De ce este important un sistem endocrin echilibrat

Corpul fiecăreia dintre noi suferă modificări de-a lungul vieții, care pot afecta modul în care funcționează sistemul endocrin. Acesta este alcătuit din câteva glande care produc hormoni, care, la rândul lor, influențează printre altele, metabolismul, apetitul, ciclurile de somn, greutatea.

Astfel, dacă te simți obosit fără să ai un motiv întemeiat, ai probleme cu somnul, ai observat că ai luat în greutate deși nu ți-ai propus asta, îți cade părul foarte mult sau te confrunți cu modificări ale dispoziției, te sfătuiesc să mergi la un consult medical pentru a afla cauzele precise. Astfel de manifestări pot fi asociate cu un dezechilibru endocrin

Disfuncțiile endocrine favorizează apariția multor afecțiuni, printre care, obezitate, hiper și hipotiroidism, tiroidită autoimună, tulburări ale ciclului menstrual, osteoporoză, boala Addison, sindromul Cushing. 

Menținerea echilibrului hormonal ține în mare măsură de un stil de viață sănătos. Care este explicația? Alimentația dezechilibrată, bogată în carbohidrați, grăsimi, sare și sedentarismul cresc riscul apariției obezității. De altfel, dezvoltarea țesutului adipos, metabolismul și sațietatea sunt influențate hormonal. Un program alimentar echilibrat combinat cu exerciții fizice zilnice te poate ajuta să-ți menții greutatea. 

Care este legătura dintre disfuncțiile endocrine și menstruație?

Menstruația este una dintre schimbările majore care apar la pubertate, de regulă între 9 și 13 ani. Vârsta de instalare a pubertății a scăzut progresiv în toată lumea, în prezent fiind cu 1-2 ani mai devreme față de acum un secol. Deși motivul exact nu este complet cunoscut, se admite ideea că este rezultatul unei interacțiuni între factori genetici, endocrini și de mediu. 

Menarha este reprezentată de apariția primului ciclu menstrual. De cele mai multe ori, în această perioadă se instalează și acneea de natură hormonală. 

La pubertate, producția de hormoni androgeni crește și are loc o hipersecreție de sebum. Punctele negre sau albe ori pustulele de pe ten se pot agrava din cauza unei îngrijiri incorecte. La pubertare, tenul trebuie curățat în fiecare zi cu un produs de curățare solubil în apă, pentru îndepărtarea celulelor moarte și a sebumului. În caz contrar,  porii se vor înfunda și bacteriile se vor dezvolta sub formă de pustule cu puroi. De altfel, alimentele de tip fast-food, sucurile acidulate și zahărul în exces, despre care știm că sunt printre preferatele adolescenților, ar trebui evitate. O alimentație nesănătoasă nu face decât să agraveze acneea. 

Menstruațiile neregulate pot fi cauzate și de disfuncțiile glandelor endocrine – tiroidă, hipofiză, ovare sau glande suprarenale - și pot influența fertilitatea. În cele mai multe cazuri, un tratament medicamentos recomandat strict pentru această problemă, precum și o monitorizare atentă a nivelului hormonal pot rezolva această problemă. 

Și sarcina produce modificări semnificative ale funcției și morfologiei glandei tiroide, pentru că producția hormonilor tiroidieni crește cu 50%. În unele cazuri, pot apărea disfuncții tiroidiene care pot duce la complicații, atât pentru mamă, cât și pentru făt. De aceea, monitorizarea regulată a funcției tiroidiene este mai mult decât necesară în sarcină. 

Menopauza, această etapă fiziologică, naturală prin care trece orice femeie, vine la pachet cu o serie de schimbări: tulburări de dispoziție, iritabilitate, dureri de cap, bufeuri. Astfel de manifestări pot fi controlate prin tratament hormonal sau prin suplimente, cum este nutraceuticul B-HADA III, un produs Recomandat DOC, pe care-l găsești pe www.health-shop.com. Acest produs este un amestec de uleiuri bogat în ingrediente rare, cum sunt acizi grași Omega. B-HADA III asigură echilibrul necesar femeilor în perioadele de premenopauză și menopauză, precum și celor care vor să prevină și să întârzie apariția semnelor îmbătrânirii.

Îți recomand să faci un control medical de rutină cel puțin o dată pe an, chiar și dacă ai o stare bună de sănătate, pentru a depista din vreme o posibilă disfuncție endocrină.
 

Sursă foto: Shutterstock

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0