Totul despre lentilele de contact: cum se aleg, cum se ingrijesc, riscuri si beneficii

Lentilele de contact pot face diferenta cand vorbim despre viata celor care le poarta: ele asigura un anumit nivel de libertate pe care ochelarii de vedere clasici nu il pot oferi.

Cum alegi lentilele de contact care ti se potrivesc

Pentru inceput, lentilele tale de contact trebuie sa se adreseze unei probleme care te determina sa apelezi la acest gen de dispozitiv medical. Lentilele de contact trebuie sa iti asigure o buna acuitate vizuala, corectand problema pe care o ai (miopie, astigmatism, hipermetropie sau o combinatie intre acestea).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

In al doilea rand, lentilele de contact trebuie sa se potriveasca ochiului tau. Ele sunt disponibile in mii de combinatii de diametru si de curbaturi. Medicul oftalmolog va evalua starea ochilor si vederea, pentru a determina ce fel de lentile de contact satisfac criteriile de mai sus.

In al treilea rand, este posibil ca unii pacienti sa aiba nevoie de lentile de contact din alt motiv. De exemplu, medicul oftalmolog poate sa recomande anumite tipuri de lentile de contact, mai ales daca ochii pacientului sunt extrem de uscati.

Nu in ultimul rand, la capitolul criterii dupa care se aleg lentilele de contact, poti tine cont de culoarea acestora ori de un alt criteriu: daca este necesar sa le porti peste noapte.

Cum trebuie ingrijite si curatate lentilele de contact

Un alt pas important de care trebuie sa tii cont este ingrijirea lentilelor de contact. Acestea trebuie sa fie pastrate curate si trebuie schimbate la intervalul la care ti-a recomandat medicul oftalmolog.

In prezent, se folosesc solutii speciale pentru ingrijirea lentilelor de contact, cum ar fi produse care curata si dezinfecteaza lentilele si produse care sunt folosite pentru pastrarea lentilelor.

Pacientii care au o sensibilitate la anumite substante din solutiile acestea au nevoie de alt gen de produse, cum ar fi solutiile pe baza de peroxid de hidrogen. Acestea curata foarte bine lentilele de contact, insa este foarte important sa urmezi indicatiile de pe ambalaj atunci cand le folosesti.

Pentru a reduce riscurile de infectie oculara, tine cont de aceste recomandari:

* Spala si curata lentilele de contact intocmai cum te-a invatat medicul oftalmolog.

* Curata si dezinfecteaza lentilele de contact in mod corespunzator, potrivit indicatiilor producatorului.

* Nu turna solutiile in recipientul lentilelor de contact, peste vechea solutie. Retine: de fiecare data, varsa toata solutia de curatare care ti-a ramas, dupa fiecare utilizare. Nu reutiliza solutia ramasa in kitul de curatare.

* Nu expune lentilele de contact la apa: de la robinet, imbuteliata, distilata, din lacuri sau din mare. Nu folosi niciodata apa non-sterila ca sa cureti lentilele de contact (chiar daca este apa distilata, apa de la robinet sau o solutie salina preparata in casa).

* Inainte de a inota, scoate-ti lentilele de contact. Exista un risc de infectie oculara, din cauza bacteriilor din piscine, din cazile de tip jacuzzi, din lacuri si mare.

* Inlocuieste recipientul in care iti pastrezi lentilele de contact odata la 3 luni sau in functie de recomandarile medicului tau oftalmolog.

Ce riscuri au lentilele de contact

Purtarea lentilelor de contact inseamna ca pacientul are cateva riscuri de a dezvolta afectiuni grave, inclusiv infectii oculare si ulcere corneene. Aceste complicatii se pot dezvolta foarte rapid si pot fi foarte grave. In cazuri rare, ele pot cauza orbire.

Pacientul nu poate determina gravitatea unei probleme care se dezvolta in timp ce poarta lentilele de contact, asa ca trebuie sa ajunga la cabinetul unui medic oftalmolog cu experienta, pentru a se determina problema respectiva.

Daca te confrunti cu orice fel de simptome ce indica infectia oculara sau iritatia ochilor:

* scoate imediat lentilele de contact si nu le aplica din nou

* suna-ti imediat medicul oftalmolog

* nu arunca lentilele de contact - pastreaza-le in recipientul lor si du-le la medicul oftalmolog, la urmatoarea vizita la cabinet; acesta le va folosi pentru a determina cauza simptomelor pe care le ai.

Alte riscuri pe care le pot avea lentilele de contact:

  • poti face conjunctivita
  • abraziunile corneene
  • iritatii oculare.

Ce beneficii au lentilele de contact

Daca iei in considerare purtarea unor lentile de contact, iata ce trebuie sa stii despre beneficiile acestora:

  • Lentilele de contact se misca odata cu ochii tai, permit un camp vizual natural, nu au rame care sa iti afecteze ceea ce vezi si reduc foarte mult distorsiunile de imagine.
  • Spre deosebire de ochelari, lentilele de contact nu se aburesc si nu se pateaza din cauza picaturilor de ploaie sau particulelor de murdarie din aer.
  • Lentilele de contact sunt optiuni excelente pentru persoanele care practica diverse sporturi si alte activitati fizice.
  • Multe persoane capata o mai mare incredere in sine, pentru ca simt ca arata mai bine purtand lentile de contact.
  • In comparatie cu ochelarii de vedere clasici, lentilele de contact ofera o priveliste mai buna, mai naturala.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

  • U.S. Food and Drug Administration - https://www.fda.gov/medicaldevices/productsandmedicalprocedures/homehealthandconsumer/consumerproducts/contactlenses/ucm062589.htm
  • American Optometric Association - https://www.aoa.org/patients-and-public/caring-for-your-vision/contact-lenses/advantages-and-disadvantages-of-various-types-of-contact-lenses

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0