Ingredientele din cremele anticelulitice care chiar funcționează

Aproape 90% dintre femeile din lume au celulită, în grade diferite, ceea ce spune mult despre importanța acestui subiect în conversațiile despre aspectul corpului feminin. Deși inofensiva din punct de vedere al sănătății, celulita poate crea probleme de natură psihică pentru multe persoane, în special pentru cele extrem de preocupate de aspectul fizic. În acest articol, discutăm despre cauzele apariției acestei probleme și despre substanțele active din cremele anticelulitice. 

Având în vedere răspândirea largă a celulitei, există o varietate de loțiuni și creme pe piață care adresează această problemă, de la foarte ieftine la foarte scumpe. Așadar, ne putem încrede în acest tip de produse? Și dacă răspunsul este „da”, care dintre toate aceste sortimente de cremă anticelulitcă este mai eficient?

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Cum apare celulita?

Motivele exacte pentru care apare celulita nu sunt cunoscute, însă specialiștii sunt de părere că aceasta se formează în urma interacțiunii dintre țesutul conjunctiv cutanat și cel adipos, aflat sub acesta – mai precis, invadarea țesutului conjunctiv de către celule adipoase. Acest fenomen este cauzat de mai mulți factori, printre care se numără:

Moștenirea genetică

Rata metabolică, distribuirea țesutului adipos pe suprafața corpului și ritmul circulației sangvine, toate acestea fiind moștenite genetic, își pot spune cuvântul în ceea ce privește apariția celulitei.

Activitatea hormonală

Pubertarea, sarcina sau menopauza, evenimente care solicită activitatea hormonală din organism în mod deosebit, pot influența apariția celulitei. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, mai precis, cu pierderea elasticității pielii, riscul de formare a celulitei este mai crescut. 

Stilul de viață

Aici intră fluctuațiile de greutate, alegerile alimentare (dietele bogate în grăsimi saturate și trans, alături de carbohidrați și zahăr rafinat), nivelul de activitate fizică deprins în mod regulat, fumatul și stilul vestimentar (hainele mulate, de regulă) – toate acestea pot impacta în mod negativ aspectul pielii și, tototadă, pot favoriza formarea celulitei.

Substanțe active din cremele anticelulitice care pot combate această problemă

Înainte de orice, este important de reținut că nu există o substanță miraculoasă care să combată definitiv și complet celulita. Dacă celulita apare pe fondul moștenirii genetice, șansele sunt foarte mici ca aceasta să nu reapară, în anumite etape ale vieții. De asemenea, este nevoie de mai mult decât de o abordare topică a problemei, deci o cremă anticelulitică oricât de bună nu va face minuni. Stilul de viață, care cuprinde alimentația de zi cu zi, calitatea somnului și activitatea fizică regulată este foarte important pentru a vedea rezultate vizibile.

Nu în ultimul rând, deși există substanțe active confirmate pentru eficiența lor în combaterea celulitei, efectele se văd în timp, deci va trebui să te înarmezi cu răbdare și perseverență. Acestea fiind spuse, mai jos regăsești o listă a celor mai eficiente ingrediente care sunt integrate în cremele anticelulitice. 

Retinolul

Retinolul este o substanță activă deosebit de populară în rândul specialiștilor în estetică și dermatologie, deoarece este singurul candidat dovedit în lupta împotriva semnelor de îmbătrânire. Aplicarea sistematică a unei cantități mici de retinol pe piele, pe o durată lungă de timp, poate șterge liniile fine și ridurile de expresie, va îmbunătăți aspectul și textura pielii și va reduce aspectul celulitei. Retinolul este un derivat al vitaminei A și este analizat în studii clinice de mai bine de 40 de ani, în special în ceea ce privește proprietățile sale antiaging. 

Retinolul acționează în special prin stimularea circulației sângelui în țesutul cutanat și stimularea procesului de regenerare celulară, care presupune eliminarea celulelor moarte și scoaterea la iveală a țesutului nou, format din celule cutanate tinere.

Ca tratament împotriva celulitei, specialiștii de la The American Academy of Dermatology sunt de părere că o concentrație de 0.3% de retinol, aplicată de două ori pe zi, pe o perioadă de minim 6 luni, poate aduce îmbunătățiri vizibile la nivelul țesuturilor afectate de celulită. Deși pare o cantitate mică, majoritatea produselor de pe piață conțin, în medie 0.1% retinol, așadar, pentru rezultate optime, te poți orienta după o loțiune sau o cremă anticelulitică care conține mai multe tipuri de retinoizi, într-o concentrație mai mare.

Cafeina

Cafeina este responsabilă pentru stimularea circulației sângelui în organism și pentru promovarea lipolizei (arderea grăsimilor) la nivelul celulelor adipoase. Așadar, poți alege cu încredere una dintre cremele anticelulitice care conține cafeină. Dacă nu apare sub numele de cafeină sau cofeină pe lista de ingrediente, caută methylxanthină, aminofilină sau theofilină – sunt derivați din același compus și au acțiune similară. 

Vitamina C 

Există studii în desfășurare care sugerează faptul că vitamina C, un antioxidant deosebit de puternic, folosit frecvent în industria cosmetică pentru proprietățile antiaging și anti hiperpigmentare, poate oferi rezultate foarte bune în combaterea celulitei. Motivul principal pentru acest lucru este capacitatea vitaminei C de a stimula sinteza colagenului la nivelul țesutului cutanat, dar proprietățile sale antiinflamatoare și antioxidante sunt, de asemenea, de ajutor. 

Fisetina și Frambiona

Aceste ingrediente sunt extrase din căpșuni și zmeură și, potrivit cercetătorilor, pot susține procesul de lipoliză, ceea ce favorizează diminuarea celulitei. Cele două ingrediente au și proprietăți antioxidante și antiinflamatoare, asemeni vitaminei C, ceea ce, din nou, ajută în combaterea celulitei, deci uită-te după ele pe eticheta ambalajelor de cremă anticelulitică.  

L-Carnitina

L-Carnitina este un aminoacid regăsit, în mod natural, în organism și utilizat de către sportivi în timpul antrenamentelor pentru întărirea țesutului muscular și sporirea elasticității. Specialiștii sunt de părere că suplimentele pe bază de L-Carnitină pot fi benefice și în combaterea celulitei, deși nu există suficient de multe studii care să valideze această ipoteză. 

Centella Asiatica

Centella Asiatica este un ingredient emolient care câștigă din ce în ce mai mult teren în industria cosmetică datorită multiplelor sale beneficii pentru piele. Mai mult, Centella Asiatica susține circulația sangvină și permite o absorbție mai bună a ingredientelor adiacente în piele. Așadar, dacă alegi o cremă anticelulitică care conține și Centella Asiatica, șansele sunt ca ingredientele active din produs să se absoarbă mai bine și astfel să fie mai eficiente. 

Peptidele

Peptidele fac parte, de asemenea, din categoria aminoacizilor. Aminoacizii sunt esențiali în producția de colagen și elastină, care păstrează aspectul estetic al pielii. Mai mult, aminoacizii susțin sănătatea țestului conjunctiv și promovează, astfel, bariera naturală împotriva penetrării celulelor adipoase. 

Ce măsuri de stil de viață contribuie la combaterea celulitei?

Cum spuneam, o cremă anticelulitică nu te va scăpa ca prin minune de această problemă, dar poate diminua celulita dacă o folosești în combinație cu alte măsuri de stil de viață.

  • Mănâncă la mesele de zi cu zi mai multe combinații sănătoase, precum legume plus carne slabă, pâine integrală cu ouă fierte și legume verzi sau leguminoase plus legume și ulei de măasline, ori fructe cu nuci și semințe. Preparatele cât mai simple, din ingrediente naturale, îți îmbunătățesc nu doar aspectul pielii, ci și sănătatea generală.
  • Limitează doar pentru ocazii rare consumul de alimente ultra procesate, alcătuite din ingrediente care favorizează agravarea celulitei, precum zahăr plus grăsimi trans sau grăsimi saturate, ori sare plus grăsimi trans și saturate (diverse dulciuri din comerț, chipsuri, covrigi, brânze topite, produse de patiserie, fast-food).
  • Bea suficientă apă pentru a menține hidratarea corespunzătoare a pielii și pentru a susține eliminarea toxinelor din organism. Necesarul zilnic de apă diferă în funcție de greutatea pe care o ai, de efortul fizic pe care îl depui și de mediul în care îți petreci timpul (de exemplu, dacă lucrezi la birou, fără mult efort fizic și fără căldură excesivă, ai nevoie de mai puțină apă decât o persoană care lucrează, de exemplu, lângă un cuptor cu lemne și face efort mult).
  • Include în rutina ta exerciții cardiovasculare, precum mersul în pas vioi, mersul pe bicicletă, înotul sau dansul, pentru a te menține în formă și pentru a îmbunătăți circulația sângelui și pe cea limfatică. Practică și exerciții de tonifiere și de forță, cum ar fi ridicarea greutăților, deoarece întăresc mușchii și îmbunătățesc aspectul pielii. Menținerea unei greutăți corporale sănătoase poate contribui la reducerea aspectului celulitei.
  • Masajul la un salon de înfrumusețare și automasajul practicat acasă pe zonele cu celulită (de exemplu, masaj uscat cu o perie de corp înainte de duș) pot ajuta la stimularea circulației sângelui, favorizând eliminarea toxinelor.
  • Folosirea unor exfoliante naturale poate ajuta la îmbunătățirea aspectului pielii și poate stimula circulația. Poți să amesteci cafea măcinată cu ulei de cocos sau cu ulei de măsline pentru a crea un exfoliant natural, ori zahăr brun cu ulei de migdale sau ulei de măsline. Și sarea de mare combinată cu ulei de măsline sau ulei de jojoba poate crea un exfoliant revitalizant, la fel combinația de scorțișoară cu miere.
  • Consumul abuziv de alcool și fumatul pot afecta negativ circulația și sănătatea pielii, așa că ai grijă la excese dacă vrei să stăpânești mai bine aspectul pielii.
  • Evită să porți des haine prea strânse pe corp, deoarece pot afecta circulația și pot agrava celulita; alege mai des haine care sunt confortabile și nu restricționează fluxul sangvin.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Cellulite 
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17694-cellulite
NCBI - Efficacy of an Anti-Cellulite Herbal Emgel: A Randomized Clinical Trial
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8308550/
Studiul „Efficacy of an Anti-Cellulite Herbal Emgel: A Randomized Clinical Trial”, apărut în Pharmaceuticals (Basel). 2021 Jul; 14(7): 683. Published online 2021 Jul 16. doi: 10.3390/ph14070683, autori: Ngamrayu Ngamdokmai et al.


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0