Imunoterapia promite rezultate în tratarea sclerozei multiple

O terapie experimentală pe baza sistemului imunitar pare sigură pentru persoanele cu forme progresive de scleroză multiplă. Iar un studiu preliminar sugerează că la unele persoane, ar atenua simptomele.
 
Aceste constatări se bazează doar pe studiul a 6 pacienți, iar cercetătorii australieni au subliniat că sunt necesare cercetări suplimentare.

Dar au fost încurajați de faptul că această abordare nouă privind scleroza multiplă nu prezintă efecte secundare majore. În plus, trei din cei șase pacienți au înregistrat o ameliorare a simptomelor, inclusiv reducerea stării de oboseală și îmbunătățirea mobilității.

Cu toate acestea, nu se știe exact cum trebuie interpretate aceste ameliorări, a spus Bruce Bebo, vicepreședinte executiv al departamentului de cercetare al National Multiple Sclerosis Society (Societății Naționale pentru Scleroză Multiplă). Studiul a fost un studiu de fază 1, adică a fost conceput doar pentru a testa dacă terapia este sigură.

Pe baza acestui studiu preliminar, terapia pare sigură” a mai spus Bruce Bebo, care nu a participat la cercetare. „Dar aș fi și mai precaut în ceea ce privește concluziile legate de îmbunătățirile clinice” a subliniat acesta. Sunt necesare studii clinice riguroase, la scară largă pentru a stabili dacă într-adevăr, tratamentul funcționează, a precizat Bebo.

Scleroza multiplă este cauzată de atacul sistemului imunitar împotriva învelișului protector al filamentelor nervoase din coloana vertebrală și creier. În funcție de locul afectat, simptomele pot include probleme de vedere, slăbirea mușchilor, amorțeală și dificultăți de coordonare și de menținere a echilibrului. Majoritatea persoanelor care suferă de scleroză multiplă sunt diagnosticate inițial cu formă „recurent remisivă”, adică simptomele se intensifică o perioadă, iar apoi se atenuează.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Desfășurare studiu

La noul studiu au participat pacienți cu scleroză multiplă progresivă, în care boala avansa constant fără perioade de remisie. Majoritatea sufereau de o formă „secundar” progresivă, cu alte cuvinte, aceștia au fost diagnosticați inițial cu scleroză multiplă recurent remisivă, care s-a agravat. Unul dintre pacienți suferea de scleroză multiplă progresivă de la începutul studiului, boala cunoscută sub denumirea de scleroză multiplă „primar” progresivă.

Metodă de tratament

Pacienții au fost de acord să încerce un tratament care nu mai fusese studiat, a spus co-autorul studiului, Rajiv Khanna, de la QIMR Berghofer Medical Research Institute (Institutul Medical de Cercetare Berghofer QIMR ) din Brisbane, Australia. Abordarea este cunoscută ca imunoterapie „adoptivă”, situație în care celulele T ale sistemului imunitar al pacientului sunt genetic programate să atace un inamic, precum celulele canceroase. Echipa condusă de Khanna a prelevat probe din celulele T ale pacienților cu scleroză multiplă, apoi le-au modificat astfel încât să le mărească capacitatea de a recunoaște și ataca virusul Epstein-Barr. Respectivele celule T au fost reintroduse în sângele pacienților, în doze care au crescut gradual pe parcursul a șase săptămâni.

Majoritatea persoanelor ajung să se infecteze la un moment dat cu virusul Epstein-Barr. Dar oamenii de știință sunt de părere că joacă un rol în apariția sclerozei multiple la anumite persoane. Potrivit spuselor lui Khanna, există dovezi conform cărora evoluția sclerozei multiple este corelată cu „activarea” în organism a virusului Epstein-Barr. Obiectivul terapiei cu celule T este „eliminarea” celulelor B, un alt tip de celule imunitare, infectate cu virusul Epstein-Barr. Oamenii de știință au precizat că pe parcursul a șase luni, niciunul dintre pacienți nu a suferit efecte secundare grave cauzate de tratament. În plus, trei dintre aceștia au înregistrat o ameliorare a simptomelor după două până la opt luni de la prima infuzie de celule T. 

Despre terapia cu celule T

Biologia care stă la baza terapiei cu celule T nu este pe deplin înțeleasă, a precizat Bebo. Deși se crede că virusul Epstein-Barr reprezintă un factor în dezvoltarea inițială a sclerozei multiple, acest lucru nu este demonstrat, a mai spus acesta. Bebo a precizat că pe de altă parte, există dovezi potrivit cărora celulele B provoacă inflamații la pacienții cu scleroză multiplă. Acesta a ținut să precizeze că de fapt, un medicament nou pentru tratarea sclerozei multiple, aprobat luna trecută acționează împotriva celulelor B.

Medicamentul respectiv, care se numește Ocrevus (ocrelizumab) este primul medicament aprobat pentru tratarea sclerozei multiple primar progresive în Statele Unite. Poate fi administrat și pacienților cu scleroză multiplă recurent remisivă. Bebo susține că dacă terapia experimentală cu celule T aduce beneficii în tratarea sclerozei multiple, acest lucru se datorează eliminării celulelor B. Chiar dacă abordarea aceasta se dovedește eficientă, punerea în practică a unei astfel de terapii presupune obstacole practice, a adăugat Bebo.

Khanna a spus că echipa sa colaborează cu o companie biotech americană pentru perfecționarea tratamentului, spre exemplu, prin crearea unei versiuni „autonome” de celule T care atacă virusul Epstein-Barr. Bebo a subliniat importanța imaginii de ansamblu: Noul medicament tocmai ce a fost aprobat, iar alte medicamente sunt în curs de lansare pe piață. „Aceasta este una dintre numeroasele abordări testate” a declarat Bebo. „Descoperim tot mai multe despre evoluția sclerozei multiple. Așa că viitorul pare strălucit.”

Cercetările prezentate în cadrul conferințelor sunt considerate preliminare până la publicarea într-o revistă revizuită de specialiștii din domeniu.

Despre scleroza multiplă

Scleroza multiplă (SM) este o boală cronică a sistemului nervos central, caracterizată prin distrugerea mielinei și a axonilor, asociată cu inflamație focală și neurodegenerare difuză în creier, precum și în materia cenușie și albă a măduvei spinării. Debutul bolii este de obicei între 20-40 de ani. Cu o prevalență mediană globală de 33 la 100.000 de persoane și aproximativ 2,5 milioane de persoane afectate la nivel mondial, scleroza multiplă este cea mai frecventă tulburare neuroimunologică și cea mai frecventă cauză de dizabilitate netraumatică la adulții tineri. Deși patogeneza sclerozei multiple nu este complet înțeleasă, dovezile actuale sugerează că o interacțiune multifactorială de risc genetici, de mediu și de stil de viață are ca rezultat un răspuns imunitar deficitar. Prognosticul și evoluția bolii sunt foarte variabile și, în prezent, imprevizibile la nivelul fiecărui pacient în parte, în special la debutul bolii. Scleroza multiplă are un impact negativ asupra multor rezultate legate de sănătate, cum ar fi activitățile de viață zilnică, calitatea vieții și mortalitatea.

La majoritatea persoanelor, scleroza multiplă este recurentă la început (SM recurent-remisivă), cu exacerbări urmate de remisiune parțială sau totală a simptomelor neurologice și faze de relativă stabilitate. Astfel, neurodegenerarea este considerată principalul motor al progresiei dizabilității. 

Pentru a îmbunătăți îngrijirea, inclusiv managementul imunoterapiei, conceptul de medicină personalizată (de precizie) este foarte relevant în scleroza multiplă. Cu toate acestea, punerea în aplicare a unei astfel de abordări în SM este în prezent limitată de lacunele de cunoștințe. Patogenia sclerozei multiple nu este pe deplin înțeleasă. Lipsesc biomarkerii robuști și validați și algoritmii de tratament validați. Prin urmare, abordarea actuală a imunoterapiei personalizate în scleroză multiplă depinde de o estimare bazată pe dovezi a prognosticului, de o alegere ulterioară a terapiei pe baza unei abordări de luare a deciziilor în comun și de evaluarea răspunsurilor timpurii la imunoterapie.
 
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Immunotherapy for people with clinically isolated syndrome or relapsing-remitting multiple sclerosis: treatment response by demographic, clinical, and biomarker subgroups (PROMISE)-a systematic review protocol - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35778721/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0