5 antrenamente pentru persoanele care au probleme cu somnul

Masajul de relaxare, meditatia si ceaiul de tei nu au niciun efect asupra ta, iar somnul iti este la fel de nelinistit orice ai face in timpul zilei? Cercetatorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit ca sportul te poate ajuta sa dormi mai bine, insa este vorba numai despre o categorie de antrenamente.

Probabil ca ti s-a spus ca nu e indicat sa faci sport seara pentru ca te agita si poti avea dificultati la adormire din cauza secretiei de hormoni eliberati in timpul activitatii fizice, insa oamenii de stiinta sustin ca un antrenament ales in mod corect poate induce chiar starea de somnolenta.

Alergatul

Daca te simti coplesit de ganduri si griji si somnul nu se poate instala din cauza anxietatii, iesi la alergat in aer liber. Poti merge in parc sau pe o pista de alergare din apropierea casei tale – important este sa alergi in aer liber cel putin 20 de minute. Un dus rece dupa jogging te va pregati pentru somn. Alergarea te va epuiza si iti va linisti mintea, asa ca te va ajuta sa ai parte de un somn odihnitor.

Plimbatul in ritm alert

Daca nu iti place sa alergi sau ai anumite probleme de sanatate care nu iti permit sa faci asta, iesi la o plimbare seara, inainte de culcare. O plimbare in ritm alert va facilita digestia si va stimula circulatia sanguina, ceea ce inseamna ca iti asigura o stare de spirit buna, ideala pentru un somn odihnitor.

Yoga

Yoga este un antrenament extrem de relaxant, de aceea se intampla adesea sa existe cursanti care adorm in timpul posturii Savasana, cunoscuta si sub denumirea de postura cadavrului. Profita de efectele relaxante ale practicii yoga, potentate de exercitiile de respiratie, pentru a avea un somn odihnitor. Fa-ti un obicei din a practica yoga seara, inainte de culcare. Mizeaza pe asane usoare si evita posturile sau seriile de asane cu efect energizant precum Salutul Soarelui.

 

 

Ridicari de greutati

Antrenamentele cu greutati te pot intimida intrucat par extrem de solicitante, insa atata timp cat alegi greutatile potrivite pentru silueta si conditia ta fizica, nu ai de ce sa iti faci griji. Fiind un antrenament solicitant din punct de vedere fizic, dar si psihic intrucat iti pune motivatia la incercare, antrenamentul cu greutati iti asigura un somn profund si linistit.

Gradinaritul

Probabil ca nu intelegi de ce gradinaritul se afla pe lista antrenamentelor fizice, insa cercetatorii de la Universitatea din Pennsylvania sustin ca aceasta activitate este (si) una sportiva, incluzand miscari de tip stretching, ridicari de greutati si exercitii de antrenare a bratelor, executate in timpul activitatilor precum sapatul. Mai mult decat atat, gradinaritul iti linisteste si mintea asa ca  poate fi o activitate care iti asigura un somn linistit.

Un stil de viata sedentar poate avea un impact negativ asupra somnului tau asa ca ar trebui sa acorzi mai multa importanta sportului, mai ales daca suferi de insomnii sau alte tulburari ale somnului. Calitatea vietii tale se afla in stransa legatura atat cu activitatile sportive, cat si cu calitatea somnului.

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0