Ce sunt ceramidele si ce beneficii au pentru piele

In materie de produse cosmetice cu efect anti-aging, pe piata gasim o serie de produse care promit sa estompeze ridurile, sa redea elasticitatea pielii, dar sa ii ofere si stralucirea specifica unui chip tanar. De unde stii, insa, care sunt cele mai eficiente si ce ingrediente trebuie sa contina un asemenea produs care sa dea rezultate?

Ceramidele, spre exemplu, se regasesc adesea pe eticheta produselor cosmetice destinate tenului imbatranit, promitand sa redea elasticitatea pielii si sa estompeze ridurile, prevenind totodata aparitia unor riduri noi.

Ceramidele reprezinta familia unor molecule lipidice cu textura ceroasa. Concentratii mari de ceramide se regasesc in membrana celulara si sunt componentul principal al epidermului. Impreuna cu colesterolul si acizii grasi saturati, ceramidele creeaza un strat protector la nivelul pielii, menit sa previna pierderea excesiva de apa din organism.

Ceramidele sunt folosite in produsele cosmetice pentru ingrijirea pielii cu scopul de a inlocui lipidele naturale de la nivelul pielii, care se pierd din cauza expunerii la factorii de mediu agresivi, dar si din cauza procesului natural de imbatranire. Ceramidele redau hidratarea pielii, fortifica bariera naturala a acesteia si o protejeaza de elementele din exterior. Fiind foarte eficiente in tratarea eczemelor, adesea ceramidele se gasesc in cremele si unguentele medicinale, pe care le gasesti in farmacie.

Din pacate, nivelul de ceramide din organism scade pe masura ce inaintam in varsta. De aceea pielea devine tot mai uscata de la an la an. Produsele de curatare a fetei agresive, anumite tratamente medicamentoase cum sunt cele pentru reducerea colesterolului din sange, precum si o dieta saraca in acizi grasi contribuie, de asemenea, la deshidratarea pielii. Pentru ca ceramidele joaca un rol atat de important in organism, cremele de fata care contin acest ingredient sunt recomandate mai ales dupa implinirea varstei de 30 de ani.

O serie de studii facute pe aceasta tema au confirmat eficacitatea ceramidelor in ceea ce priveste mentinerea tenului tanar si hidratat. Spre exemplu, un studiu realizat de Kao Corporation, companie japoneza care produce produse cosmetice, a dovedit ca o crema care continea peste 8% ceramide E a imbunatatit continutul de apa al pielii si a ameliorat simptomele dermatitei atopice. Un alt studiu, facut pe soareci, a dovedit ca ceramidele nu numai ca repara stratul protector al pielii, insa il si protejeaza de agentii activi de suprafata (n.r. surfactantii).

 

 

Beneficiile ceramidelor nu se opresc numai la nivelul pielii, acestea fiind foarte benefice si pentru podoaba capilara. Ceramidele se lipesc de firele de par, combat aspectul poros al texturii firului de par si iti fac podoaba capilara sa straluceasca. Multe produse destinate parului precum samponul, balsamul sau masca de par sunt fortificate cu ceramide.

Asadar, daca iti doresti sa previi sau sa combati efectele pe care procesul natural de imbatranire le are asupra pielii tale, merita sa incerci o crema pe baza de ceramide, care va reda elasticitatea pielii si va estompa ridurile fine. De asemenea, daca esti nemultumita de aspectul parului tau, poti incerca si un produs destinat podoabei capilare care contine ceramide.

Cine sufera din cauza ca are pielea uscata?

Pielea uscata poate afecta barbatii si femeile de toate varstele. Continutul de apa si de lipide al pielii poate varia de la o persoana la alta, in functie de numerosi factori.

  • Pielea uscata care incepe sa apara in etapele timpurii ale copilariei poate fi una dintre cele aproape 20 de tipuri de ihtioza (boala solzilor de peste);
  • Pielea uscata este in mod frecvent observata la persoanele cu dermatita atopica;
  • Aproape toate persoanele cu varsta peste 60 de ani au pielea uscata.

Pielea uscata care apare mai tarziu in viata poate fi observata la persoanele cu anumite afectiuni sau conditii:

  • la femeile in perioada de dupa menopauza
  • la cei cu hipotiroidism
  • la cei cu boala cronica renala
  • in cazuri de malnutritie si in caz de pierdere in greutate
  • la cei cu dermatita in forme subclinice
  • la cei care urmeaza tratamente cu anumite medicamente, cum ar fi retinoizii orali, diureticele si inhibitorii receptorului factorului de crestere epidermala.
     

Dermatita atopică  este o boală cronică frecventă a pielii asociată cu disfuncția barierei cutanate și cu anomalii imunologice. La pacienții cu dermatita atopica , cantitatea și compoziția ceramidelor din stratul cornos sunt modificate.

Mecanismul care stă la baza anomaliilor lipidelor în dermatita atopica  nu a fost încă pe deplin elucidat, dar este implicată implicarea citokinelor Th2 și Th1. Emolienții cu predominanță de ceramide au efecte benefice asupra funcției de barieră a pielii; astfel, acestea au fost aprobate ca agent adjuvant de reparare a barierei pentru dermatita atopica.

Cum te ajuta cremele noi cu efect de bariera

Cremele din noua generatie, care au efectul de bariera de protectie a pielii, contin ingrediente aditionale, care incurajeaza vindecarea barieriei naturale a pielii, cum ar fi ceramidele si vitamina B3.

  • Ceramidele naturale sunt o componenta importanta a matricii intracelulare a stratului cel mai din afara al epidermei (alcatuit din celule moarte). Cremele care contin ceramide sintetice sunt considerate a fi deosebit de utile in tratamentul dermatitei atopice.
  • Vitamina B3 (cunoscuta si drept vitamina PP sau ca nicotinamida) reduce pierderea de apa ce are loc prin epiderma si mentine pielea hidratata. Aceasta vitamina incurajeaza repararea barierei pielii, prin stimularea productiei de lipide in piele.
Sa nu uitam ca printre cauzele care duc la uscarea pielii se numara si o reducere generala in ceea ce priveste cantitatea de lipide din stratul exterior al epidermei; tot o cauza a pielii uscate poate fi si procentul de ceramide, colesterol si acizi grasi liberi in ser, procent care poate fi normal sau alterat, iar astfel pielea se poate usca. Alegand un produs bogat in ceramide, pielea ta va avea numai de castigat.

 

Sursa foto: Shutterstock

The Pathogenic and Therapeutic Implications of Ceramide Abnormalities in Atopic Dermatitis, 2020, Masanori Fujii

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0