Cromoterapia in designul interior - poate culoarea camerei sa iti influenteze starea de spirit?

Lumina este compusă din culori, dar și din elemente chimice și emoționale - pe acest principiu funcționează cromoterapia, adică terapia care folosește culorile pentru a vindeca mintea, trupul și spiritul. Atunci când lumina este receptată de celulele fotoreceptoare de la nivelul retinei, se transformă în impulsuri electrice, care la rândul lor eliberează anumiți hormoni. Ce înseamnă cromoterapie, ce legătură este între culori și starea de spirit și cum folosești culorile în designul interior ca să îți decorezi casa în avantajul tău?

Fiecare culoare are un efect asupra minții și a corpului așa că putem folosi culorile pentru a obține anumite efecte vizuale și pentru a ne da anumie stări de spirit. O serie de studii făcute în domeniu sugerează că organismul răspunde emoțional și psihologic în mod diferit la anumite culori. Pentru a beneficia de efectele cromoterapiei, îți poți amenaja camerele ținând cont de principiile de bază ale terapiei prin culori.

Vrei să afli mai multe despre tine?

Ce înseamnă cromoterapie?

Cromoterapia, cunoscută și sub numele de terapie prin culori, este o formă de terapie complementară care utilizează culorile pentru a contribui la vindecarea și echilibrul fizic, mintal și emoțional. Aceasta se bazează pe ideea că fiecare culoare are o anumită vibrație energetică, care poate influența diferite aspecte ale sănătății și stării de bine a unei persoane. 

Fiecare culoare din spectrul vizibil (roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet) are o frecvență și o energie unică. Aceste culori sunt asociate cu diferite emoții, stări psihologice și chiar părți ale corpului.

Cromoterapia poate fi folosită prin lumini colorate (expunerea corpului sau a anumitor zone la lumini colorate), meditație cu culori (vizualizarea unei anumite culori pentru a obține un efect anume), obiecte sau haine colorate (folosirea culorilor în mediul înconjurător, pe pereți, mobilier sau în îmbrăcămintea de zi cu zi) și băi de culoare (iluminarea apei din cadă cu lumini colorate).

Cromoterapia: ce rol au culorile pentru starea psihică?

Iată ce proprietăți au culorile la nivel psihic:

Roșu

Această culoare intensă, dacă este folosită în designul interior, sporește energia, îmbunătățește starea de spirit și stimulează buna funcționare a ficatului. Totuși, dacă te expui prea mult acestei culori, e posibil să îți genereze oboseală permanentă ori o stare de agitație sau chiar de furie. De aceea, este recomandat că roșul să fie folosit în doze mici, de preferat la nivel de decorațiune (o perniță, un taburet), nu pentru a colora pereții, de exemplu.

Verde

Nuanțele de verde oferă senzația de prospețime și de apropiere de natură. Potrivit principiilor cromoterapiei, verdele îmbunătățește vederea, echilibrează tensiunea arterială și facilitează odihna. Verdele poate fi folosit și pentru a vopsi un perete (verde pastel sau verde-iarbă pentru o atmosferă calmă) sau se poate pune un tapet cu motive naturale, precum frunze sau păduri. Un covor în tonuri de verde poate adăuga prospețime și textură unei camere. Cea mai naturală decorațiune verde, cum ar fi un ghiveci cu ferigi sau cactuși, adaugă viață oricărei camere.

Galben

Culoarea galben îmbunătățește memoria și sporește puterea de concentrare, ajutând totodată și la creșterea stimei de sine. Din punct de vedere al organelor interne, galbenul stimuleaza bună funcționare a pancreasului și calmează problemele digestive. Este indicat că galbenul să fie folosit în designul interior pentru camerele dedicate studiului și învățării - un perete galben sau un scaun galben sau o canapea galbenă pot fi de folos.

Albastru

Nuanțele de albastru sunt liniștitoare și recomandate spațiilor de meditație ori camerelor de odihnă. Studiile indică și o reducere a simptomelor specifice astmului datorită culorii albastre. În dormitor se poate pune o perdea transparentă albastru deschis, un pat care să aibă tăblia albastră sau un șifonier albastru.

Portocaliu

Portocaliul în cromoterapie stimulează creativitatea și umorul, fiind o nuanță care îndeamnă la optimism. Totodată, nuanțele de portocaliu scad oboseala cronică și problemele de natură respiratorie. Portocaliul este consierat ca fiind o culoare care aduce energie pozitivă. Canapelele sau fotoliile portocalii pot deveni un element de impact într-un living sau birou de acasă, iar un dulap sau comode mici vopsite în portocaliu pot adăuga căldură și vitalitate. Un covor portocaliu poate face orice cameră să pară mai primitoare și energică, mai ales în living sau holuri. Vaze portocalii, fie din ceramică, sticlă sau metal, pot adăuga un accent de culoare pe mesele sau rafturile din living sau bucătărie. 

Violet

Violetul întărește intuiția și favorizează relaxarea. Această culoare este recomandată pentru tratarea tulburărilor nervoase. O piesă de mobilier în culoarea violet poate adăuga confort și eleganță dormitorului. Pernele violet pe canapea sau pat sunt o modalitate simplă și elegantă de a adăuga culoare. Le poți combina cu perne în alte nuanțe complementare, precum alb, argintiu sau chiar albastru. Draperiile violet vor adăuga o atmosferă calmantă în orice cameră. Poți opta pentru un violet profund sau pentru o nuanță mai deschisă, în funcție de iluminarea camerei. O cuvertură violet pe pat poate adăuga o notă de lux.

Dacă alegi să apelezi la cromoterapie și să îți decorezi casa în așa fel încât culorile să lucreze în favoarea ta, mai trebuie să știi și că nuanțele calde și întunecate creează o atmosferă plăcută, care îndeamnă la relaxare și odihnă, în timp ce nuanțele puternice, contrastante, sporesc vitalitatea, având un efect energizant.

Culorile tale favorite te vor face de asemenea să te simți foarte bine, sporind productivitatea și creativitatea așa că poți încerca să le folosești în spațiile în care știi că vei petrece cel mai mult timp.

În cazul în care nuanțele sunt asociate și folosite într-un mod incorect, se va crea impresia de spațiu mai mic și în mod cert nu îți dorești asta. Dacă nu te simți capabil să faci alegerile corecte de unul singur, ideal ar fi să apelezi la o persoană care se ocupă cu designul interior, care va ști exact ce e de făcut în funcție de fiecare încăpere în parte.

Pentru cine poate fi utilă cromoterapia?

Cromoterapia poate fi utilă pentru o gamă largă de persoane, în funcție de nevoile lor fizice, emoționale sau psihologice. Deoarece este o terapie complementară și non-invazivă, se potrivește celor care doresc să își îmbunătățească starea generală de bine prin metode naturale. 

Persoane stresate sau anxioase

Culorile calmante, precum albastru sau verde, pot reduce nivelul de stres și anxietate. Sunt folosite pentru a induce relaxare, a diminua tensiunea psihică și a promova o stare de liniște. Expunerea la lumină albastră înainte de somn poate fi o idee foarte bună, la fel și crearea unui spațiu liniștitor acasă cu culori pastelate.

Persoane cu dificultăți de concentrare sau oboseală mintală

Culorile energizante, cum ar fi galben sau portocaliu, pot stimula claritatea mentală, atenția și creativitatea. Este utilă pentru persoanele care se simt lipsite de motivație sau au dificultăți în a se concentra la sarcinile zilnice. Exemple de aplicare: utilizarea luminii galbene în birouri sau meditație cu culori pentru revitalizarea minții.

Persoane care suferă de oboseală sau lipsă de energie

Culorile precum roșu sau portocaliu pot stimula circulația sangvină și pot da un impuls de energie, fiind utile în cazuri de apatie sau letargie. Folosirea lămpilor cu lumină roșie dimineața pentru un start energic și elementele decorative de culoare roșie în medii de lucru se pot dovedi de folos.

Persoane care au nevoie de vindecare emoțională

Culorile precum verde (asociată cu echilibrul) sau violet (asociată cu spiritualitatea) contribuie la vindecarea emoțională, aceste culori fiind folosite pentru a promova pacea interioară și armonia. Se pot face meditații ghidate folosind lumina verde sau se pot decora spațiile de relaxare cu aceste nuanțe liniștitoare.

Persoane cu tulburări de somn

Culorile reci, precum albastru sau indigo, pot induce somnolență și un somn mai profund, fiind utile pentru persoanele care au insomnie sau alte tulburări de somn. Folosirea luminii albastre sau a decorului în nuanțe de indigo în dormitor și meditațiile cu focalizare pe aceste culori au efecte liniștitoare.

Persoane care suferă de afecțiuni fizice cronice

Culorile sunt folosite și pentru a sprijini procesul de vindecare fizică, deși efectele lor sunt doar complementare tratamentului medical. Roșu stimulează circulația și procesele regenerative, iar verde ajută la reducerea inflamației și favorizează echilibrul. Se pot face terapii cu lumină pentru calmarea durerii musculare sau se apelează la iluminare colorată în spațiile de recuperare.

Persoane care practică meditația sau dezvoltarea personală

Culorile precum indigo și violet sunt folosite pentru a stimula intuiția, meditația profundă și conectarea spirituală, acestea potențând starea de introspecție și claritate mentală. Se folosește o lumină violetă sau un decor violet pentru meditație ori se fac exerciții de vizualizare cu culori specifice.

Copiii sau persoane sensibile la terapiile convenționale

Cromoterapia este o metodă blândă și non-invazivă, ideală pentru copii sau pentru cei care preferă terapii alternative. Culorile pot fi utilizate pentru a calma copiii agitați sau pentru a stimula dezvoltarea emoțională. Aceștia ar trebui să stea în camere decorate în culori pastelate sau cu mai mult galben, care creează o stare de bine.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Science Direct - The mechanistic basis of chromotherapy: Current knowledge and future perspectives
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S096522991930915X
Studiul „The mechanistic basis of chromotherapy: Current knowledge and future perspectives”, apărut în Complementary Therapies in Medicine, Volume 46, October 2019, Pages 217-222, autori: Samina T. Yousuf Azeemi et al.
Good Homes - Colour me happy: how to use colour therapy to impact the mood of your home
https://www.goodhomes.co.in/design-and-style/colour-schemes/how-to-use-colour-therapy-for-a-happy-home-6255.html


Te-ar mai putea interesa și...


Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0