Soluții simple pentru congestia nazală

Congestia nazală este adesea un simptom al altei probleme de sănătate, cum ar fi o infecție a sinusurilor. Spray-urile cu apă de mare sunt un remediu simplu pentru tratarea congestiei nazale.

Congestia nazală sau bine-cunoscutul nas înfundat este adesea un simptom al unei alte probleme de sănătate, cum ar fi o infecție a sinusurilor. Poate fi, de asemenea, cauzată de o răceală obișnuită. Congestia nazală este caracterizată printr-un nas înfundat sau care curge necontrolat, dureri sinusale, acumularea de mucus și țesut nazal umflat.

Remediile la domiciliu pot fi suficiente pentru a atenua congestia nazală, atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților, în special dacă problema este provocată de răceala obișnuită. Cu toate acestea, dacă este vorba de o congestie pe termen lung, e posibil să ai nevoie de tratament medical.

Care sunt cauzele congestiei nazale

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Congestia nazală apare atunci când nasul este plin și inflamat. Afecțiunile minore sunt cele mai frecvente cauze ale congestiei nazale. De exemplu, o răceală, o gripă, infecțiile sinusurilor pot duce la apariția nasului înfundat. De obicei, starea persoanei afectate se îmbunătățește în decurs de o săptămână. Dacă această congestie durează mai mult de o săptămână, este adesea un simptom al unei probleme de sănătate de bază. 

Câteva explicații pentru congestia nazală pe termen lung pot fi: alergiile, febra fânului, unele formațiuni necanceroase, numite polipi nazali sau unele tumori benigne în pasajele nazale, expunerea la substanțe chimice sau iritanți din mediul înconjurător, o infecție sinusală de lungă durată, cunoscută sub numele de sinuzită cronică sau deviația de sept.

Congestia nazală poate apărea și în timpul sarcinii, de obicei spre sfârșitul primului trimestru. Fluctuațiile hormonale și creșterea aportului de sânge care apar în timpul sarcinii pot cauza această congestie nazală. Aceste modificări pot afecta membranele nazale, determinându-le să se inflameze, să se usuce sau să sângereze.

Remedii la domiciliu pentru congestia nazală

Remediile la domiciliu îți pot fi de ajutor atunci când te confrunți cu congestia nazală.

  • Umidificatoarele (aparatele care adaugă umiditate în aer) pot ajuta la combaterea formării mucusului în exces și la calmarea căilor nazale inflamate. Cu toate acestea, dacă suferi de astm, cere sfatul medicului înainte de a utiliza un umidificator. Dacă nu ai umidificator, poți să închizi bine ușa băii, să dai drumul la apă fierbinte în cadă și să inspiri aburii astfel creați. Acest remediu este bun și pentru adulții, și pentru copiii cu congestie nazală.
  • De asemenea, sprijinirea capului pe o pernă mai înaltă poate da un imbold mucusului de a ieși din pasajele nazale.
  • Spray-urile cu apă de mare sunt un remediu sigur pentru congestia nazală pentru toate vârstele, însă pentru bebeluși e bine să utilizezi apoi un aspirator, pentru a elimina orice urmă de mucus rămas în nasul copilului. 
  • În plus, având în vedere faptul că se pierd lichide prin suflarea repetată a nasului, e bine să bei suficientă apă și ceaiuri și să consumi supe calde. Pentru a evita cojirea pielii din jurul nasului, se va unge zona cu o cremă grasă.
  • În cazul fumătorilor, e bine ca aceștia să evite țigările în această perioadă.

Congestia la sugari este mai periculoasă decât la copiii mai mari

La copiii foarte mici, congestia este provocată de obicei de răceală, gripă sau alergii. Congestia nazală poate fi mai periculoasă la sugari decât la copiii mai mari și la adulți. Simptomele pot interfera cu hrănirea bebelușului și pot duce chiar la probleme de respirație fatale. De asemenea, poate preveni dezvoltarea normală a vorbirii și a auzului. Din aceste motive, este important să contactezi imediat medicul pediatru în cazul în care copilul foarte mic are congestie nazală, pentru a primi cele mai bune opțiuni de tratament. 

Sună la numărul de urgență 112 în cazul în care copilul are dificultăți de respirație, dacă începe să tușească sau se îneacă după ce a mâncat, dacă începe să tușească și pielea capătă o culoare albăstruie, dacă nu mai poate să mănânce sau să vorbească. 

În ce situații ar trebui să mergi la medic

Uneori, remediile la domiciliu nu sunt suficiente pentru a calma congestia nazală, mai ales dacă simptomele sunt cauzate de o altă problemă de sănătate. În acest caz, poate fi necesar un tratament medical, mai ales dacă starea ta implică și dureri și interferează cu activitățile de zi cu zi.

Dacă te afli în oricare dintre următoarele situații, cere cât mai repede sfatul medicului:

  • Congestia nazală durează deja de mai mult de 10 zile.
  • Congestia este însoțită de febră mare, care durează de mai mult de 3 zile.
  • Ai o secreție nazală verzuie, împreună cu dureri de sinus și febră.
  • Ai un sistem imunitar slăbit, suferi de astm sau de emfizem.
  • De asemenea, trebuie să te prezinți imediat la medic dacă ai avut o leziune recentă la cap și în prezent te confrunți cu secreții nazale cu sânge sau ai un flux constant de secreție.
  • Solicită sfatul medicului dacă copilul cu congestie are mai puțin de trei luni, dacă manifestă dureri de urechi și dacă pe lângă congestie are și o tuse ascuțită.

Ce opțiuni de tratament există pentru congestia nazală

După ce medicul a stabilit cauza congestiei nazale cronice, îți va recomanda un plan de tratament care, de multe ori, poate să includă atât medicamente fără prescripție medicală, cât și medicamente pe bază de rețetă pentru rezolvarea sau atenuarea simptomelor.
Medicamentele utilizate pentru tratarea congestiei nazale includ:

  • antihistaminice orale pentru tratarea alergiilor, cum ar fi loratadina sau cetirizina
  • spray-uri nazale care conțin antihistaminice, cum ar fi azelastina 
  • steroizi nazali, cum ar fi mometazona sau fluticazona
  • antibiotice
  • descongestionante.

Dacă ai tumori sau polipi nazali în pasajele nazale sau în sinusuri, care împiedică eliminarea mucusului, medicul poate recomanda intervenția chirurgicală pentru a le elimina.

Congestia nazală provoacă rareori probleme majore de sănătate și este cel mai adesea cauzată de răceala obișnuită sau o infecție a sinusurilor. De obicei, simptomele se ușurează imediat cu remediile la domiciliu sau cu un tratament medicamentos adecvat. Dacă e vorba de o congestie cronică, e indicat să ceri sfatul medicului.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MedlinePlus - Stuffy or runny nose - children
https://medlineplus.gov/ency/article/003051.htm

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0