Pastila ”digitală” de chimioterapie - o perspectivă modernă de tratament

Opțiunile de chimioterapie se schimbă odată cu modernizările din lumea digitală, spre beneficiul pacienților.

O companie din Silicon Valley, SUA, a dezvoltat primul program de „pastile digitale” de chimioterapie. Capsula conține un senzor care alertează medicul sau farmacistul de eventualele schimbări din organism. Studiul lor arată o nouă perspectivă de a monitoriza metodele prin care pacientul își administrează medicamentele.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Metoda a fost testată până acum pe șapte pacienți cu cancer colo-rectal în stadiile 3 și 4. Acestea sunt stadiile considerate grave, respectiv terminale. Stadiile cancerului pornesc de la 0 (când nu sunt celule canceroase detectabile în organism), apoi stadiul 1 (cancerul incipient, cu șanse mari de supraviețuire dacă este depistat), stadiile 2 și 3 (cancerul s-a extins la întreg organul, țesutul sau nodul limfatic) și stadiul 4 (metastazele în alte zone ale corpului).

Pacienții participanți la acest experiment au înghițit pastila digitală zilnic și au purtat pe abdomen un plasture cu electro-transmițători. Pastila trimitea un semnal electric către plasture, care putea transmite la rândul său informațiile către un program pe calculator sau pe telefonul inteligent. Scopul studiului a fost să analizeze data, ora, dozajul și tipul de medicație auto-administrat de pacient. În acest fel, medicii ar putea avea o viziune de ansamblu a modului în care sunt administrate medicamentele prescrise.

Compania nu este la prima încercare de acest fel. În 2017, pastila lor digitală antipsihotică, destinată pacienților cu schizofrenie, tulburare de personalitate bipolară și depresie, a fost aprobată de Administrația Alimentelor și Medicamentelor SUA (FDA - Food and Drug Administration). Spre deosebire de acea încercare, pastila lor pentru chimioterapie nu are senzorul integrat în substanța activă a medicamentului, ci doar în capsulă, deci este sigură pentru consum și nu are nevoie de aprobarea administrației.

Este primul program de pastile digitale folosite în oncologie, iar costul ar fi similar cu cel al pastilelor obișnuite. Până de curând, spitalele americane și companiile de asigurări trimiteau mesaje sau apelau pacienții ca să nu uite să-și ia pastilele de chimioterapie. Această soluție ar economisi banii spitalelor și ar oferi medicilor siguranța că tratamentul este urmat.

Grijile pacienților despre furtul de date private prin acest sistem sunt nefondate, sunt de părere cercetătorii. Aceștia au apelat la cunoștințele biotehnicienior și inginerilor medicali pentru a se asigura că informațiile transmise de capsulă și plasture pot fi citite doar de un singur sistem autorizat.

Provocările pastilelelor convenționale de chimioterapie

Medicamentele orale de chimioterapie au revoluționat practica oncologică, dar provocările țin de pacient acum. Aderența pacientului la terapia medicamentoasă, modul în care acesta îi înțelege rolul și se angajează să-și administreze pastilele, reprezintă o provocare pentru medici. Dar această aderență este esențială pentru eficacitatea tratamentului și creșterea ratei de supraviețuire.

Neaderența la tratament poate avea mai mulți factori, printre care dezinformarea pacientului (pacientul nu înțelege rolul medicamentului și al planului de tratament), provocările financiare (pacientul nu își permite achiziționarea unei noi doze de medicament) și eroarea umană (pacientul uită să ia medicamentele sau adoarme înainte să le ia - mai ales în cazul vârstnicilor). Mai există și cazul în care pacientului îi este teamă de efectele secundare și refuză să continue tratamentul. Pastilele de chimioterapie sunt o îmbunătățire față de sistemul de administrare intravenoasă, dar nu sunt lipsite de efecte adverse supărătoare. 

Descoperirea medicamentelor orale de chimioterapie a revoluționat metodele de tratament pentru multe tipuri de cancer, mai ales prin adresarea mutațiilor genetice specifice acelui tip. Acest lucru a prelungit semnificativ rata supraviețuirii la pacienții care aveau un prognostic slab, îmbunătățind și calitatea vieții. Întrucât pacientul nu mai trebuie să se deplaseze la spital pentru tratamentul intravenos, medicamentele orale de chimioterapie au atenuat povara tratamentulu și au oferit un element de control al tratamentului pacientului. Acum cancerul poate fi tratat mai mult ca orice boală cronică, decât ca boală acută. Dar când responsabilitatea trece în mâinile pacientului, aderența la tratament este esențială.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Majoritatea acestor probleme de aderență la tratament pot fi rezolvate în cabinetul medicului sau în farmacie, prin explicațiile specialiștilor. În unele cazuri, farmacistul poate avea rolul de a-i aminti pacientului să-și administreze medicamentele. În alte cazuri, pentru vârstnicii imobilizați la pat, rolul revine îngrijitorului. Studiile au arătat că intervenția farmaciștilor poate avea efect în aderența la tratament, fie prin informarea pacientului despre pericolele întreruperii tratamentului, fie prin monitorizarea zilnică și reamintirea acestuia.

De aceea o pastilă digitală de chimioterapie ar reduce din responsabilitățile farmacistului. Responsabilitatea de informare rămâne, totuși, esențială. Medicul sau farmacistul trebuie să explice pacientului efectele medicamentului, de ce este esențial să fie administrat zilnic sau la o anumită oră, de ce evitarea tratamentului îngreunează procesul de vindecare și cum să se descurce cu eventualele efecte adverse. 



 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie: 

  1. Comunicatul de presă ”Proteus Digital Health Launches Digital Oncology Medicines to Improve Patient Outcomes”, emis de University of Minnesota Health, în 2019. 
  2. Studiul ”Adherence to oral chemotherapy: Challenges and opportunities.”, publicat în Journal of Oncology Pharmacy Practice, în 2019, autori: Krikorian S., Pories S. et al.

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0