Cancerul ovarian rămâne unul dintre cancerele dificil de diagnosticat în stadii precoce, din cauza lipsei semnelor și a simptomatologiei specifice acestei boli. La nivel mondial, incidența cancerului ovarian depășește 250.000 cazuri, iar mortalitatea prin această afecțiune depășește 150.000 de cazuri.

Ce probleme ridică acest tip de cancer

Deși relativ rar, comparativ cu alte neoplazii, cancerul ovarian rămâne o problemă importantă de sănătate publică, pe de o parte din cauza stadiului avansat la momentul diagnosticului iar pe de altă parte datorită resurselor terapeutice relativ limitate. Din acest motiv se impune identificarea unor biomarkeri cât mai credibili, validați, unanim recunoscuți și care ar putea permite un diagnostic precoce.

Cancerul ovarian este considerat drept un cancer chimiosensibil, deci receptiv la tratamentele chimioterapice, în special cele care au drept bază săruri de platină. Acestea reprezintă standard terapeutic actual, cu răspunsuri terapeutice semnificative. Majoritatea cancerelor ovariene recad după un interval variabil, interval care decide, de altfel, terapia de linia a doua. Sunt și situații limitate de cancere ovariene refractare de novo la orice fel de chimioterapice, dificil de tratat și cu prognostic negativ. În aceste condiții s-a impus, ca necesitate, identificarea unor noi oportunități terapeutice care să îmbunătățească supraviețuirea globală cu un spectru cât mai limitat al reacțiilor adverse.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Există o istorie de peste 30 de ani a trialurilor clinice în cancerele ovariene avansate sau metastatice au avut drept subiect diverși agenți citotoxici. Mare parte a acestora s-au dovedit negative cu o rată de răspuns modestă, cuprinsă între 10 și 20%.

Imunoterapia în cancerul ovarian

Imunoterapia în cancerul ovarian reprezintă o arie de maxim interes, care a plecat de la o serie de date preclinice care au identificat diverse grade de infiltrare limfocitară la nivelul tumorii ovariene. Populațiile celulare sunt mixte, conținând atât celule imunosupresoare, cât și imunostimulatoare. Manipularea acestora, fie în sensul activării celulelor imunostimulatoare (de exemplu, vaccinuri etc.), fie al inhibării celor imunosupresoare (de exemplu, inhibitorii punctelor de control), actualmente este cea mai dezvoltată formă de imunoterapie și prezintă logică științifică. Cu toate acestea, trialurile clinice până în acest moment s-au dovedit dezamăgitoare. Terapia vaccinală nu s-a dovedit a avea vreun impact asupra acestei afecțiuni. Cât despre inhibitorii punctelor de control, deși entuziasmul este mare, rata de răspuns a acestora, măsurată pe criteriile imagistice standard, este în mare similară chimioterapiei, cu o marjă cuprinsă intre10 și 15 %.

Din acest amestec de entuziasm, speranță și rezultate obiective relativ limitate ale chimioterapiei și, mai nou, a imunoterapiei, se cristalizează necesitatea unor biomarkeri veridici, unanim acceptați și ușor de implementat, markeri care să selecteze pacienții la care se așteaptă răspunsul terapeutic maximal atât la chimioterapie, cât și la imunoterapie. Probabil că o analiză individuală a mutațiilor genice reprezintă un punct de plecare către acest deziderat. Un exemplu îl reprezintă mutațiile genelor BRCA și asocierea dintre prezența acestora și răspunsul terapeutic semnificativ la inhibitorii PARP (poliADP ribose polimeraza) de genul Olaparib, Niraparib sau Rucaparib.

Alte direcții

În continuare, ideea unor combinații terapeutice, cum ar fi agenții antiangiogenici și imunoterapie de genul inhibitorilor punctelor de control sau inhibitor PARP împreună cu inhibitor al punctelor de control reprezintă punctul de plecare al următoarelor direcții terapeutice în cancerul ovarian. Un subiect interesant rămâne asocierea cea mai potrivită pentru fiecare pacientă în parte, terapie concomitentă sau succesivă, care este prima opțiune: imunoterapia sau chimioterapia, imunoterapia sau terapia țintă, terapia de mentenanță etc. Rămâne un obstacol toxicitatea deloc neglijabilă a acestor asocieri, de exemplu toxicitatea cardiacă sau toxicitățile autoimune. Ca urmare, o serie întreagă de întrebări care necesită răspunsuri urgente și care vor modifica fără îndoială actualele standarde terapeutice.

O altă direcție interesantă ar putea fi reprezentată de teste predictive ale răspunsului precoce la tratamentul chimioterapic. În această direcție, câteva studii preliminare au măsurat ADN tumoral la nivelul sângelui periferic înaintea fiecărui ciclu terapeutic. În cancerele înalt responsive există o scădere semnificativă a ADN circulant, cuantificată la mai mult de jumătate, iar acestea au o rată de recidivă semnificativ mai mică comparativ cu cele la care nivelul ADN circulant scade nesemnificativ sau deloc. Rămâne ca aceste studii observaționale să fie extinse și să confirme rezultatele preliminare. În acest mod ar putea fi implementate teste ușor de efectuat, simple, rapide și care să informeze echipa medicală asupra răspunsului terapeutic precoce la tratamentul administrat.
 

Sursă foto: Shutterstock