Cum te ferești de căpușe, în parc sau în grădina ta

În sezonul cald, petrecem mai mult timp în aer liber, în natură, ceea ce este extrem de benefic pentru sănătatea noastră. Totodată, însă, petrecerea timpului în spații verzi ne expune unui pericol la care poate nu ne gândim: mușcăturile de căpușă. 

muscatura-capusa-iarba-parc-gradina

Pentru a preveni mușcătura de căpușă și riscurile care vin odată cu ea, încearcă să respecți, mai ales în sezonul cald, câteva reguli simple.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Metode de prevenire a mușcăturii de căpușă

Folosește un repelent împotriva căpușelor înainte de a ieși din casă

În comerț găsești o sumedenie de produse care țin insectele la distanță. Folosește un asemenea produs, fie el sub formă de cremă, fie sub formă de spray, înainte de a petrece timp în natură. Spre exemplu, dacă știi că vei merge la o plimbare în parc, ori dacă mergi să faci un grătar la pădure, aplică neapărat un asemenea produs pe pielea expusă. Chiar dacă ai pantaloni lungi, aplică produsul pe glezne, acolo unde pantalonul ți se poate ridica, permițând accesul capușelor.


Apelează la o firmă pentru dezinsecția curții

Gazonul din grădina ta poate fi mediul ideal pentru căpușe, mai ales dacă ai animale de companie. Apelează, periodic, la o firmă specializată în dezinsecții, pentru eliminarea căpușelor din grădina ta.

Aplică un strat de permetrină pe încălțări, pe corturi, pe obiectele folosite în camping și chiar și pe haine

Permetrina este o substanță insecticidă, care ucide căpușele, dar și alte insecte. Mai ales dacă mergi în camping cu familia, folosește permetrina pentru a acoperi suprafețele expuse populării cu căpușe, pentru a te asigura că aceste insecte vor sta departe de tine și de familia ta.

Verifică-ți animalele de companie

Câinii sunt, în mod special, expuși mușcăturilor de căpușe. Animalul de companie poate aduce căpușe în casă, așa că trebuie să îl verifici cu regularitate. Apelează la ajutorul unui medic veterinar, care îți va oferi soluții care vor ține căpușele departe de pielea prietenului tău necuvântător.

Acoperă-ți pielea

Pantalonii îndesați în șosete nu arată tocmai drăguț, însă dacă sănătatea ta depinde de acest lucru, fă un efort și uită de stil. Când petreci timp în pădure sau la munte, în locuri cu vegetație abundentă, asigură-te că îți acoperi corpul cât mai bine cu haine, pentru a reduce riscul de a te pricopsi cu una sau mai multe mușcături de căpușă. Da, este posibil să îți fie cald, însă dacă alegi materiale naturale precum bumbacul subțire sau inul, căldura nu îți va da mari bătăi de cap și vei fi ferit și de radiațiile UV.

Poartă haine deschise la culoare 

Hainele pe care le porți atunci când petreci timp în natură ar trebui să fie mereu deschise la culoare pentru a-ți fi ușor să identifici căpușele care se cățără pe ele.

Specialiștii spun că se pot folosi și produse de respingere a insectelor cu DEET (dietiltoluamid) în timpul plimbărilor prin zone împădurite. Și, având în vedere că nicio metodă de protecție împotriva căpușelor nu este infailibilă, ar fi bine ca, la sosirea acasă sau la unitatea de cazare să te verifici cu atenție din cap până-n picioare și să cercetezi bine și pielea și părul copiilor și ale animalelor de companie după ce ați petrecut timp în aer liber.

Căpușele arată că niște semințe de susan negru. Dacă găsești o căpușă care nu s-a atașat, înlătur-o rapid înainte să apuce să te muște. Dacă este atașată de piele, folosește o pensetă subțire pentru a o înlătura. Apoi, dezinfectează zona mușcăturii cu alcool sanitar și notează data în calendar, că știi când ai fost mușcat, în cazul în care e nevoie să mergi la medic ulterior. După ce îndepărtezi căpușa, spală-te pe mâini cu apă și săpun. 

Ulterior, fii atent ca tu, copiii sau animalele de companie care au fost mușcate să nu dezvolte simptome de infectare pe parcursul a 30 de zile de la înlăturarea căpușei. Simptomele de infectare sunt asemănătoare cu cele de răceală, precum migrenele, febra și, în cazul bolii Lyme, erupții cutanate cu un diametru de cel puțin 5 centimetri, care în timp se extind. 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Preventing tick bites
https://www.cdc.gov/ticks/avoid/on_people.html

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0