IMC-ul nu este un indicator al sănătății generale

Deși indicele de masă corporală (IMC-ul) a fost multă vreme indicatorul standard pentru măsurarea stării de sănătate, furnizând o estimare despre eventualele riscuri de boală, analize recente arată că aceste informații pot fi înșelătoare.

Indicele de masă corporală (IMC) este de multă vreme indicatorul standard pentru măsurarea stării de sănătate. Formula simplă de calcul este utilizată pe scară largă pentru a identifica dacă greutatea unei persoane se încadrează într-un interval „sănătos” pentru înălțimea pe care o are. IMC-ul oferă o estimare a riscului global de boală al unei persoane și este utilizat în întreaga lume pentru a măsura obezitatea.

Dar acest indicator a fost și criticat pentru că poate fi inexact în estimarea cantității de grăsimi corporale și nu oferă o imagine completă a stării de sănătate a unei persoane. Cercetările arată că a te baza doar pe IMC pentru a prezice riscul de a avea probleme de sănătate poate fi un lucru înșelător.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru a-ți calcula IMC-ul, se împarte greutatea în kilograme la înălțimea în metri, la pătrat (kg/m²). La adulți, IMC-ul este clasificat după cum urmează:

IMC sub 18 - subponderal
IMC între 18.5 și 24.9 - greutate normală
IMC între 25 și 29.9 - supraponderal
IMC între 30 și 34.9 - obezitate de gradul 1
IMC între 35 și 39.9 - obezitate de gradul 2
IMC peste 40 - obezitate de gradul 3.

IMC-ul este un mod rapid, ușor și ieftin de a diagnostica excesul de greutate sau obezitatea, necesitând doar o măsurare a greutății și a înălțimii. Deoarece obezitatea vine cu un risc crescut de boală, inclusiv boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet, IMC-ul poate identifica persoanele cu un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate. De asemenea, uneori este folosit pentru a lua decizii cu privire la cine primește anumite tratamente și pentru a evalua cât de eficiente sunt anumite intervenții asupra pierderii în greutate.

IMC-ul trebuie utilizat împreună cu alte măsurători

IMC-ul singur nu oferă o imagine completă a riscului pentru sănătate al unei persoane, deoarece este pur și simplu o măsură a dimensiunii corpului - nu a bolii sau a sănătății. Acest indicator nu măsoară, de fapt, grăsimea corporală, un element-cheie în stabilirea riscului pentru sănătate. Deși oferă o indicație asupra grăsimii corporale, nu face distincția între greutatea provenită din grăsimi și cea provenită din mușchi¹.

Sportivii de performanță, cum ar fi jucătorii de rugby sau sprinterii, ar fi clasificați ca „supraponderali” sau „obezi” din cauza greutății mai mari. Aceștia au, însă, o greutate mai mare, datorită masei lor musculare, nu grăsimii. Analizând doar IMC-ul lor, însă, ar putea părea că sportivii prezintă un risc similar de aceleași probleme de sănătate ca și cineva care nu face sport deloc - chiar dacă cercetările arată că oamenii activi au colesterolul, tensiunea arterială și glicemia mai mică decât cei inactivi.

IMC-ul nu ne spune nimic despre locul în care este distribuită grăsimea corporală. Grăsimea abdominală (forma corpului tip „măr”) prezintă un risc mai mare pentru sănătate decât grăsimea corporală depozitată în jurul șoldurilor (forma corpului tip „pară”). Forma de „măr” este asociată cu o probabilitate crescută de a dezvolta sindromul metabolic (o combinație de afecțiuni conexe - cum ar fi hipertensiunea arterială, glicemia ridicată și nivelul ridicat de colesterol), care crește riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet de tip 2.

Categoriile IMC-ului sunt, de asemenea, oarecum arbitrare. Un studiu² efectuat pe aproximativ 13.600 de adulți a arătat că prevalența obezității a fost mult mai mică atunci când obezitatea a fost definită utilizând IMC-ul în locul procentului de grăsime corporală. Folosind categoriile IMC-ului, s-a constatat că mai puțin oameni sufereau de obezitate - deși mulți ar fi fost diagnosticați ca atare din cauza procentului de grăsime corporală.

Aceste categorii pot fi și mai puțin exacte în prezicerea riscurilor pentru sănătate la persoanele provenite din medii minoritare etnice și grupuri de vârste mai înaintate. De exemplu, asiaticii prezintă un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 și boli de inimă la IMC-uri mai mici decât caucazienii. Acest lucru ar putea avea legătură cu un procent mai mare de grăsime corporală la IMC-uri similare și/sau cu o tendință mai mare de a „depozita” grăsimea în jurul abdomenului.

Cercetările³ arată, de asemenea, că la adulții în vârstă de 65 de ani și peste, un IMC în categoria „supraponderal” nu a fost asociat cu un risc mai mare de deces, în timp ce un IMC sub 23, da. Așadar, intervalele normale pot să nu funcționeze bine pentru a prezice riscurile pentru sănătate la persoanele în vârstă.

Oamenii pot avea, de asemenea, un IMC „normal”, dar un risc crescut de boli de inimă și diabet de tip 2, în funcție de factori precum tensiunea arterială sau distribuirea grăsimii în organism. Măsurarea circumferinței taliei și a procentului de grăsime corporală pot fi mai utile în astfel de cazuri.

Indicatorii fiabili, accesibili și exacți ai stării de sănătate sunt importanți. IMC-ul este ușor de măsurat și oferă o estimare aproximativă a riscului de boală. Dar, deși este un bun punct de plecare, trebuie utilizat alături de alte măsurători pentru a obține o imagine mai completă a riscului unic pentru sănătate al unei persoane. 

Factorii de stil de viață (cum ar fi fumatul, activitatea fizică, dieta și nivelul de stres), precum și tensiunea arterială, glicemia și nivelul de colesterol din sânge ar trebui să fie luați în considerare alături de IMC pentru a stabili riscul de boală al unei persoane. 

Măsurătorile taliei (cum ar fi circumferința taliei și raportul talie-șold) pot estima grăsimea abdominală, dar pot fi dificil de efectuat și mai puțin precise la persoanele cu un IMC mai mare de 35. Instrumente care descompun compoziția corpului - cum ar fi analiza impedanței biolectrice și absorbțiometria duală cu raze X - funcționează mai bine. Dar acestea pot fi foarte costisitoare, consumatoare de timp și greu de utilizat și nu ar fi practice pentru utilizarea zilnică de către medicii de familie.

Instrumentele de stadializare pot oferi o evaluare mai adaptată a riscului de boală și deces precoce la persoanele obeze. Este vorba despre sisteme de punctaj care țin cont de sănătatea metabolică, fizică și psihologică pentru a clasifica riscul de boală, concepute pentru a fi utilizate alături de IMC pentru a identifica persoanele care ar beneficia cel mai mult de intervențiile de gestionare a greutății.

Cum începi să-ți scazi IMC-ul?

Când simți că ai pus câteva kilograme și ai un IMC care indică „supraponderal”, mai ales dacă acestea se adună pe abdomen, ia câteva măsuri simple, pentru ca numărul de kilograme acumulate să nu se mărească: bea câte o cană cu ceai verde dimineața, redu consumul de dulciuri și de prăjeli, evită să mai mănânci după ora 19:00 și fă mai multă mișcare.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Muscle mass, BMI, and mortality among adults in the United States: A population-based cohort study
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5894968/
1. Studiul „Muscle mass, BMI, and mortality among adults in the United States: A population-based cohort study”, apărut în PLoS One. 2018; 13(4): e0194697. Published online 2018 Apr 11. doi: 10.1371/journal.pone.0194697, autori: Matthew K. Abramowitz et al.
NCBI - Accuracy of Body Mass Index to Diagnose Obesity In the US Adult Population
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2877506/
2. Studiul „Accuracy of Body Mass Index to Diagnose Obesity In the US Adult Population”, apărut în Int J Obes (Lond). 2008 Jun; 32(6): 959–966. Published online 2008 Feb 19. doi: 10.1038/ijo.2008.11, autori: Abel Romero-Corral et al.
Oxford Academic - BMI and all-cause mortality in older adults: a meta-analysis
https://academic.oup.com/ajcn/article/99/4/875/4637868
3. Studiul „BMI and all-cause mortality in older adults: a meta-analysis”, apărut în The American Journal of Clinical Nutrition, Volume 99, Issue 4, April 2014, Pages 875–890, https://doi.org/10.3945/ajcn.113.068122, autori: Jane E. Winter et al.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0