Este plasma bogată în trombocite de ajutor în artroză?

Injectiile cu plasma bogata in trombocite (PRP sau Platelet-Rich Plasma) sunt indicate pacientilor cu gonartroza. Au existat controverse cu privire la preparatele injectabile cu plasma bogata in trombocite, dar studiile recente au aratat ca acest preparat ar putea incetini progresia artrozei la nivelul genunchiului.

Multe intrebari apar atunci cand se discuta despre acest tratament PRP:

•    Durerea datorata gonartrozei este ameliorata de injectiile cu plasma bogata in trombocite?
•    Ar putea acestea sa amelioreze calitatea vietii pacientului?
•    Ar putea acestea sa incetineasca progresia artrozei?

Injectiile cu plasma bogata in trombocite

Ele reprezinta un tratament care poate fi aplicat pacientilor cu artroza, dar este folosit si pentru alte afectiuni: tendinite, tendinoze, bursite, sinovite cronice. Aceasta procedura presupune prelevarea unei probe de sange de la pacient si are avantajul major ca foloseste propriul material al pacientului.

NEWSLETTER DOC DEDICAT

Sangele integral este format din componente celulare (eritrocite, leucocite, trombocite) suspendate in plasma. Cea mai mare parte a componentelor celulare este reprezentata de eritrocite (celule sau globule rosii) si restul este alcatuit dintr-un procent mai mic de leucocite (componente ale sistemului imunitar) si de trombocite (parte integranta a cascadei coagularii). Plasma reprezinta aproximativ 55% din volumul sangelui integral si contine, printre altele, factori de crestere, factori ai coagularii, imunoglobuline, etc. Trombocitele (sau plachetele sanguine) sunt cruciale pentru repararea tesuturilor si remodelarea vasculara.

Cum se realizeaza injectarea si ce efecte are

Apoi proba de sange centrifugat se injecteaza intraarticular pacientului, iar trombocitele activate vor elibera substante chimice care stimuleaza alte celule care vor migra in zona afectata. Acele celule migrate si substantele chimice eliberate de trombocite pot diminua inflamatia si pot stimula regenerarea si vindecarea tesutului afectat. Procedura dureaza aproximativ 30 minute, nu necesita restrictii sau masuri speciale.

Toate studiile au raportat imbunatatiri pe termen scurt in functia articulara si ameliorarea scorurilor durerii. Totusi, acest efect nu a parut sa fie mentinut pe o perioada lunga de timp. Procedura este sigura, singurul eveniment advers raportat a fost durerea pe termen scurt dupa injectare, datorita inflamatiei.

In concluzie, injectiile cu plasma bogata in trombocite ar putea incetini progresia artrozei si ar putea reduce degradarea cartilajului articular. De asemenea, acestea imbunatatesc calitatea vietii pacientului si ar putea permite amanarea tratamentului chirurgical.

Eficacitatea injectiilor

Plasma imbogatita cu trombocite a fost folosita inca din 1987 in interventiile chirurgicale pentru a incuraja regenerarea celulelor si din ce in ce mai multe dovezi stiintifice arata ca aceasta metoda este un tratament viabil pentru tendinoza. Pana nu demult, expertii au facut cercetari si au dezbatut daca injectiile cu plasma imbogatita cu trombocite sunt sau nu un tratament eficient pentru artroza (cum mai este numita osteoartrita).

Plasma bogata in trombocite reprezinta un concentrat de factori de crestere din sangele autolog (adica sange luat de la pacient), despre care s-a aratat ca ofera o oarecare ameliorare a simptomelor in formele timpurii de artroza la genunchi. Un studiu recent, din 2018, a recrutat mai multi pacienti din Irlanda, care prezentau simptome ale gonartrozei. Toti participantii au primit trei injectii cu plasma imbogatita cu trombocite, la distanta de 4 saptamani.

Pacientii au fost evaluati atat inainte, cat si dupa terapie (timp de 4 luni). Cercetatorii au observat ca pacientii au raportat la final modificari in ceea ce priveste scorurile durerii. La 2 pacienti, durerea s-a disipat complet. In plus, s-a demonstrat o imbunatatire si in ceea ce priveste satisfactia pacientilor si prognosticul acestora.

Cercetatorii au tras concluzia ca terapia cu plasma imbogatita cu trombocite este o interventie simpla si minim-invaziva, care este usor de administrat in cazul pacientilor, pentru a trata gonartroza.

Cum sunt folosite injectiile cu plasma bogata in trombocite pentru a trata gonartroza?

In cadrul acestui tratament, medicul tau ia o mostra de sange si o pune intr-un aparat numit centrifuga de laborator, pentru a separa plasma din sange de trombocite. Cand este injectata in articulatie, aceasta compozitie extrem de concentrata contine substante care ar putea incuraja vindecarea.

 
 
Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

Studiul "Platelet-rich plasma (PRP) therapy for knee arthritis: a feasibility study in primary care", publicat in Pilot and feasibility studies in 2018, autori: Liam G. Glynn, Alaa Mustafa, Monica Casey, Janusz Krawczyk, Jeanete Blom, Rose Galvin, Ailish Hannigan, Colum P. Dunne, Andrew W. Murphy, Christian Mallen.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0