2 rețete de drob: unul cu carne, unul vegetarian

Rețeta originală de drob poate fi reinterpretată în multe feluri, în funcție de preferințele alimentare ale fiecăruia, dar și de rectricțiile medicale pe care le au unele persoane. Îți propunem în cele ce urmează un drob clasic și unul vegetal.

Sărbătoarea Paștelui înseamnă pentru multe persoane respectarea tradițiilor, inclusiv a celor culinare. Carnea de miel este folosită în diverse feluri de mâncare de Paște, cum ar fi ciorba acră de miel sau friptura de miel. Unul dintre preparatele care își găsesc loc frecvent pe masa de Paște este drobul. Deși sunt persoane care îl fac din carne de pui, în general, drobul se face din carne de miel amestecată cu ouă și verdețuri de primăvară.

Persoanele care vor să respecte tradițiile pascale, dar care, din diverse motive, nu consumă carne, pot prepara droburi vegetariene sau chiar vegane, care, însă, nu fac rabat în ceea ce privește gustul și textura. Baza pentru aceste droburi vegetale o reprezintă fie ciupercile, fie texturatul de soia, fie lintea.

Tradiția acestui fel de mâncare din carne este prezentă în multe țări, având diverse denumiri și modalități de preparare: în Cehia, de exemplu, un preparat asemănător drobului se numește „sekaná”, care în centru are ouă fierte, cârnați sau castraveți murați; în Italia, se numește „polpettone” și poate, de asemenea, să aibă în centru ouă, șuncă sau brânză. Se pare că asemănarea cea mai mare cu drobul românesc o are „haggis”-ul scoțian, deși acesta conține și ceapă și ovăz.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Fiindcă drobul de miel se face din organele animalului, în special din ficat, poate fi greu de digerat și asimilat de unele persoane cu afecțiuni cronice. În plus, și alte ingrediente care se adaugă, cum sunt ouăle, pot fi considerate mai „grele”. Astfel, îți prezentăm astăzi două rețete: una de drob clasic de miel și una de drob vegetarian. În funcție de preferințele tale, poți înlocui anumite ingrediente sau poți schimba cantitățile.

Rețetă pentru drob de miel (1 kg)

Ingrediente:

  • ficatul de la un miel, eventual plămânii, splina și rinichii
  • 200 de grame de carne de miel
  • 8 ouă crude, bătute
  • 2-3 legături de ceapă verde și usturoi (aproximativ 300 de grame)
  • 1 legătură de pătrunjel sau de mărar
  • 1 lingură de unt sau 2 linguri de ulei
  • 1 linguriță de sare 
  • 1 linguriță de piper

Mod de preparare:

Organele și carnea se fierb, apoi se taie în bucăți mici și se trag puțin la tigaie, pentru întețirea aromei (sucul de la carne se păstrează în tigaie, pentru că va fi folosit ulterior). După ce bucățile de carne se răcesc, se taie și mai mărunt.

Ceapa și usturoiul tocate se călesc 2-3 minute în tigaia în care ai preparat carnea. Apoi, se amestecă într-un bol carnea, legumele, pătrunjelul tocat și ouăle bătute, împreună cu o linguriță de sare și una de piper.

Se unge o tavă termorezistentă cu untul sau cu uleiul, apoi se așază compoziția și se pune la cuptor pentru aproximativ 30 de minute (cam la 180°C, în funcție de tipul de cuptor și de programele disponibile). Se poate folosi și un prapur pentru a înveli compoziția în tavă, însă drobul va ieși și fără acesta, cu un mic risc de a se arde sau a se lipi de tavă. Drobul se servește la masă rece, tăiat felii precum pâinea.

Rețeta pentru drob vegetarian cu ciuperci

Ingrediente:

  • 1 kg de ciuperci proaspete, un singur soi sau două combinate, tocate
  • 2-3 legături de ceapă și usturoi verde, tocate
  • 1 legătură de pătrunjel tocat
  • 5 linguri de făină sau 3 ouă bătute
  • 2 linguri de unt sau 3 linguri de ulei
  • Sare, piper și cimbru după gust

Mod de preparare:

Încinge o tigaie mare, puneți o lingură de ulei sau 1 linguriță de ulei și una de unt, adaugă ceapa și usturoiul tocate. După două minute de călit, adaugă și ciupercile tocate, un praf de sare și piper, și lasă totul pe foc până când zeama lăsată de ciuperci dispare, apoi oprește focul. După ce se răcesc, amestecă ciupercile împreună cu pătrunjelul tocat și cu o jumătate de linguriță de cimbru. 

Pentru omogenizarea compoziției și pentru ca drobul să se „lege”, poți folosi fie făină, fie ouă, precum la drobul clasic de carne. Unge tava cu untul sau uleiul rămas și toarnă compoziția, pe care o lași la cuptor timp de 40 de minute, la 180° C. Drobul se servește la masă rece, feliat.

Pentru cei care doresc să evite total făina de grâu din compoziția drobului, există o opțiune dietetică foarte gustoasă, fără gluten, și anume făina de vinete. Aceasta are același scop, de a lega compoziția, venind cu un plus de savoare și un aport consistent de fibre, care împiedică absorbția grăsimilor și reglează nivelul de zahăr din sânge.

De asemenea, pe post de ou se pot pune în drobul vegetal semințe de in lăsate la înmuiat în apă până rezultă o pastă vâscoasă cu aspect de albuș.

Cum se poate consuma drobul de carne pentru o masă mai sănătoasă?

Deși drobul este pus de obicei pe masa de Paște alături de alte preparate pline de grăsimi și calorii, cum ar fi salata boeuf, ouăle umplute sau salata de icre, el poate fi consumat și de persoanele care se află la cură de slăbire sau care, pur și simplu, obișnuiesc să mănânce cât mai sănătos indiferent de tradiții.

Astfel, drobul este excelent dacă se consumă alături de crudități precum roșiile, ridichile și salata verde, la orice masă a zilei. Având în vedere că este un preparat bogat în proteine, una-două felii de drob pot fi consumate fără probleme și dacă ești la dietă, atâta vreme cât le mănânci alături de legume. 

Ficatul de miel care intră în compoziția drobului este bogat în complexul de vitamine B (mai ales în B12 și B2),dar conține și vitamina A, fier și cupru. Organele din care se face drobul conferă senzația de sațietate pe termen lung (ceea ce, dacă ești la dietă, te ajută să nu-ți fie foame tot timpul) și sunt o sursă excelentă de colină, nutrient esențial pentru sănătatea creierului și a mușchilor.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Vegan Meatloaf with Mushrooms and Lentils
https://www.mydarlingvegan.com/vegan-meatloaf/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0