Mi-e frică să știu...

„Potrivit autorităților, în România se află acum 530.000 de persoane infectate cu hepatita C. Grav e că aproape 90% dintre ei nici nu știu că duc boala pe picioare. Tocmai de aceea, virusul se mai numește ucigașul silențios.”

Frica este paralizantă. Pentru că-i obositoare și mare consumatoare de energie ajungem să o închidem în sertarele minții cu speranța că va dispărea. Prima veste proastă e că nu dispare, se transformă în stres, nervozitate, oboseală, irascibilitate sau chiar anxietate. Ce-i anxietatea? Doar o frică mare, foarte mare, niciodată elaborată sau confruntată. Frica e ca o femeie bătrână, rea și arțăgoasă. Ce putem face?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Citind statistica de mai sus mi s-a făcut frică. Pare incredibil ca în epoca în care pensionarii își fac cont de facebook să avem atâtea persoane ifectate și neștiutoare. De ce? Sigur că sistemul sanitar are bube mari, că prevenția este ultima îngrijorare pe lista nefăcutelor din sănătate, dar atunci când există posibilitatea de a ne testa și totuși nu prea se face coadă la cereri, ce concluzie putem trage? Ne este foarte frică. Dacă nu știm putem trage de timp, dar uităm că vorbim despre timpul nostru și că, din păcate, putem să-i ifectăm și pe alții. Ignoranța nu este o binecuvântare, este doar o amânare și, ca orice amânare, este purtătoare de dobândă. Plătim din greu în sănătate și timpi lungi de recuperare.

Mulți oameni spun: „mai bine nu știu”

Indubitabil ne rezolva problema de astăzi, dar mâine? Între astăzi și mâine șade doar o noapte, noaptea dormim, mâine dă năvală fără să ceară permisiunea. La nivel rațional știm că o boală luată din vreme are cu mult mai multe șanse să se vindece, să se vindece mai repede și să nu ne pună viața în pericol. Și totuși... Se pare că boala și suferința fizică ne amenință serios acea nevoie de a ne simți în control, în putință, invulnerabili... Ei bine, o testare, de orice fel ar fi ea, pare să pună la grea încercare tocmai această nevoie de control și omnipotență. Ca și când toată putința noastră de a fi, de a ne mișca liberi de gânduri sumbre, dă extemporal. Atunci mai bine chiulim, par să spună cei care „mai bine nu știu.”

Pare că avem două extreme, pe de-o parte ipohondria – unde omul se tot caută la corp de suferințe emoționale – și fuga nesănătoasă în ignoranță și negare. Sigur că sunt de înțeles ambele extreme, și vă  spun că e greu pentru cei care sunt acolo, dar nu creștem mari decât atunci când ne luăm inima-n dinți și ne confruntăm cu spaimele noastre. Ești mai liber când ști, ai mai multe opțiuni, îți poți cunoaște  inamicul și înveți cum să te protejezi. Diferența dintre laș și curajos nu este cantitatea de frică ci managementul ei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

„The curiosity killed the cat” (Curiozitatea a omorât pisica) este valabil doar pentru pisici, pe noi, homo sapiens, curiozitatea – pe lângă alungarea din rai – ne-a dus pe lună și în secvențele ADN, ne-a ajutat să nu mai murim de ciumă, holeră sau simple guturaiuri, ne-a făcut mai omnipotenți, informați... totuși, seninătatea și înțelepciunea au continuat să rămână o sarcină individuală.

 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0