Cele 7 principii solide ale unei relatii fericite

Vă doriți ca relația voastră să dureze în timp? O relație fericită, care să fie sănătoasă și stabilă, nu funcționează de la sine, ci este nevoie de muncă și de înțelegerea acelor etape prin care trece iubirea.

Teoria Casei unei Relații Fericite, dezvoltată de renumitul Profesor Emeritus Dr. John Gottman, considerat „Einstein of Love”, matematician de formare și doctor în psihologie, oferă pe baza a peste 40 de ani de cercetare a peste 3000 de cupluri algoritmul necesar a fi urmat pentru a avea o relație funcțională și fericită.

Dr. Gottman propune să vă imaginați relația voastră ca pe o casă în varianta 2D, care are doi pereți de rezistență – Încrederea și Angajamentul – și 7 etaje, care sunt de fapt cele 7 principii solide ale unei relații fericite. Temelia casei pentru o relație fericită este PRIETENIA. Fiecare etaj este desemnat pentru a întări un aspect al relației și include un concept și un set de abilități pe care este nevoie să le aveți.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

7 principii pentru o relație fericită

Iată care sunt cele 7 principii care contribuie la succesul unei relații pe termen lung:

1. Construirea Hărților Iubirii

Pentru a avea o relație fericită și de lungă durată este nevoie să cunoașteți universul interior al celuilalt. Lumea interioară a partenerului – vise, gânduri, emoții, aspirații, talente – este o lume unică și fascinantă. Asemenea amprentei digitale. Cu cât îl cunoaștem mai bine pe cel de lângă noi, cu atât relația devine mai puternică în situații de viață stresante.

Trebuie să va faceți o prioritate din a construi Hărțile Iubirii și să vă faceți timp pentru a va cunoaște unul pe celălalt. Întotdeauna veți avea ceva nou de descoperit la persoana pe care o iubiți.

2. Împărtășirea Afecțiunii și Admirației

Cheia este ca aprecierea să devină un aspect important în relația voastră. Este mai puțin important că-ți admiri partenerul, decât este să apreciezi cu voce tare lucrurile pozitive pe care le aduce în relația voastră. Când îl vezi făcând ceva util, profund sau ceva ce tu apreciezi, comentează pe baza acestui aspect într-un mod pozitiv.

Dr. Gottman identifică defensivitatea, critica, disprețul și „împietrirea” (interiorizarea) ca fiind cei mai mari dușmani ai relațiilor. Îi numește „cei patru cavaleri ai Apocalipsei". Aceștia patru duc cuplul pe ultima sută de metri înainte de despărțire. Astfel, atunci când toți aceștia își fac simțită prezența, despărțirea devine o certitudine la 90% dintre cupluri.

De aceea, Afecțiunea și Admirația sunt elementele-cheie ale unei relații fericite. Aprecierile de zi cu zi duc la admirație. Acest lucru consolidează ceea ce Dr. Gottman numește „lucrurile mărunte făcute mai des”.

Nu este suficient doar să vă gândiți la lucrurile pe care le apreciați la partener, ci și să fiți recunoscători sau mândri față de partener. Sentimentele trebuie exprimate și împărtășite pentru ca omul care ți-e alături să știe că este apreciat.

3. Întoarcerea către celălalt și nu întoarcerea spatelui

O relație fericită înseamnă și să răspundeți pozitiv încercărilor de conectare emoțională. Pentru a avea o Casă a Relației de succes, este nevoie ca ambii parteneri să facă și să primească oferte de conectare, la care să răspundă pozitiv.

Suntem ființe emoționale, dornice de a fi înțelese și iubite. Pentru că prietenia dintre parteneri să fie puternică e nevoie că destinatarul să reacționeze pozitiv la mesajul transmis de expeditor, ascultându-l și oferindu-i un răspuns pozitiv la rândul lui. Interacțiunea cu partenerul, chiar dacă e făcută prin gesturi și acțiuni mărunte, aparent banale, alimentează intimitatea și favorizează apropierea între parteneri.

4. Menținerea unei Perspective Pozitive în relație

Cuplurile aflate în relații stabile și satisfăcătoare vorbesc cu afecțiune despre partenerii lor. Există o paletă largă de cercetări în privința puterii pe care o exercită gândurile pozitive și impactul lor asupra sănătății fizice și emoționale.

Beneficiile se extind și la nivelul relației. Exprimându-vă aprecierea pentru partener, veți construi o rezervă pentru sentimentele bune. Această creștere a sentimentelor pozitive tinde să amortizeze stresul prezent în relație și alți factori negativi.

A construi o cultură a aprecierii în casa voastră, a va întoarce unul către celălalt, a crea un sistem puternic de afecțiune și admirație și a construi Hărțile Iubirii, toate acestea sunt instrumente importante pentru dezvoltarea și menținerea perspectivei pozitive.

5. Gestionarea Conflictelor

Găsiți împreună soluții la problemele care pot fi rezolvate. Calea spre o gestionare cu succes a conflictelor e deschisă de tonul blând cu care se inițiază o discuție. Tonul blând, alături de încercările de a repara greșelile protejează relația de cei patru cavaleri ai Apocalipsei despre care am discutat deja: critica, disprețul, defensivitatea și împietrirea.

Dacă învățăm să reparăm greșelile care diminuează negativitatea, dacă învățăm să ne autoliniștim și să îl ajutăm pe celălalt să se liniștească, ajungem cu mult mai multă ușurință la un compromis eficient.

6. Îndeplinirea visurilor/aspirațiilor

Această îndeplinire a aspirațiilor, de cele mai multe ori, stă în spatele celor mai multe conflicte. Este „Cheia Magică” pentru o relație fericită pe termen lung. Secretul este să acceptați diferențele existente între voi și să încercați să înțelegeți de ce sentimentele celuilalt asupra unei anumite pobleme sunt atât de puternice. Este nevoie să acceptați că uneori visurile și aspirațiile partenerului nu coincid cu ale voastre. Respectați-le și prețuiți-le, chiar dacă sunt diferite și încorporați-le în terenul comun al relației voastre.

7. Sensul comun împărtășit despre idealuri, credințe, simboluri

Acesta este „acoperișul casei” pentru o relație fericită și implică recunoașterea visurilor comune și crearea unui înțeles comun în viața voastră împreună. Scopul este de a identifica înțelesul comun asupra credințelor, idealurilor, simbolurilor și obiectivelor de viață.

Când doi oameni găsesc un înțeles comun, sunt dispuși să-și susțină aspirațiile unul altuia, chiar și atunci când nu există prea mult câștig personal din acest lucru. Găsirea sensului comun este esențială pentru a avea o relație echilibrată și plină de satisfacție de-a lungul vieții.

Caracteristicile unei relații de cuplu sănătoase

Relațiile sănătoase implică onestitate, încredere, respect și comunicare deschisă între parteneri și, da, necesită efort și compromis din partea ambilor. Nu există o persoană cu care să te înțelegi perfect în orice situație și legat de orice aspect al vieții, dar, în momentul în care ați decis să mergeți împreună pe un drum, e bine să fiți conștienți că va trebui să faceți uneori compromisuri. 

Atenție, acest lucru nu înseamnă ca unul dintre parteneri să renunțe la el însuși pentru a-i face mereu pe plac celuilalt, ci ambii să își ajusteze comportamentul în așa fel încât să ajungă la înțelegere. Iată câteva trăsături ale unei relații fericite:

Respect pentru intimitate și spațiu 

Este important să petreceți timp împreună pentru a vă cunoaște mai bine, pentru a trece împreună prin diverse situații și a vedea cum reacționați, pentru a vă bucura unul de altul în intimitate și așa mai departe. Însă nu trebuie să fii cu partenerul tău 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Fiecare persoană are rude, prieteni, persoane dragi cu care are nevoie să petreacă timpul în lipsa partenerului de cuplu. Ambii parteneri trebuie să se încurajeze reciproc să petreacă timp și separat și să participe la activități care le sunt pe plac.

Respect pentru părerea celuilalt

Fiecare membru al cuplului trebuie să se simtă confortabil să-și exprime părerile și preocupările în cadrul relației. Chiar dacă nu ești de acord cu anumite idei sau concepții ale partenerului, încearcă să vezi și punctul lui de vedere. Nu trebuie să ai impresia că doar părerile tale sunt corecte sau bune și să le iei peste picior pe cele ale partenerului.

Siguranță emoțională și fizică

Cu partenerul potrivit, fiecare dintre noi ne simțim în siguranță atât emoțional, cât și fizic. O relație fericită este una în care cei doi nu se forțează unul pe altul să facă lucruri prin care se simt inconfortabil.

Încredere

Construirea încrederii poate lua ceva timp, dar le va permite membrilor cuplului să fie vulnerabili unul cu celălalt, știind că se pot baza pe cealaltă persoană. Dacă unul dintre parteneri a avut anterior o relație în care încrederea i-a fost trădată, poate fi mai greu pentru el să aibă din nou încredere în cineva, de aceea, e important ca noul partener să fie conștient de acest aspect și să aibă ceva mai multă răbdare până când lucrurile vor intra pe un făgaș adecvat.

Gestionarea corectă a conflictelor

Este important ca partenerii să își respecte dorințele și sentimentele și să negocieze atunci când există dezacorduri sau conflicte. În orice relație pe termen lung vor apărea neînțelegeri mai mari sau mai mici, dar acestea nu trebuie să se transforme în sesiuni de „cine strigă mai tare”. Amintiți-vă mereu că sunteți în aceeași echipă, nu adversari și că uneori este nevoie să vă ajustați puțin comportamentul pentru a rezolva problemele. Contează foarte mult să vă puteți împărtăși sentimentele, chiar și atunci când nu sunteți de acord, într-un mod care o face pe cealaltă persoană să se simtă în siguranță, auzită și să nu se simtă judecată.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
The Gottman Institute - What is The Sound Relationship House?
https://www.gottman.com/blog/what-is-the-sound-relationship-house/
Amherst College - 10 Tips for Healthy Relationships 
https://www.amherst.edu/campuslife/health-safety-wellness/counseling/self_care/healthy_relationships/10_tips_for_health_relationships


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0