Cancerul - maladie cronică?

Nu de puține ori cancerul este sau devine o maladie cronică, situație în care terapia administrată, deși nu poate vindeca boala, o poate controla pe intervale semnificative, de luni sau chiar de ani de zile. Similar altor afecțiuni cronice, obiectivul terapiei de mentenanță este de a ajuta pacienții să trăiască mai mult, dar și mai bine din punctul de vedere al calității vieții.

Rațiuni pentru terapia de lungă durată

Terapia extinsă continuă o perioadă semnificativă de timp după diagnostic și terapia primară pentru a controla un cancer, pentru a trata o boală avansată sau metastatică sau pentru a preveni o recidivă.
În ceea ce privește controlul anumitor cancere, se știe că sunt anumite cancere cu evoluție cronică, așa cum sunt limfoamele, leucemiile cronice, cancerul mamar sau ovarian. În aceste condiții terapia extinsă previne creșterea, progresia sau diseminarea boli, iar acest tip de terapie extinsă este cunoscută și ca terapie de mentenanță.

În privința cancerului metastatic un tratament prelungit poate controla boala semnificativ. În ceea ce privește prevenția recidivei, sunt o serie de cancere la care după terapia inițială curativă se inițiază o terapie de menținere tocmai pentru împlinirea acestui obiectiv. Exemplul cel mai uzual este cancerul mamar hormonodependent la care, dupa interventia chirurgicala curativa, respectiv chimioterapia si radioterapia adjuvanta, se initiaza o terapie hormonală de lungă durată al cărui rol preponderent este tocmai prevenirea recidivei.

Terapia oncologică de lungă durată

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

În cadrul tratamentelor extinse se folosește aproape intregul arsenal terapeutic sistemic, de la chimioterapie la hormonoterapie până la imunoterapie sau terapie target. În ceea ce privește chimioterapia, se poate folosi fie un citostatic utilizat în cadrul terapiei inițiale (adjuvante sau neoadjuvante), fie un alt citostatic (de exemplu, mentenanța chimioterapeutică în anumite situații de cancer pulmonar).

Tipul de terapie extinsă administrat depinde de tipul de cancer, localizarea acestuia, stadiul bolii, terapiile disponibile, terapiile anterioare, vârsta, starea generală de sănătate sau preferințele pacientului.
Nu de puține ori boala oncologică rămâne neschimbată evolutiv în cadrul terapiei de mentenanță. În aceste condiții se vorbeste despre o situație stabilă. În alte situații se înregistrează remisiuni ale bolii, situații în care terapia se oprește și se reia la o eventuală reluare de evoluție a bolii.

Un răspuns parțial sau o remisiune parțială înseamnă că tumoarea a răspuns parțial la tratament, dar totuși nu a dispărut. Un răspuns parțial este cel mai adesea definit ca cel puțin o reducere de 50% a tumorii măsurabile. Aici, când ne referim la o remisiune, aceasta însemnă, în general, o remisiune parțială. Nu există nicio modalitate de a spune cât va dura o remisiune, deci remisiunea nu înseamnă că boala a fost vindecată definitiv.

Unele tipuri de cancer (de exemplu, ovarian), au o tendință naturală de recurență și remisie. Adesea, acest ciclu repetat de creștere, micșorare și stabilizare poate însemna supraviețuire timp de mulți ani în care cancerul poate fi administrat ca o boală cronică. Tratamentul poate fi utilizat pentru a controla cancerul, pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor și pentru a te ajuta să trăiești mai mult.

În cazul în care boala progresează în ciuda terapiei extinse, se recurge la o altă strategie terapeutică. În privința duratei terapiei de mentenanță, desigur că nu există un interval prestabilit. Întrebarea legată de durata terapiei este frecvent întâlnită în consultațiile oncologice. Alegerea intervalului terapeutic depinde de tipul de cancer, tipul de tratament, maniera în care terapia de mentenanță controleaza boala, impactul fizic și emoțional al acesteia, agresivitatea bolii, vârsta sau statusul general de performanță.

În gestionarea terapiei extinse, echipa terapeutică trebuie să colaboreze strâns cu pacientul pentru gestionarea eventualelor situații de criză. În cadrul echipei multisciplinare trebuie să facă parte și un psiholog antrenat, capabil să gestioneze temerile, anxietățile inerente prin care pacientul poate  trece în cadrul mentenanței terapeutice.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:

https://www.cancer.org/treatment/survivorship-during-and-after-treatment/when-cancer-doesnt-go-away.html

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0