Cancerul pancreatic reprezinta cea de-a patra cauza de mortalitate prin cancer la nivel mondial, cu o incidenta intr-o continua crestere pe parcursul ultimei decade. Imensa majoritate a cancerelor pancreatice este reprezentata de adenocarcinoamele exocrine (peste 95%).

Rata de supravietuire globala la 1 an pentru toate cancerele de pancreas este de aproape 30% in vreme ce supravietuirea estimata la 5 ani pentru toatew stadiile nu depaseste 7%. Elementul definitoriu in calculul supravietuirii este reprezentat de stadiul bolii. Daca neoplasmul de pancreas este depistat intr-un stadiu incipient, stadiu in care este posibila interventia chirurgicala de indepartare a tumorii, rata de supravietuire la 5 ani este de aproximativ 27%. Afectarea organelor de vecinatate sau a ganglionilor regionali scade rata de supravietuire la 11%, iar in boala metastatica supravietuirea la 5 ani este de doar 2 %. Toate aceste elemente epidemiologice fac din cancerul de pancreas o reala problema de sanatate publica si reprezinta un motiv de efort conjugat al comunitatii medicale internationale atat pentru depistarea precoce cat si pentru optiuni de tratament cu eficienta sporita si cu toxicitati limitate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Din pacate, la ora actuala, mai putin de 10 % dintre pacienti sunt depistati intr-un stadiu potential rezecabil. De asemenea, peste 50% sunt diagnosticati intr-un stadiu metastatic.

Diagnosticul cancerului de pancreas

Diagnosticul de certitudine este cel anatomopatologic obtinut prin biopsie, fie ecoendoscopic fie computer tomograf ghidata. Stabilirea extensiei bolii se face cu ajutorul examenelor imagistice de inalta performanta de genul Computer Tomograf, Rezonanta Magnetica Nucleara sau Tomografia cu Emisie de Pozitroni (PET-CT). Markerul tumoral utilizat frecvent in practica, CA19-9, poate fi util atat in diagnostic, aprecierea rezecabilitatii dar si in cuantificarea raspunsului la tratament.\

Tratamentul cancerului de pancreas

În ultimii ani, s-au făcut progrese semnificative în înțelegerea acestei afecțiuni și în dezvoltarea unor terapii inovatoare. Acest articol explorează câteva dintre cele mai recente avansuri în tratarea Cancerului pancreatic.

• Imunoterapia: Imunoterapia a revoluționat tratamentul multor tipuri de cancer, inclusiv a cancerului pancreatic. Noile terapii care vizează sistemul imunitar al pacientului au demonstrat rezultate promițătoare. Aceste terapii pot stimula sistemul imunitar să recunoască și să distrugă celulele canceroase. Utilizarea inhibitorilor de punct de control imunitar, cum ar fi inhibitorii de PD-1 și de CTLA-4, în combinație cu chimioterapia sau radioterapia, a dus la îmbunătățirea supraviețuirii pacienților cu cancer pancreatic avansat.

• Terapia țintită: Identificarea mutațiilor genetice specifice care conduc la dezvoltarea cancerului pancreatic a permis dezvoltarea unor terapii țintite. Aceste terapii se concentrează pe inhibarea anumitor molecule specifice implicate în creșterea și supraviețuirea celulelor canceroase. De exemplu, inhibitorii de kinază MEK, care blochează o proteină cheie în calea de semnalizare a creșterii celulare, au arătat promisiuni în tratarea cancerului pancreatic.

• Terapia cu nanomedicament: Utilizarea nanomedicamentelor în tratarea cancerului pancreatic a devenit o zonă de cercetare intensă. Nanoparticulele pot fi încărcate cu medicamente anticanceroase și direcționate către ținta specifică, adică tumora pancreatică. Această abordare poate crește eficiența terapeutică și poate reduce efectele secundare asociate cu chimioterapia convențională. Studiile clinice preliminare au arătat rezultate promițătoare, și anume o îmbunătățire a supraviețuirii și a calității vieții pacienților.

• Terapia cu celule CAR-T: Terapia cu celule CAR-T (Chimeric Antigen Receptor T-cell Therapy) a reprezentat o revoluție în tratamentul cancerului hematologic și acum este studiată și în cazul cancerului pancreatic. Această terapie implică colectarea celulelor T ale pacientului, modificarea lor genetic pentru a exprima receptorii CAR specifici antigenului tumoral și reintroducerea acestor celule în corpul pacientului. Celulele T modificate genetic sunt capabile să recunoască și să distrugă celulele canceroase. Terapia cu celule CAR-T se bazează pe identificarea unor antigene specifice cancerului pancreatic, cum ar fi antigenul mucinos asociat cu cancerul pancreatic (MUC1), și dezvoltarea receptorilor CAR adecvați pentru a direcționa celulele T către aceste antigene. Chiar dacă este în stadii incipiente de cercetare, această terapie promițătoare prezintă potențialul de a oferi opțiuni de tratament inovatoare pentru pacienții cu cancer pancreatic.

• Terapia cu radiații îmbunătățită: Îmbunătățirile în tehnologia de livrare a radiației, precum radioterapia conformațională și terapia cu protoni, au permis o administrare mai precisă și mai eficientă a radiațiilor către tumora pancreatică. Aceasta permite obținerea unor doze mai mari de radiații la tumora țintă, minimizând în același timp expunerea țesuturilor sănătoase din jur. De asemenea, cercetările în domeniul radioterapiei hiperfractionate (administrarea fracționată a unor doze mai mici de radiații) și a terapiei cu radiații sincronizate cu respirația sunt în curs de desfășurare și au potențialul de a îmbunătăți eficacitatea tratamentului și de a reduce efectele secundare.

In cancerul de pancreas rezecabil aproape intotdeauna se recomanda chimioterapie adjuvanta datorita ameliorarii semnificative a ratei de supravietuire a pacientilor. Chimioterapia numita adjuvanta, are drept scop distrugerea celulelor tumorale circulante restante dupa interventia chirurgicala cu rol curativ. Principalele citostatice folosite in scop adjuvant sunt Gemcitabina si Fluororacilul, chimioterapice cu eficacitate similara. Nivelul seric al markerului CA19-9 poate avea rol predictiv in aprecierea raspunsului la tratament.

In ceea ce priveste cancerul de pancreas local avansat, situatie in care interventia chirurgicala este imposibila, tratamentul de baza ramane cel sistemic, sub forma chimioterapiei sau terapiei target. La aceasta se poate asocia, in situatii punctuale si bine definite, radioterapia cu toate ca asocierea chimioradioterapie ramane controversata. Opiniile expertilor raman discordante si reprezinta motiv de dezbatere si polemica intre scaderea ratei de progresie locoregionala si intervalul liber de boala mai mare si lipsa de eficienta legata de acestea. Alegerea schemei optime de chimioterapie trebuie sa tina cont de starea generala a pacientului.

Cancerul pancreatic metastatic reprezinta aproape jumatate din totalul cancerelor de pancreas la diagnostic. Terapia standard ramane chimioterapia, sub forma polichimioterapiei sau monoterapiei in functie de statusul de performanta al pacientului. Majoritatea studiilor clinice au demonstrat avantaje nete in privinta supravietuirii precum si in controlul simptomelor (ex. ameliorarea semnificativa a durerii, etc). O serie de chimioterapice"imbunatatite" asa cum este nab-Paclitaxel sau Irinotecan nanoliposomal au intrat relativ recent in arsenalul terapeutic al terapiei de linia a 1 sau linia a 2-a in cancerul de pancreas metastatic. Aceste chimioterapice au eficienta marita si toxicitate redusa comparativ cu moleculele mama, paclitaxel respectiv irinotecan.

Capecitabine și temozolomide sunt două medicamente folosite în tratamentul cancerului pancreatic neuroendocrin. Acestea pot fi utilizate în diferite combinații și doze, în funcție de stadiul cancerului și de starea generală de sănătate a pacientului.

Tratamentul combinat cu capecitabine și temozolomide poate îmbunătăți supraviețuirea pacienților cu tumori neuroendocrine pancreatice metastatice. Într-un studiu din 2014 publicat în revista "Pancreas", cercetătorii au raportat o medie de supraviețuire de 27 de luni la pacienții tratați cu capecitabine și temozolomide, comparativ cu o medie de 16 luni la pacienții tratați doar cu capecitabine. Totuși, trebuie menționat că fiecare caz este unic și că efectele tratamentului pot varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi stadiul cancerului, gradul de răspuns la tratament, starea generală de sănătate și alți factori de risc individuali

In ciuda progreselor in privinta chimioterapiei, rata de raspuns a acesteia in boala metastatica ramane in continuare modesta, motiv pentru continuarea cercetarilor in identificarea de noi oportunitati terapeutice.

Imunoterapia, care inseamna mobilizarea sistemului imun al pacientului in vederea identificarii si distrugerii celulelor tumorale, s-a dovedit o optiune de succes in cancere letale asa cum sunt melanomul malign si anumite cancere pulmonare, uneori cu succes dramatic. Din pacate, acest entuziasm nu s-a regasit si in cancerul pancreatic, marea majoritate a acestor cancere fiind rezistente la imunoterapie. O posibila explicatie ar deriva din existenta structurala a catorva bariere anatomice care fac ca prezenta celulelor implicate in aparare ca si a substantelor citotoxic active sa fie deficitara la acest nivel. Celulele T si NK sunt tinute la distanta de tumora si sunt incapabile de a penetra la nivel tumoral datorita actiunii anumitor celule supresoare. In acest moment cercetarea clinica cauta solutii pentru penetrarea celulelor T la nivel tumoral precum si pentru cresterea eficientei locale a acestora. O posibila solutie ar fi utilizarea de anticorpi care sa elibereze proteine imunostimulatoare (citokine) la nivelul tumorii pancreatice.

Inhibitorii punctelor de control au demonstrat o activitate modesta in aceste cancere cu o singura exceptie si e vorba despre tumorile care exprima instabilitate microsatelitara (MSI), numai ca aceste tumori inseamna undeva sub 1% dintre tumorile pancreatice. De asemenea, strategia vaccinala s-a dovedit un esec, fie ca a fost vorba de algenpantucel-L in stadii incipiente fie ca a fost vorba de tratament adjuvant in asociere cu chimioterapia.

Viitorul in privinta tratamentului cancerului metastatic de pancreas se prezinta promitator. Si aceasta in conditiile in care fiecare tumora trebuie cat mai bine caracterizata genetic. In acest context devine prioritara determinarea mutatiilor BRCA1, BRCA2, PALB2. De aici deriva un posibil rol al inhibitorilor PARP (poliADP ribosepolimeraza) cum ar fi olapararib sau rucapararib ca monoterapie de mentenanta sau in asociere cu chimioterapia pe baza de Fluorouracil. De asemenea, o mai buna cunoastere a barierelor imune si gasirea de solutii in vederea penetrarii mai bune a acestora reprezinta chei pentru viitoarele abordari terapeutice in acest cancer redutabil.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 În concluzie, cercetările în domeniul tratamentului cancerului pancreatic continuă să aducă noi speranțe pentru pacienți. Avansurile în imunoterapie, terapia țintită, terapia cu nanomedicament, terapia cu celule CAR-T și terapia cu radiații îmbunătățită demonstrează progrese semnificative în direcția unor tratamente mai eficiente și personalizate. Cu toate acestea, este important de menționat că aceste terapii se află în diferite stadii de cercetare și necesită studii clinice suplimentare pentru a confirma eficacitatea și siguranța lor. Este esențial ca pacienții cu cancer pancreatic să beneficieze de îngrijire specializată și să fie implicați în discuții cu medicii lor pentru a evalua cele mai bune opțiuni de tratament disponibile în funcție de situația lor individuală.

Contacteaza Expertul DOC! Trimite aici o intrebare pentru Dr. Catalin Costovici.

Sursa foto: Shutterstock