Cancerul de piele: speranțe noi în tratarea maladiei

O echipă de cercetare de la Universitatea Yale dezvoltă un tratament pentru cancerul de piele, care implică injectarea de nanoparticule în tumoră. Celulele canceroase ar putea fi neutralizate prin această potențială alternativă la intervenția chirurgicală.

Cancerul de piele și formele lui 

Incidența cancerului de piele este cea mai ridicată în rândul lucrătorilor în aer liber și a sportivilor care se antrenează afară și este invers legată de cantitatea de pigmentare a pielii cu melanină, ceea ce înseamnă că persoanele cu pielea albă sunt cele mai susceptible să îl dezvolte. Cea mai prevenibilă cauză a cancerului de piele este supraexpunerea la lumină ultravioletă (UV), fie provenită de la soare, fie din surse artificiale, cum ar fi paturile de bronzat.

Cele mai frecvente forme de cancer de piele sunt carcinomul bazocelular (aproximativ 80% dintre cazuri), carcinomul cu celule scuamoase (aproximativ 16%) și melanomul (aproximativ 4%). Carcinoamele cu celule bazale și cu celule scuamoase au o rată mare de vindecare, dar pot fi desfigurante și costisitor de tratat. Melanomul, al treilea cel mai frecvent cancer de piele, este mai periculos și provoacă cele mai multe decese. 

O modificare a pielii este cel mai frecvent semn al cancerului de piele, dar nu toate cancerele de piele arată la fel: ar putea fi vorba de o excrescență, o durere care nu trece sau o schimbare în ceea ce privește o aluniță. 

În ceea ce privește tratarea cancerului de piele, este nevoie de intervenții chirurgicale mai mici sau mai extinse și uneori de opțiuni precum radioterapia, chimioterapia etc. Pentru o mulțime de pacienți, tratamentele sunt copleșitoare. În acest context, cercetătorii sunt de părere ar fi nevoie de o modalitate de a trata eficient aceste cancere, printr-o procedură simplă, cum ar fi o injecție.

Cancerul de piele ar putea fi tratat cu injecții?

O echipă de cercetare de la prestigioasa universitate Yale a publicat în luna februarie 2021 un studiu¹ despre dezvoltarea unei noi forme de tratament al cancerului de piele. Astfel, ca terapie, tumorile sunt injectate cu nanoparticule pe bază de polimeri, care poartă un agent de chimioterapie. Cheia succesului tratamentului este că nanoparticulele sunt bioadezive, adică se leagă de tumori și rămân atașate de acestea suficient de mult timp pentru a distruge un număr semnificativ de celule canceroase.

Autorii studiului spun că atunci când se injectează nanoparticulele într-o tumoare, acestea sunt păstrate foarte bine în acea tumoare și se leagă de matricea tumorală, astfel încât efectul unei singure injecții durează foarte mult timp (particulele rămân pe loc și eliberează încet compușii). Pentru comparație, același medicament a fost injectat în mod liber în tumorile modelelor de control fără nanoparticule. Cercetătorii au descoperit astfel că tumorile au fost semnificativ mai reduse atunci când medicamentele au fost livrate prin intermediul nanoparticulelor.

De asemenea, esențial pentru terapie este că tratamentul poate fi combinat cu un agent care stimulează sistemul imunitar al organismului. Potrivit savanților, nu se dorește ca acele celule distruse să rămână în acel loc, ci se dorește ca sistemul imunitar să fie stimulat pentru a curăța urmele acestora și, de asemenea, pentru a acționa împotriva celulelor camceroase care nu au putut fi distruse anterior.

În multe cazuri, eliminarea tumorilor cu o injecție ar putea elimina și necesitatea unei intervenții chirurgicale, afirmă cercetătorii. În plus, poate evita potențialele infecții ale rănilor și alte complicații. Nu mai puțin important, unii pacienți care au și alte afecțiuni pe lângă cancerul de piele nu sunt candidații ideali pentru o operație.

O terapie pe baza unei injecții ar însemna, de asemenea, că pacienții ar putea să-și trateze, dacă este cazul, mai multe tumori într-o singură vizită. În timpul studiului de față, cercetătorii au analizate efectele injecției în doză unică și speranța este ca așa să funcționeze concret terapia. De exemplu, s-ar putea ajunge la o situație în care un pacient merge la medicul dermatolog, acesta observă o leziune canceroasă, pacientul primește injecția, după care leziunea dispare și pacientul nu trebuie să mai facă alte tratamente.

Deoarece conținutul nanoparticulelor rămâne la locul tumorii, sistemul de livrare permite utilizarea unor medicamente deosebit de puternice. Chimioterapia convențională afectează întregul corp și poate avea efecte secundare severe, deci printr-o astfel de injecție toxicitatea medicamentelor ar fi mai limitată. Oamenii de știință intenționează să promoveze dezvoltarea preclinică a acestei tehnologii și apoi să efectueze studii clinice.

Cum se tratează în prezent cancerul de piele?

Opțiunile de tratament pentru cancerul de piele și leziunile precanceroase ale pielii cunoscute sub numele de keratoză actinică diferă în funcție de mărimea, tipul, adâncimea și locația leziunilor. Cancerele de piele limitate la suprafața pielii pot să nu necesite alt tratament în afară de o biopsie inițială a pielii prin care se îndepărtează excrescența. Dacă este nevoie de tratament suplimentar, opțiunile pot include:

  • Înghețarea. Medicul poate neutraliza keratoza actinică și unele tipuri de cancer de piele mici, precoce, prin înghețarea acestora cu azot lichid (criochirurgie), țesutul mort desprinzându-se atunci când se dezgheață.
  • Chirurgia excizională. Se poate utiliza pentru orice tip de cancer de piele. Medicul taie țesutul canceros și puțin din pielea sănătoasă de pe margine. 
  • Chirurgia Mohs. Indicată pentru cancerele de piele mai mari, recurente sau dificil de tratat, este folosită mai ales în zone în care este necesar să se păstreze cât mai multă piele, cum ar fi pe nas.
  • Terapia cu radiatii. Radioterapia utilizează fascicule de energie de mare putere, cum ar fi razele X, pentru a distruge celulele canceroase și poate fi o opțiune atunci când cancerul nu poate fi eliminat complet în timpul intervenției chirurgicale.
  • Chimioterapia. Această opțiune implică medicamente care sunt folosite pentru a distruge celulele canceroase. Pentru cancerele limitate la stratul superior al pielii, cremele sau loțiunile care conțin agenți anti-cancer pot fi aplicate direct pe piele. Chimioterapia sistemică poate fi utilizată pentru a trata cancerele de piele răspândite în alte părți ale corpului.
  • Terapia fotodinamică. Acest tratament distruge celulele canceroase ale pielii apelând la o combinație de lumină laser și medicamente care face ca celulele canceroase să fie sensibile la lumină.
  • Terapia biologică. Această opțiune de tratament se folosește de sistemul imunitar al corpului pentru a distruge celulele canceroase.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
PNAS - Nonsurgical treatment of skin cancer with local delivery of bioadhesive nanoparticles
https://www.pnas.org/content/118/7/e2020575118
1. Studiul „Nonsurgical treatment of skin cancer with local delivery of bioadhesive nanoparticles”, apărut în PNAS februarie 16, 2021 118 (7) e2020575118; https://doi.org/10.1073/pnas.2020575118, autori: Jamie K. Hu et al.
CDC - Basic Information About Skin Cancer
https://www.cdc.gov/cancer/skin/basic_info/index.htm
Mayo Clinic - Skin cancer
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/skin-cancer/diagnosis-treatment/drc-20377608


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0