ei consideră că succesul lor financiar este legat de ce sunt ei înșiși ca persoane, de valoarea lor internă. Astfel, gradul în care au succes din punct de vedere financiar se leagă de modul în care se simt față de ei înșiși: se simt valoroși atunci când cred că le merge bine din punct de vedere financiar, dar se simt lipsiți de valoare dacă au anumite nesiguranțe în ceea ce privește banii.

Cercetarea a implicat peste 2.500 de participanți la cinci studii diferite și a căutat conexiuni între contingența financiară a valorii de sine și variabilele-cheie, cum ar fi timpul petrecut cu alții, singurătatea și deconectarea de societate. Acest lucru a inclus un studiu zilnic care a urmărit participanții pe o perioadă de două săptămâni, pentru a evalua modul în care aceștia se simțeau pe o perioadă mai lungă cu privire la importanța banilor și a timpului petrecut în diferite activități sociale.

În alte cercetări anterioare, s-au observat conexiuni puternice între valorizarea banilor în asociere cu ceea ce gândeau oamenii despre valoarea lor persoanlă și confruntarea cu rezultate sociale negative. Astfel, cercetătorii au încercat să afle în acest nou studiu de ce sunt prezente aceste asocieri. Ei consideră noile descoperiri ca fiind o dovadă suplimentară că oamenii care își bazează valoarea de sine pe bani sunt susceptibili de a se simți presați pentru a obține succese de natură financiară, situație care se află în strânsă legătură cu calitatea relațiilor cu cei din jur.

Oamenii de știință mai spun că studiul actual reprezintă începutul eforturilor de a descoperi mecanismele care intră în funcțiune când e vorba de contingența financiară a valorii de sine și speră ca această cercetare să fie doar începutul unui șir mai lung de analize legate de asocierile dintre valorizarea banilor și variabilele legate de socializare. Deși nu se poate vorbi de o concluzie precisă, există o mulțime de dovezi cum că presiunile personale joacă un rol extrem de important.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock 
Bibliografie:
Science Daily - Money can't buy love - or friendship
https://www.sciencedaily.com/releases/2020/04/200409170917.htm
1. Studiul „Can’t Buy Me Love (or Friendship): Social Consequences of Financially Contingent Self-Worth”, apărut în Personality and Social Psychology Bulletin, 2020; 014616722091087 DOI: 10.1177/0146167220910872, autori: Deborah E. Ward, Lora E. Park, Kristin Naragon-Gainey, Ashley V. Whillans, Han Young Jung

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0