Coronavirus: noi informații esențiale

Coronavirusul a devenit o problemă de sănătate globală pentru că favorizează apariția infecțiilor severe ale tractului respirator și chiar deces

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis că situaţia generată de noul coronavirus este pandemie, în contextul în care s-au înregistrat cazuri de infecții în majoritatea țărilor lumii. 

Virusul SARS-CoV-2 nu se transmite prin aer, ci prin picăturile pe care o persoană infectată le generează atunci când tușește, strănută sau vorbește. Aceste picături sunt grele și nu plutesc prin aer, ci cad pe podea sau pe suprafața obiectelor, conform Organizația Mondială a Sănătății. Perioada medie de incubație este de 5,2 zile, iar rata de deces este de 2,38%, bărbații vârstnici cu boli asociate având cel mai mare risc de deces.

Ce măsuri au fost luate la începutul pandemiei de autoritățile române

Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, autoritățile din România au luat o serie de măsuri:

  • Au fost interzise activitățile culturale, religioase, științifice și de divertisment cu peste 100 de persoane. De asemenea, muzeele vor fi închise până la finalul lunii martie a.c.
  • Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care vizitează sau tranzitează Spania, Germania și Franța, ca, în contextul evoluțiilor epidemiei cu COVID-19 la nivel european, să ia în considerare scurtarea șederii și revenirea de urgență în țară.
  • Au fost închise temporar câteva puncte de trecere de la granițele cu Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia. 
  • Cetăţenii români sau străini care au ajuns la graniţa de vest din zone cu focare de infecţie cu noul coronavirus au fost escortaţi de poliţişti şi jandarmi spre judeţele de domiciliu pentru a fi introduşi în centrele de carantină.
  • De altfel, autoritățile recomandă angajatorilor privați care au peste 99 de angajați decalarea programului de lucru pentru personalul care se deplasează cu transportul în comun în București și în municipiile de județ. Autoritățile speră ca prin această măsură să se reducă aglomerarea transportului public.
  • Suspendarea cursurilor în învățământul superior.
  • Au fost suspendate cursurilor în unitățile școlare din învățământul preșcolar, gimnazial, liceal, postliceal și profesional.
  • Începând din 10 martie, până pe 31 martie 2020 transportul rutier de persoane pentru toate cursele înspre și dinspre Italia a fost suspendat. De asemenea, operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre.
  • Operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud.
  • Cetățenii români care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin.
  • Accesul cetățenilor străini care vin în România din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, indiferent de mijlocul de transport folosit, este permis doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare, după caz.
  • Până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.
  • Începând cu data de 12 martie și până la 31 martie a.c. sunt suspendate transporturile feroviare către și dinspre Italia.
  • Programele de studii de tip schimb de experiență și stagii de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare sunt sistate, dacă nu au fost începute înainte de 9 martie a.c.
  • Toate unitățile de alimentație, precum și furnizorii publici și privați de transport persoane trebuie să dezinfecteze frecvent suprafețele, să evite aglomerația de persoane în spațiile comerciale și de a dezinfecta frecvent habitaclul în mijloacele de transport.
  • Din 11 martie până pe 31 martie cererile privind activitățile specifice din domeniul înmatriculări și permise de conducere adresate Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor județene și a municipiului București se vor depune exclusiv în baza unei programări online.
  • Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate – în original.
  • De altfel, cererile de eliberare a pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare se depun în țară la serviciile publice comunitare de pașapoarte exclusiv în baza unor programări on-line. Accesul în locații în vederea depunerii cererilor de eliberare a pașapoartelor va fi permis doar solicitanților și, după caz, reprezentanților legali ai acestora, în baza programărilor online și a documentului de identitate, în original.
  • În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare, accesul în locații se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original.
  • Autoritățile le recomandă cetățenilor să opteze pentru ridicarea pașapoartelor simple electronice prin serviciile de curierat.
  • Serviciile pentru care nu se fac programări online, solicitate atât Direcției Generale de Pașapoarte, cât și serviciilor publice comunitare de pașapoarte, vor fi efectuate exclusiv prin corespondență poștală sau e-mail (adeverințe, furnizări de date din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, petiții și informații de interes public).

Măsurile luate de celelalte țări la începutul pandemiei

Țările europene au impus și ele măsuri dure menite să împiedice răspândirea coronavirusului. Deoarece rata noilor infecții și a deceselor a continuat să scadă în China și în Coreea de Sud, mai multe țări europene au anulat evenimentele publice în masă și au interzis intrarea persoanelor care intră pe teritoriile lor din statele afectate de noul coronavirus.

Din cauza numărului foarte mare de persoane diagnosticate cu COVID-19, peste 35.000, autoritățile din Italia, au impus restricții de circulație în toată țara, în urma unui decret guvernamental adoptat pe 9 martie. Campionatul de fotbal a fost suspendat, evenimentele publice au fost interzise pentru aproape o lună. De altfel, pe tot teritoriul Italiei vor fi închise barurile, restaurantele, hotelurile, frizeriile și centrele estetice. Rămân deschise doar farmaciile, magazinele alimentare, fabricile, cu măsuri de siguranță, chioșcurile de ziare și tutungeriile. Își vor continua activitățile și serviciile bancare și asicurative și poștale.

Președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump a anunțat restricții de călătorie privind Europa, în încercarea de a combate răspândirea coronavirusului. Atfel toate călătoriile din 26 de țări europene vor fi suspendate pentru următoarele 30 de zile, cu excepția călătoriilor în Marea Britanie. 

India a anunțat că toate vizele, cu excepția câtorva categorii selectate, vor fi suspendate timp de o lună pentru a stopa răspândirea SARS-CoV-2.

Autoritățile din Spania au închis școlile din mai multe regiuni, inclusiv din capitală - Madrid. Au fost anulate și zborurile din Italia.

Autoritățile din Grecia au anunțat închiderea la nivel național a școlilor și universităților.

Prim-ministrul Belgiei, Sophie Wilmès, a recomandat amânarea evenimentelor interioare cu peste 1.000 de persoane și le-a cerut tuturor să lucreze de acasă, dacă este posibil.

În SUA au fost închise școlile, lăcașurile de cult și marile adunările din New Rochelle timp de două săptămâni.

În Thailanda, Guvernul a decis să suspende viza la sosire pentru turiștii din 18 țări. Țările afectate sunt: Bulgaria, Bhutan, China, Cipru, Etiopia, Fiji, Georgia, India, Kazahstan, Malta, Mexic, Nauru, Papua Noua Guinee, România, Rusia, Arabia Saudită, Uzbekistan, Republica Vanuatu și Taiwan. Anularea vizei se aplică și țărilor cu risc ridicat (Italia, Coreea de Sud) și Hong Kong.

În Franța, au fost interzise adunările cu peste 1.000 de oameni.

Autorităţile israeliene au dispus pe 9 martie, plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în Israel sau repatrierea străinilor care nu au unde să stea în carantină pe teritoriul israelian.

Republica Cehă, Cipru, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia au anunțat că vor închide granițele tuturor străinilor. De altfel, în Cehia au fost închise majoritatea magazinelor și restaurantelor, până pe 24 martie, și au fost interzise călătoriile internaționale și închiderea școlilor. 

În Slovacia, țară în care a fost decretată stare de urgență, au fost închise centrele comerciale. Singurele care rămân deschise sunt magazinele alimenentare, farmaciile, băncile, benzinăriile, oficiile poștale. 

Slovenia își va închide traficul aerian începând din 17 martie, iar din 16 martie s-a decis închiderea barurilor, restaurantelor, sălilor de sport, saloanelor de coafură, cinematografelor şi majoritatea magazinelor închise. Deschise vor rămâne magazinele alimentare, însă vor primi doar un număr limitat de clienţi la un moment dat. Toate mijloacele de transport în comun din ţară au fost oprite.

Portugalia îşi va închide graniţa cu Spania pentru turişti pentru cel puţin 30 de zile pentru a stopa răspândirea coronavirusului. Totuși, persoanele care călătoresc în interes de serviciu vor putea să treacă granița, nu și turiștii. 

Olanda a luat și ea măsuri drastice: închiderea tuturor şcolilor, cafenelelor, restaurantelor şi cluburilor sportive din ţară. 

În Turcia, peste 10.000 de pelerini turci care au revenit în țară de la Mecca au fost plasaţi în carantină. 

Și Argentina și-a închis granițele și a suspendat cursurile de la toate instituțiile de învățământ, până la finalul lunii martie a.c.

Din cauza dublării numărului de cazuri din Africa de Sud, autoritățile au hotărât închiderea frontierelor pentru toţi cetăţenii din Italia, Iran, Coreea de Sud, Spania, Germania, Statele Unite, Regatul Unit şi China începând din 18 martie a.c. De altfel, începând cu data de 18 martie a.c. vor fi închise școlile din toată ţara şi vor fi interzise adunările publice de 100 de persoane.

Libanul a declarat pe 15 martie urgenţă sanitară naţională. Prin urmare, toate instituţiile publice şi private, cu excepţia spitalelor, farmaciilor şi brutăriilor, vor fi închise până pe 29 martie a.c. De altfel, s-a decid și închiderea singurului aeroport din Liban, graniţelor terestre şi porturilor maritime începând de miercuri, 18 martie, şi până pe 29 martie.

În Venezuela s-a hotărât plasarea în carantină a şase state şi a capitalei Caracas. Președintele a cerut ca toate întreprinderile să se închidă, iar cetățenii să nu-și părăsească locuința, decât pentru a-și procura alimente. 
 

 

Bibliografie:
Ministerul Afacerilor Interne
https://www.mai.gov.ro/
Coronavirus COVID-19 Global Cases by the Center for Systems Science and Engineering (CSSE) at Johns Hopkins University (JHU)
https://gisanddata.maps.arcgis.com/apps/opsdashboard/index.html#/bda7594740fd40299423467b48e9ecf6
The Guardian - Coronavirus: EU states enact tough measures to stem spread
https://www.theguardian.com/world/2020/mar/10/coronavirus-several-eu-states-ban-mass-events-after-italian-lockdown
The Nation Thailand -Visa on Arrival suspended for a host of countries
https://www.nationthailand.com/news/30383858?fbclid=IwAR142SqJVR1bIl85jTUtN0_34EGVGmw16coSK9TM7w10839hvnzQXlUTCPM

BBC - India suspends most visas to halt coronavirus spread
https://www.bbc.com/news/world-asia-india-51847620?fbclid=IwAR1tlx7rHrRhx9g8IJ-ZNlpUOSMTGH6I-zTh18880whBQBmuRkrOr6SjBG8
The Telegraph - Donald Trump suspends Europe travel to US for 30 days over coronavirus but UK exempt
https://www.telegraph.co.uk/news/2020/03/12/donald-trump-restricts-travel-europe-us-30-days-uk-exempt/?fbclid=IwAR34TnVhmVM_kV7CjkWBoUBLoccvfXRA8MYJFoEgqn87pjW4-Q_s7x_HPiM


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0