Trucuri pentru a controla senzația de foame

Nu există o modalitate unică și magică prin care să pierzi în greutate. Corpul fiecăruia dintre noi este diferit, ceea ce înseamnă că dieta optimă diferă de la o persoană la alta. Dar, în esență, pierderea în greutate se reduce la trei factori principali: alimentație sănătoasă, mișcare și modul în care putem să „păcălim” creierul. De ce spun asta? Pentru că,  de cele mai multe ori, creierul ne face să credem că ne este foame atunci când, în realitate, suntem doar plictisiți, obosiți sau deshidratați. Există numeroase modalități prin care-ți potoli foamea și astfel să ajungi la greutatea dorită. Iată care sunt acestea!

Nu sări peste micul dejun

După perioada de repaus din timpul nopţii, ai nevoie de alimente sățioase care să-ți ofere energie. Este bine ca prima masă a zilei să fie consumată la circa 30 de minute după trezire. Un mic dejun sănătos reduce senzația de foame și te ajută să nu cazi pradă tentațiilor culinare în timpul zilei. Un mic dejun echilibrat combină alimente bogate în fibre și proteine. În acest fel, substanțele nutritive se transformă aproape integral în energie (și nu în depozite de grăsime), iar senzația de sațietate persistă de-a lungul zilei. Fructele și legumele sunt surse bogate de vitamine și minerale, așa că le poți mânca la micul dejun, în fiecare zi.

Când ești la masă, concentrează-te pe ce mănânci

În condiții normale, creierul știe dacă îți este foame sau dacă ești sătul. Când mănânci mult prea repede sau când ești distras, cum se întâmplă atunci când mănânci în timp ce citești sau răspunzi la e-mail-uri, există riscul să te supraalimentezi. Cercetările arată că atunci când suntem foarte atenți în timpul meselor mâncăm cu mai multă plăcere și astfel consumăm mai puțină mâncare decât am face-o în mod normal.

Mestecă gumă

Mestecatul prelungit influențează senzația de foame și de sațietate, în cazul multora dintre noi. Multe studii au arătat că persoanele care mestecă gumă după masa de prânz renunță, de cele mai multe ori, la gustarea de după-amiază.

Bea cafea

Ca să combați senzația de foame, bea cafea. Această băutură nu doar că te înviorează dimineața, ci, în realitate, face mult mai multe. O ceașcă de cafea consumată după micul dejun poate stimula arderea caloriilor cu 12%, potrivit oamenilor de știință. Ai totuși grijă să nu adaugi zahăr sau alți îndulcitori, ca să te bucuri de toate beneficiile cafelei.

Consumă cel puțin 8 pahare de apă în fiecare zi

Una dintre cele mai bune metode prin care poți potoli foamea este să bei un pahar de apă.  Poți să recurgi la acest truc și înainte de fiecare masă. Așa vei ajunge probabil să mănânci mai puțin. Interesant este și faptul că dacă îți începi masa cu o supă aceasta poate acționa în același mod ca și apa: adică îți umple stomacul și astfel mănânci mai puțin.

Răsfață-te cu puțină ciocolată neagră

Doar de o pătrățică de ciocolată neagră cu peste 85% cacao ai nevoie ca să diminuezi pofta de ceva dulce, spun specialiștii. De altfel, se crede și că simplul act de a mirosi ciocolata neagră produce același efect. Totuși, ai grijă să respecți limita de o pătrățică de ciocolată, pentru ca acest desert să nu-ți afecteze silueta.

Consumă ceaiuri care stimulează metabolismul

Un alt truc la care poți să apelezi ca să-ți potolești foamea este să bei o ceașcă de ceai. Ceaiul de mușețel, de mentă sau cel de ghimbir ajută digestia și contribuie la arderea grăsimilor. Este de preferat să le consumi neîndulcite, eventual cu o felie de lămâie. 
 

 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0