Beneficiile antistres ale unui acvariu cu pești

Dacă te gândești să îți iei un acvariu cu pești în casă, atunci te poți aștepta la mai mult decât la un simplu element decorativ de interior. Conform principiilor Feng Shui, un acvariu cu pești din casa ta este un simbol al bogăției și al norocului. 

Peștii frumos colorați și modul în care se mișcă încântă ochiul uman și au o multitudine de efecte pozitive și beneficii pentru sănătate. Amplasarea corectă a unui acvariu cu pești în casă sau la birou poate aduce spațiului o combinație perfectă de echilibru și armonie.

Care sunt beneficiile pentru sănătate ale unui acvariu?

Reduce stresul

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Viața noastră cotidiană înseamnă muncă, familie, plata facturilor etc. De aceea, este important să avem modalități prin care putem reduce presiunea pe care toate acestea o creează. Alături de exercițiile fizice regulate, meditație și yoga, acvariile cu pești sunt o modalitate minunată de a reduce și mai mult anxietatea și stresul. Acvariul are un efect liniștitor. Aduce un sentiment de calm în casa ta, reducând astfel nivelul de stres. Iar să ai grijă de acvariul tău cu pești este o modalitate bună de a reduce stresul. În plus, s-a dovedit că în special în mediile cu stres ridicat, cum ar fi spațiile de birou, acvariile cu pești scad nivelul de stres, rezultând angajați mai sănătoși și mai productivi.

Scade anxietatea

Ai observat vreodată câți medici, stomatologi și terapeuți au un acvariu cu pești în sala de așteptare? Nu este pus acolo pur și simplu ca element decorativ, ci datorită efectelor calmante și de ameliorare a durerii pe care un acvariu le are asupra corpului și minții umane. S-a dovedit că pacienții care sunt expuși la un acvariu cu pești în sala de așteptare la medicul stomatolog se confruntă cu mai puține dureri în timpul tratamentului, iar apoi iau mai puține medicamente pentru durere după terminarea lucrărilor stomatologice.

Un acvariu cu pești este un foarte bun tratament natural pentru cei care suferă de tulburări de anxietate. Cu un efect similar precum cel al hipnozei, urmărirea peștilor înotând în acvariu îți deviază atenția, îți calmează mintea și te ajută să lași la o parte durerea pe care o resimți.

Îmbunătățește calitatea somnului

Un acvariu lângă pat te poate ajuta, de asemenea, să dormi mai bine. Deoarece energia pozitivă adusă în cameră de un acvariu reduce stresul în timp ce dormi, asta te ajută să ai un somn mai bun. Acvariile cu pești sunt, de asemenea, minunate pentru a-ți îndepărta gândurile negative și astfel să poți să adormi mai ușor în fiecare seară. Dacă plasarea unui acvariu în dormitorul tău este imposibilă, încercă să vizionezi videoclipuri cu pești care înoată sub apă pentru a beneficia de efectele calmante ale unui acvariu adevărat.

Menținerea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace

Potrivit mai multor studii, unei persoane i se poate încetini ritmul cardiac și îi poate scădea tensiunea arterială doar privind fix peștii care înotă într-un acvariu. Privitul într-un acvariu gol cu ​​alge marine și roci poate scădea ritmul cardiac cu 3% și cu mai mult de 7% atunci când sunt prezenți peștii. Un acvariu cu pești poate fi, de asemenea, benefic pentru victimele atacului de cord prin reducerea nivelului de stres, a tensiunii arteriale și a ritmului cardiac.

Terapie pentru copiii hiperactivi

Starea copiilor care suferă de tulburări de hiperactivitate se îmbunătățește atunci când au ocazia să privească peștii înotând într-un avariu, susțin specialiștii. Aceste efecte calmante îi ajută pe copii să aibă o concentrare mai bună, precum și un somn odihnitor. La rândul său, acest efect calmant și îmbunătățirea concentrării ajută copiii hiperactivi să facă față cerințelor mai bine la școală.

Ajută în terapia bolii Alzheimer

Studiile efectuate cu pacienții Alzheimer au arătat că privitul acvariilor cu pești viu colorați au ajutat acești pacienți prin îmbunătățirea obiceiurilor alimentare și minimizarea comportamentului perturbator. Pacienții devin mai relaxați și prezintă mai puțin agresivitate fizică. În plus, acestor pacienți cu Alzheimer li s-a îmbunătățit memoria pe termen scurt și au necesitat mai puține medicamente.

Îmbunătățirea productivității

Prin reducerea tensiunii arteriale și scăderea nivelului de stres, un acvariu cu pești te poate ajuta să te concentrezi mai bine. În plus, valoarea estetică a unui acvariu îmbunătățește creativitatea spațiului tău de lucru și prin urmare, crește productivitatea angajaților.

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studii publicate în „The effects of interacting with fish in aquariums on human health and well-being: A systematic review”,  data  publicării 29 iulie 2019, autori Heather Clements, Stephanie Valentin, Nicholas Jenkins, Jean Rankin

https://www.passionsante.be/index.cfm?fuseaction=art&art_id=19429
https://www.maxizoo.fr/conseils/aqua/aquarium/aquariophilie-une-solution-antistress.html
https://www.mentalhelp.net/blogs/stress-reduction-tropical-fish-and-aquariums/
https://blog.entirelypets.com/informative/7-health-benefits-keeping-aquarium/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6663029/
http://www.aquariogest.com/index.php?rub=blog&art=benefices-aquarium-maison
https://aquariumadviser.com/benefits-of-fish-tank-at-home/
https://blog.entirelypets.com/informative/7-health-benefits-keeping-aquarium/


 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0