Cum revii în formă din concediu: 4 sfaturi

Cum să te bucuri de concediu, dar să rămâi în același timp în formă? Nu e nevoie să faci sacrificii mari, doar să ții cont de câteva îndrumări.

Concediul este un moment dedicat relaxării, odihnei, distracției, menit pentru a vedea locuri noi și a încerca lucruri noi sau de a revedea locuri și persoane dragi. Vacanța vine cu multe beneficii pentru sănătate, spun specialiștii. În primul rând, îmbunătățește sănătatea mentală. Obligațiile zilnice ne pot aduce la epuizare fizică și psihică, astfel încât devine necesar să ne desprindem măcar pentru câteva zile de viața noastră obișnuită. Până și știința spune că, după ce ne luăm o vacanță binemeritată, ne simțim mai puțin anxioși, mai fericiți și bine odihniți.

Vacanța ne ține mai sănătoși

Alte studii arată că o vacanță poate scădea nivelul de stres cauzat de muncă, ceea ce, la rândul său, poate preveni riscul de boli de inimă sau de atacuri de cord. În plus, pur și simplu plănuirea unei vacanțe ne face mai fericiți. Se pare că creierul primește un impuls de bună-dispoziție fie și numai când ne gândim la o vacanță și ne apucăm să o planificăm. O persoană poate simți efectele cu până la opt săptămâni înainte de data plecării. Și să nu uităm de fericirea care se menține în timpul călătoriei și după!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

În plus, o vacanță reușită este și o bună modalitate de a îmbunătăți performanța la muncă, deoarece ne revitalizează mintea și ne crește creativitatea. Nu în ultimul rând, vacanța ne ajută să ne revitalizăm conexiunile cu persoanele dragi care ne însoțesc și cu care avem timp cu această ocazie nu doar să stăm mai mult de vorbă, ci și să facem diverse activități împreună.

Toate bune și frumoase, însă există o problemă care poate da multe bătăi de cap celor mai multe persoane atunci când merg în vacanță: cum facem să ne păstrăm obiceiurile sănătoase și să revenim în formă din concediu? Iată câteva recomandări:


1.    Începe ziua cu un ceai verde și un mic dejun sățios

Ceaiul verde organic matcha nu e doar o băutură plăcută, ci te și ajută să arzi caloriile și îți dă energie pentru o nouă zi. O cană băută la micul dejun este suficientă. Legat de micul dejun, e bine ca la această masă să consumi majoritatea caloriilor destinate unei zile, pentru a prinde energie și pentru că în acest fel vei arde tot ce consumi - pentru că toată ziua vei avea diverse activități. 

2.    Alege feluri de mâncare delicioase, dar sănătoase

Mai ales dacă ai probleme cu greutatea, te poți simți frustrat, pentru că simți nevoia ca măcar în vacanță să nu mai stai să numeri calorii. E perfect de înțeles, așa că, în loc să îți numeri fiecare înghițitură, mai bine alegi alimente sănătoase și sățioase, care să nu-ți pună în pericol nici dieta, nici distracția. Poți să mănânci, de exemplu, câteva felii de șuncă presată cu omletă și cu unul-doi castraveți proaspeți. Sau, să optezi pentru un bol generos de cereale cu iaurt și fructe.

Dacă iei masa de prânz și de seară la restaurant sau dacă gătești la locul de cazare, îndreaptă-te tot spre feluri care să-ți potolească foamea, dar care să fie și prietenoase cu silueta, precum supă de legume, friptură consumată alături legumele tale preferate, un cartof copt cu salată de legume la grătar și sos de iaurt etc. Având în vedere că ești în vacanță, între mese poți să mănânci cu încredere o înghețată - caută una cu ingrediente cât mai naturale. 

3.    O masă la fast-food nu e un capăt de țară

Dacă alegi o tonetă cu street food și te răsfeți cu ceva ce nu mănânci de obicei, cum ar fi un burger cu cartofi prăjiți sau o pizza întreagă, nu te învinovăți: ai grijă ca în ziua respectivă să mergi mai mult pe jos sau să înoți sau să întreprinzi orice activitate fizică îți face plăcere. Ești în vacanță, așa că un exces n-o să-ți dăuneze atât de tare. Ia-ți cu tine peste tot un recipient cu apă, ca să nu te deshidratezi și să facilitezi digestia.

4.    Trezește-te devreme și plimbă-te mult

La serviciu stai destul așezat pe scaun sau în picioare. Acasă stai suficient în fotoliu și te uiți la seriale. Tot acasă e posibil să te mai confrunți cu insomnii din cauza stresului de la muncă. În vacanță, e mai ușor să te rupi de aceste obiceiuri negative, să mergi mai mult pe jos, să te relaxezi alături de cei dragi și chiar să dormi mai bine. Indiferent unde călătorești, trezește-te devreme și trăiește-ți vacanța din plin.

Dacă îți place să mergi la plajă și să stai la soare, găsește-ți și o activitate fizică plăcută, cum ar fi să joci volei sau să înoți. În acest fel, nu trebuie să-ți mai faci griji dacă ai mâncat o prăjitură la micul dejun, pentru că vei reuși să arzi toate caloriile. Dacă, dimpotrivă, îți place să vizitezi o destinație de la A la Z, nu lua mijloace de transport, ci mergi cât poți de mult pe jos. O să fii surprins cât de mulți pași vei face trecând prin muzee, galerii de artă, palate, castele, stadioane, parcuri sau alte obiective turistice. Ca să nu mai spunem de toate lucrurile noi pe care le vei afla în urma acestor expediții.

În concluzie, nu uita că, pentru a reveni din concediu în formă, mersul este arma ta secretă. Decât să stai și să îți refuzi feluri de mâncare sau diferite deserturi, nu e mai bine să te plimbi toată ziua, să te dezmorțești și să te revitalizezi și, în plus, să vizitezi locuri care îți vor rămâne în amintire? Sau să înoți ori să mergi în drumeții pe munte? În plus, atunci când suntem entuziasmați, tindem să râdem mai mult, să ne încordăm mușchii abdominali și, deci, să ardem mai multe calorii. Bucură-te, deci, cu înțelepciune, de vacanță și așa te asiguri că vei reveni acasă nu doar cu forțe noi, ci poate chiar într-o formă mai bună decât ai plecat.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NIH - Vacation frequency is associated with metabolic syndrome and symptoms
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31204484/

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0