Hemoglobina glicata (Hb A1c ) - Hemoglobina glicozilata

1. Despre hemoglobina glicozilată
   a. Ce este hemoglobina glicozilată?
   b. De ce este importantă monitorizarea valorii hemoglobinei glicozilate?
   c. Interpretarea valorilor hemoglobinei glicozilate
       - Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate
       - Valorile hemoglobinei glicozilate care indică un risc ridicat de diabet
       - Valorile hemoglobinei glicozilate care indică diabet zaharat
   d. Cum se face testul de hemoglobină glicozilată?
   e. Unde se poate face testul de hemoglobină glicozilată?
   f. Nivelul țintă al hemoglobinei glicozilate pentru bolnavii de diabet
   g. Frecvența recomandată pentru testarea nivelului de hemoglobină glicozilată
       - Testarea nivelului de hemoglobină glicozilată pentru bolnavii de diabet
       - Testarea nivelului de hemoglobină glicozilată pentru persoanele cu risc ridicat de diabet
       - Testarea nivelului de hemoglobină glicozilată ca și control de rutină
   h. Factorii care pot influența valorile hemoglobinei glicozilate
2. Corespondența dintre nivelul Hb1Ac și nivelul glicemiei
3. Testul de hemoglobină glicozilată versus testul de glicemie
   a. Avantajele testului de hemoglobină glicozilată față de testul standard de glicemie
   b. Dezavantajele testului de hemoglobină glicozilată față de testul standard de glicemie
4. Cum se poate menține sub control hemoglobina glicozilată?
   a. Regimul alimentar pentru controlul hemoglobinei glicozilate
   b. Exercițiile fizice recomandate pentru reducerea nivelului de hemoglobină glicozilată
   c. Tratamentele medicamentoase pentru reducerea nivelului de hemoglobină glicozilată
   d. Administrarea de insulină pentru reducerea nivelului de hemoglobină glicozilată
 

 

Despre hemoglobina glicozilată

Testul care arată valoarea hemoglobinei glicozilate (A1c) îți spune care este nivelul mediu de zahăr (glucoză) în sânge, în ultimele două până la trei luni. Se mai numește și testul HbA1c, testul pentru hemoglobina glicată sau glicohemoglobină. Hemoglobina glicozilată mai este cunoscută și ca glicohemoglobină sau ca hemoglobină A1c (principala fracțiune a hemoglobinei glicozilate).

Ce este hemoglobina glicozilată?

Hemoglobina este o proteină care se găsește în globulele roșii ale sângelui, fiind cea care dă sângelui culoarea roșie, iar scopul ei este să transporte oxigenul prin tot corpul. Cum funcționează? Zahărul din sânge se numește glucoză. Când glucoza se acumulează în sânge, se leagă sau se atașează de hemoglobina din globulele roșii din sânge. 

Testul A1c (hemoglobina glicozilată HbA1c) măsoară cât de multă glucoză este atașată sau legată astfel. Globulele roșii din sânge, care se mai numesc și eritrocite, trăiesc aproximativ 3 luni, așa că testul pentru hemoglobina glicozilată arată nivelul mediu al glucozei prezente în sânge în ultimele 3 luni. Dacă nivelul glucozei în sânge a fost mare în decursul săptămânilor recente, atunci testul A1c, adică hemoglobina glicozilată, va avea o valoare mai mare.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

De ce este importantă monitorizarea valorii hemoglobinei glicozilate?

Persoanele care au diabet trebuie să își facă acest test cu regularitate pentru a vedea dacă hemoglobina glicozilată rămâne în limite normale. Testul poate spune dacă e nevoie ca pacientul să ajusteze doza medicamentelor prescrise pentru diabet. Testul HbA1c este, de asemenea, folosit pentru a diagnostica diabetul zaharat.

Interpretarea valorilor hemoglobinei glicozilate

Hemoglobina glicozilată este, potrivit definiției medicale, hemoglobina de care este legată sau atașată glucoza. Medicul se va ocupa de interpretarea valorilor hemoglobinei glicozilate HbA1c, mai ales că este testată pentru a monitoriza controlul pe termen lung al diabetului zaharat. Nivelul hemoglobinei glicozilate este crescut în globulele roșii ale sângelui la o persoană care nu și-a ținut sub control diabetul zaharat. Și pentru că glucoza stă atașată de hemoglobină cât ține durata de viață a globulelor roșii din sânge (în mod normal, 120 de zile), valoarea hemoglobinei glicozilate reflectă nivelul glucozei în sânge, în medie, în decursul ultimelor 3 luni.

Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate

Pentru persoanele care nu au diabet, valoarea normală a hemoglobinei glicozilate (hemoglobina A1c) este cuprinsă între 4% și 5,6%.

Valorile hemoglobinei glicozilate care indică un risc ridicat de diabet

Valorile hemoglobinei A1c cuprinse între 5,7% și 6,4% înseamnă că există un risc mare de a face diabet. Medicii specialiști în diabet și boli metabolice arată că diabeticii care își mențin valoarea hemoglobinei glicozilate cât mai aproape de 7% (sub acest nivel ar fi ideal) au o șansă mult mai bună de a întârzia sau de a preveni complicațiile diabetului, complicații care afectează ochii, rinichii și nervii, comparativ cu persoanele care au o valoare a hemoglobinei glicozilate de 8% sau mai mare.

Dacă valoarea hemoglobinei glicozilate este peste 8%, atunci este nevoie aproape întotdeauna de o schimbare în ceea ce privește tratamentul. Scăderea valorii hemoglobinei glicozilate cu orice procent, oricât de mic, îmbunătățește șansele unei persoane de a se menține sănătoasă.

Valorile hemoglobinei glicozilate care indică diabet zaharat

Valorile hemoglobinei glicozilate care sunt egale cu 6,5% sau sunt mai mari de acest prag înseamnă că persoana are diabet. Diabeticii rareori ajung la valori sub 6,5% sau 7%, dar controlul cât mai strict al bolii are ca obiectiv apropierea de valori sub 7%. Valorile hemoglobinei glicozilate de peste 9% arată un slab control al bolii, iar valorile peste 12% arată că boala este foarte prost ținută sub control.

Hemoglobina glicozilată și glicemia (prezența glucozei în sânge)

  • A1c (%)   Glicemia medie estimată (mg/dl)
  • 4               68
  • 5               97
  • 6,0            126
  • 6,5            140
  • 7,0            154
  • 7,5            169
  • 8               183
  • 8,5            197
  • 9,0            212
  • 9,5            226
  • 10             240
  • 11             269
  • 12            298
  • 13            326
  • 14            355

Cum se face testul de hemoglobină glicozilată?

Determinarea valorii hemoglobinei glicozilate HbA1c se realizează printr-o simplă prelevare a unei mostre de sânge. Cum trebuie să se pregătească pacientul înainte de testul hemoglobinei glicozilate HbA1c? Pacientul trebuie să știe că sângele (luat din vene) se poate recolta chiar dacă a mâncat înainte de această analiză.

Pentru a măsura nivelul hemoglobinei glicozilate al unei persoane, o mostră de sânge se extrage din brațul pacientului și este folosită apoi pentru a fi analizată și pentru a obține rezultatele. În unele cazuri, cum ar fi testarea HbA1c la copii, o singură picătură de sânge poate fi necesară pentru a afla cât de multă hemoglobină A1c este prezentă în acea picătură de sânge.

Unde se poate face testul de hemoglobină glicozilată?

Cele mai multe laboratoare pot să determine HbA1c, dar metodele folosite pentru a măsura valoarea hemoglobinei glicozilate pot să difere de la un laborator la altul.

Nivelul țintă al hemoglobinei glicozilate pentru bolnavii de diabet

Bolnavii de diabet nu doar că trebuie să își țină glicemia sub control, ci trebuie să își atingă sau să încerce să ajungă la un nivel țintă al hemoglobinei glicozilate. Valoarea țintă pentru hemoglobina A1c pentru persoanele cu diabet este de obicei sub 7%. Cu cât este mai mare valoarea hemoglobinei glicozilate, cu atât este mai mare riscul că persoană să aibă complicații legate de diabet.

Frecvența recomandată pentru testarea nivelului de hemoglobină glicozilată

În mod frecvent, se recomandă ca persoanele cu diabet să își testeze hemoglobina glicozilată la fiecare 3 luni, pentru a se asigura că glucoza din sânge este în limitele normale. Dacă pacientul își ține diabetul sub control, atunci poate să aștepte mai mult între două teste de sânge pentru depistarea hemoglobinei glicozilate. Însă experții recomandă măsurarea acesteia de cel puțin două ori pe an.

Testarea nivelului de hemoglobină glicozilată pentru bolnavii de diabet

Medicul poate recomanda efectuarea acestui test la pacienții care au diabet zaharat de cel puțin două ori pe an, însă în unele cazuri, se recomandă ca testul să se facă la 3-4 luni (la acei pacienți cu diabet de tip 1), și la 6 luni (la acei pacienți cu diabet de tip 2).

Testarea nivelului de hemoglobină glicozilată pentru persoanele cu risc ridicat de diabet

Dacă medicul suspectează că ai un risc ridicat de diabet zaharat sau dacă are nevoie de o confirmare a diagnosticului, specialistul (medic de familie, medic diabetolog, cardiolog) îți poate recomandă testul pentru a determina HbA1c. Pentru a exclude suspiciunea de diabet zaharat, hemoglobina glicozilată (implicit valoarea ei) este foarte importantă pentru stabilirea unui diagnostic. 

Testarea nivelului de hemoglobină glicozilată ca și control de rutină

Poți să îți testezi hemoglobina glicozilată nu pentru că suspectezi că ai diabet zaharat, ci pentru că vrei să îți faci un control de rutină, pentru a vedea dacă prezența glucozei în sânge, în ultimele 3-4 luni, a avut valori în limite normale. Testul de hemoglobină glicozilată HbA1c poate să arate dacă glicemia ta crescută a fost doar un eveniment care s-a produs întâmplător sau poate să arate dacă există hiperglicemie

Factorii care pot influența valorile hemoglobinei glicozilate

Persoanele care au boli ce le afectează hemoglobina, cum ar fi anemia, pot să înregistreze rezultate eronate odată cu acest test de hemoglobină glicozilată.

Alți factori care pot afecta rezultatele hemoglobinei glicozilate HbA1c sunt suplimentele alimentare, precum vitaminele C și E, și nivelul ridicat al colesterolului. Bolile renale și bolile hepatice pot, de asemenea, să influențeze rezultatele testului.

Testul pentru aflarea valorilor hemoglobinei glicozilate HbA1c nu va reflecta creșterile sau scăderile temporare acute ale glucozei în sânge sau dacă pacientul a avut un control bun asupra bolii în ultimele 3-4 săptămâni. Variațiile glucozei ale unei persoane care are diabet zaharat nu vor fi reflectate de HbA1c.

Dacă o persoană are anemie, hemoliză sau hemoragie gravă, rezultatele la testul HbA1c pot fi în mod fals scăzute.

Dacă cineva are o deficiență de fier în organism, hemoglobina glicozilată HbA1c poate avea valori crescute.

Dacă o persoană primește terapie cu eritropoietină sau dacă a avut recent o transfuzie de sânge, valorile pe care le are hemoglobina glicozilată HbA1c pot fi inexacte și pot să nu reflecte cu exactitate controlul glucozei pe o perioadă de 2-3 luni.

Corespondența dintre nivelul Hb1Ac și nivelul glicemiei

Hemoglobina A1c (hemoglobina glicozilată sau Hb1Ac) reflectă concentrația medie a glucozei în sânge, pe durata de viață a globulelor roșii din sânge, adică, în mare, pe durata a 120 de zile. Nivelul Hb1Ac oferă o informație diferită, complementară, la o singură concentrație de glucoză în sânge. Unii pacienți pot avea o valoare normală a glicemiei pe nemâncate, dar foarte mari niveluri postprandiale, pe când alți pacienți pot avea niveluri foarte mari ale glicemiei pe nemâncate și doar niveluri moderate ale glicemiei postprandiale (după masă).

Hemoglobina A1c oferă informații comparabile cu cele care ar putea fi oferite prin măsurarea frecventă a valorilor glicemiei pe parcursul zilei, în decursul a 3 luni. Astfel, valorile ridicate oferă un grad al controlului glucozei în cazul pacienților cu diabet zaharat.
Controlul intensiv al glucozei în cazul pacienților diabetici reflectă o valoare mai mică a hemoglobinei glicozilate (HbA1c), iar acest control s-a dovedit că întârzie instalarea și încetinește progresia complicațiilor diabetului (precum retinopatia diabetică, nefropatia diabetică, neuropatia diabetică). Obiectivul terapiei este că pacientul să atingă, cum spuneam, o valoare mai mică de 7,0%, în timp ce minimalizează episoadele hipoglicemice.

Testul de hemoglobină glicozilată versus testul de glicemie

Măsurătorile zahărului (glucozei) din sânge sunt folosite pentru a diagnostica diabetul. Acestea sunt, de asemenea, folosite pentru a monitoriza controlul glucozei în cazul persoanelor despre care se știe deja că au diabet. Dacă nivelul glucozei în sânge rămâne ridicat, acesta este semn clar de diabet. Dacă nivelul este prea scăzut, atunci acest lucru se numește hipoglicemie.

Principalele teste pentru măsurarea cantității de glucoză prezentă în sânge sunt:

  • nivelul glocozei în sânge aleator (adică un moment ales la întâmplare);
  • nivelul glucozei în sânge pe nemâncate;
  • testul de sânge HbA1c sau hemoglobina glicozilată;
  • testul oral de toleranță la glucoză;
  • glicemia capilară (când monitorizarea se face acasă);
  • testul de urină pentru depistarea cantității de zahăr în sânge.

Avantajele testului de hemoglobină glicozilată față de testul standard de glicemie

Deși nivelul hemoglobinei glicozilate HbA1c în sine nu prezice complicațiile diabetului, un control bun al bolii poate să scadă riscul acestor complicații. Tocmai de aceea, dacă te numeri printre pacienții cu diabet, e bine să știi că testul de hemoglobină glicozilată are câteva avantaje față de testul standard de glicemie:

• hemoglobina glicozilată HbA1c este stabilă după recoltare;
• probele de sânge pentru testul HbA1c sunt ușor de luat;
• hemoglobina glicozilată este relativ neafectată de perturbări acute (de exemplu, stresul sau bolile asociate) înregistrate în ceea ce privește nivelul glocozei;

• testul nu necesită perioada de „post”, adică probele de sânge pot fi recoltate, iar testul poate fi făcut chiar dacă pacientul a mâncat;
• medicul obține informații despre valoarea medie a glicemiei pacientului în ultimele 3 luni;
• testul HbA1c nu depinde de ritmul circadian;
• testul HbA1c nu depinde de acele fluctuații tranzitorii ale nivelului glicemiei, mai ales că se știe că, pe parcursul zilei, glicemia poate fluctua foarte mult.

Dezavantajele testului de hemoglobină glicozilată față de testul standard de glicemie

Testul standard de glicemie arată concentrația de glucoză în sângele pacientului, la un anumit moment în timp, cum ar fi chiar la momentul efectuării testului. Aceasta este măsurată folosindu-se testul care determină glucoza plasmatică pe nemâncate, analiză care poate fi făcută folosind sângele obținut dintr-un deget sau dintr-o mostră de sânge extrasă din braț.

Cu toate acestea, testele standard de glucoză oferă un indicator doar al nivelului actual al glucozei în sânge, pe când testul HbA1c servește ca un marker general și prezintă nivelul mediu al glicemiei pe o perioadă de 2-3 luni.

Chiar dacă testele HbA1c sunt, de obicei, sigure (demne de încredere), există unele limitări ale acurateții testului de hemoglobină glicozilată. Dezavantajele testului de hemoglobină glicozilată față de testul standard de glicemie sunt:

Este posibil persoanele cu unele forme de anemie să nu aibă suficientă hemoglobină pentru ca testul să fie precis sau corect, iar rezultatele testului pot fi, de asemenea, afectate de problemele pe termen scurt, cum ar fi unele boli, deoarece acestea pot provoca o creștere temporară a glucozei în sânge.

Din cauza modului în care testul HbA1c măsoară glucoza în sânge, dacă ai valori mai ridicate ale glicemiei în săptămânile care preced testul HbA1c, acest lucru va avea un impact mai mare asupra rezultatului testului de hemoglobină glicozilată, decât nivelurile glucozei din sânge pe care le aveai cu 2 sau 3 luni înainte de test.

Cum se poate menține sub control hemoglobina glicozilată?

Hemoglobina glicozilată HbA1c și valoarea pe care o obții la acest test de sânge sunt o parte valoroasă a imaginii de ansamblu care te ajută să îți ții diabetul sub control, însă hemoglobina glicozilată nu este singurul indicator al stării tale de sănătate. 

Chiar dacă diabetul este o boală greu de ținut sub control, pacienții trebuie să vadă managementul diabetului ca pe un job. Este nevoie de muncă, dar timpul și efortul pe care le investești pot avea drept rezultat un bun control asupra bolii și o calitate îmbunătățită a vieții. Cheia succesului este să încerci să urmezi un stil de viață sănătos, care la rândul lui te poate ajuta să menții sub control hemoglobina glicozilată.

Regimul alimentar pentru controlul hemoglobinei glicozilate

Este important să adopți o dietă echilibrată și să ai porții de dimensiuni corespunzătoare. Poți să mănânci legume care nu conțin amidon, dar trebuie să fii atent la porțiile pe care le ai pe masă atunci când mănânci fructe, proteine slabe, grăsimi și carbohidrați complecși, cum ar fi pâinea, cartofii și alte surse de amidon.

Folosește o farfurie mică de aperitiv în locul unei farfurii mari (precum cele pentru felul principal), pentru că acest truc te va împiedica să mănânci mai mult decât ar trebui. Evită alimentele procesate pe cât de mult este posibil și spune „nu” sucurilor cu zahăr fresh-urilor. Un medic nutriționist sau un medic dietetician te poate ajuta dacă nu ești sigur cum arată o dietă potrivită pentru diabet.

Exercițiile fizice recomandate pentru reducerea nivelului de hemoglobină glicozilată

Un alt sfat pe care ți-l poate da medicul tău specialist este să faci mai multă mișcare. Încearcă să ajungi la cel puțin 30 de minute de exerciții fizice, 5 zile pe săptămână. Acestea nu trebuie să fie exerciții formale, spun experții. Este important să găsești o activitate fizică preferată, pe care o faci cu plăcere și care îți pune corpul în mișcare. De exemplu, poți să îți scoți câinele la plimbare în parc, să ieși cu un prieten cu bicicletele sau să mergi pe bicicleta staționară în interiorul locuinței tale.

Tratamentele medicamentoase pentru reducerea nivelului de hemoglobină glicozilată

O altă regulă de aur este să urmezi planul tău de tratament medicamentos, așa cum ți-a recomandat medicul specialist. Tratamentul medicamentos pentru diabet este personalizat, creat pentru fiecare individ în parte. Medicul te va ajuta să determini pașii pe care trebuie să ii faci pentru a ține sub control diabetul și pentru a avea succes și în ceea ce privește valoarea hemoglobinei glicozilate. Discută întotdeauna cu medicul înainte de a face orice schimbări în ceea ce privește tratamentul medicamentos.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Administrarea de insulină pentru reducerea nivelului de hemoglobină glicozilată

Atunci când persoanele care au un rezultat de 6,5% sau peste această valoare la testul hemoglobinei glicozilată HbA1c și sunt diagnosticate cu diabet, obiectivul tratamentului diabetului este ca pacientul să își scadă cantitatea de glucoză prezentă în sânge și să o mențină sub pragul de 7%.

Tratamentul, de obicei, implică modificări în stilul de viață și în alimentație și/sau medicamente ori injecții cu insulină. La majoritatea pacienților, riscul complicațiilor cauzate de diabet (cum ar fi bolile cardiovasculare) crește în mod direct odată cu procentele mai mari ale hemoglobinei glicozilate. În funcție de nevoile pacientului cu diabet și de rezultatele testului HbA1c, medicul poate decide dacă ai nevoie sau nu de injecții cu insulină pentru reducerea valorii hemoglobinei glicozilate.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Hemoglobin A1C
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK549816/
Diabetes UK - Guide to HbA1c 
https://www.diabetes.co.uk/what-is-hba1c.html
BMC - HbA1C variability among type 2 diabetic patients: a retrospective cohort study
https://dmsjournal.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13098-021-00717-5
Studiul „HbA1C variability among type 2 diabetic patients: a retrospective cohort study”, apărut în Diabetol Metab Syndr 13, 101 (2021). https://doi.org/10.1186/s13098-021-00717-5 , autori: Akselrod, D., Friger, M. & Biderman, A. 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 2