Cum îți păstrezi ochii sănătoși la orice vârstă?

Protejarea sănătății generale poate contribui mult la menținerea ochilor sănătoși, de aceea este important să faci alegeri bune.

Deși nu toate bolile oculare pot fi prevenite, există pași simpli pe care îi poți urma pentru a-ți ajuta ochii să rămână sănătoși în prezent și pentru a-ți reduce riscul de pierdere a vederii în viitor.

Fă-ți un examen ocular

Examenele oculare sunt simple și nedureroase și reprezintă cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru sănătatea ochilor. Chiar dacă ți se pare că ai ochii sănătoși, ai putea avea o problemă ascunsă de care nu știi, având în vedere că unele boli oculare nu au simptome sau semne de avertizare. Un consult ocular complet efectuat de un medic oftalmolog este singura modalitate de a afla din timp dacă suferi de vreo afecțiune oculară incipientă, situație în care va fi mai ușor de tratat.

Dacă ai nevoie de ochelari, poartă-i conform recomandărilor medicului. Dacă folosești lentile de contact, asigură-te că nu le porți mai mult decât trebuie, că le manevrezi cu mâinile curate și le depozitezi într-o soluție specială. Orice afecțiune care necesită purtarea ochelarilor trebuie verificată periodic la medic, deoarece poate fi necesară schimbarea dioptriilor.

Gestionează-ți afecțiunile care cresc riscul de boli oculare

Înaintarea în vârstă crește riscul apariției unor boli oculare. Acest risc este și mai mare dacă persoana este supraponderală sau obeză, ori dacă are un istoric familial de boli oculare. Alte probleme de sănătate, cum ar fi diabetul sau hipertensiunea arterială, pot crește, de asemenea, riscul apariției unor boli oculare. De exemplu, persoanele cu diabet sunt expuse riscului de  retinopatie diabetică - o afecțiune a ochilor care poate duce la diminuarea vederii și la orbire.

Ai grijă de sănătatea generală

Alegerile sănătoase care contribuie la bunăstarea generală te ajută și să-ți menții ochii sănătoși mai mult timp. Obiceiurile bune, cum ar alimentația echilibrată și mișcarea regulată, pot reduce riscul de boli și afecțiuni care, la rândul lor, contribuie la apariția unor probleme oculare sau vizuale. 

Mănâncă alimente sănătoase

Consumă zilnic legume verzi cu frunze, cum ar fi spanac, varză, kale, pătrunjel. Și aportul de pește cu conținut ridicat de acizi grași Omega-3, cum ar fi somonul, tonul și halibutul, este bun pentru sănătatea oculară. De asemenea, ia în calcul un supliment alimentar cu luteină, zeaxantină și zinc.

Fii activ

A fi activ fizic te ajută să rămâi sănătos la modul general. De asemenea, mișcarea poate reduce riscul de afecțiuni (cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat) care pot provoca probleme de vedere.

Renunță la fumat

Fumatul nu este doar rău pentru plămâni, ci și pentru ochi, crescând riscul de boli precum degenerescența maculară și cataracta și dăunând nervului optic. Dacă fumezi și nu știi cum să îți faci un plan pentru renunțarea la țigări, cere sfatul medicului de familie.

Poartă ochelari de soare

Acordă importanță ochelarilor de soare, cumpărând unii adecvați, de la un cabinet oftalmologic. Ochelarii de soare care blochează razele ultraviolete întârzie dezvoltarea cataractei, deoarece lumina directă a soarelui grăbește apariția acestei boli. Ochelarii de soare cu filtru UV previn deteriorarea retinei și protejează, de asemenea, pielea delicată a pleoapelor, contribuind atât la prevenirea ridurilor, cât și a cancerului de piele din jurul ochiului și a cancerelor din interiorul ochiului.

Folosește picături de ochi

Mai ales dacă lucrezi multe ore la calculator, te poți confrunta cu ochi iritați, înroșiți și uscați. Folosește zilnic picături de ochi cu dexpantenol, care are efect de hidratare și lubrifiere a suprafeței oculare, calmând, de asemenea, roșeața și usturimea.

Nu ignora semnele oboselii oculare

Dacă resimți oboseala ochilor din cauza faptului că lucrezi mult la computer, obișnuiește-te să aplici de mai multe ori pe zi metoda 20-20-20: la fiecare 20 de minute, privește spre un obiect sau peisaj aflat la 20 de metri distanță timp de 20 de secunde. Dacă oboseala ochilor persistă, poate fi un semn al unei afecțiuni (cum ar fi presbiopia, de exemplu), așa că e indicat să mergi la un consult oftalmologic pentru a stabili cauza disconfortului și pentru a primi un tratament adecvat.

Tulburări oculare frecvente și boli de ochi

Cele mai frecvente probleme și boli oculare sunt:

Erorile de refracție

Miopia, hipermetropia, astigmatismul și presbiopia sunt erori de refracție care pot fi corectate cu ajutorul dioptriilor (purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact) sau prin intervenții chirurgicale.

Degenerescența maculară legată de vârstă

Este o tulburare oculară care poate avea formă umedă sau uscată; este asociată cu îmbătrânirea și are ca rezultat deteriorarea vederii. 

- Forma uscată, care estompează treptat vederea centrală, este mai frecventă - reprezintă 70-90% din cazurile de degenerescență maculară legată de vârstă - și progresează mai lent decât forma umedă. 
- Forma umedă, în care din vasele anormale de sub retină iese sânge sau alt lichid, făcând ca obiectele să se vadă mai mari sau mai mici decât sunt în realitate, progresează mai rapid. 

Tratamentul degenerescenței maculare legată de vârstă constă în injecții și în dispozitive de ajutor vizual.

Cataracta

Cataracta este o tulburare a cristalinului (lentila ochiului), reprezentând principala cauză de orbire la nivel mondial. Poate apărea la orice vârstă din cauza unor cauze variate și poate fi prezentă la naștere. Tratamentul acestei boli este chirurgical și presupune înlocuirea cristalinului afectat cu unul artificial.

Retinopatia diabetică

Boala este caracterizează prin deteriorarea progresivă a vaselor de sânge ale retinei, țesutul sensibil la lumină din partea din spate a ochiului, necesar pentru o vedere bună. Riscul de retinopatie diabetică este redus prin gestionarea diabetului, care include un control bun al zahărului din sânge, al tensiunii arteriale și al lipidelor.

Glaucomul

Glaucomul reprezintă un grup de boli care pot deteriora nervul optic al ochiului și pot duce la pierderea vederii. Glaucomul apare atunci când presiunea normală a fluidului în interiorul ochilor crește treptat - deși descoperirile recente arată acum că poate apărea și în caz de presiune normală a ochilor. Cu tratament timpuriu (picături, medicamente), deteriorarea vederii poate fi încetinită. 

Strabismul

Strabismul este cauzat de lipsa de coordonare între cei doi ochi, care privesc în direcții diferite și nu se pot concentra simultan pe un singur punct. Pentru a trata boala, este nevoie de intervenție chirurgicală care să alinieze ochii.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Academy of Ophtalmology - Top 10 Tips to Save Your Vision
https://www.aao.org/eye-health/tips-prevention/top-10-tips-to-save-your-vision-2
CDC - Common Eye Disorders and Diseases
https://www.cdc.gov/visionhealth/basics/ced/index.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0