Hipogonadismul masculin (deficitul de testosteron): cauze, simptome, complicatii

Hipogonadismul este o tulburare in care corpul barbatului nu produce suficient testosteron (hormon care joaca un rol important in cresterea si dezvoltarea baietilor, in timpul pubertatii) sau cand organismul are un dezechilibru in ceea ce priveste productia de spermatozoizi sau ambele (testosteron si spermatozoizi). Aceasta productie insuficienta de testosteron afecteaza fertilitatea barbatului.

Hipogonadismul este un termen medical folosit pentru a descrie activitatea scazuta a gonadelor (glandelor sexuale care produc gameti si secreta hormoni). Gonadele sau glandele sexuale (ovarele sau testiculele) produc hormoni (testosteron, estradiol, hormonul anti-Mullerian, progesteron, inhibina B, activina) si gameti (ovule sau spermatozoizi).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Hipogonadismul masculin este caracterizat de o deficienta in productia de testosteron, acesta fiind un hormon esential pentru functia sexuala, cea cognitiva, pentru functionarea corpului si pentru dezvoltare.

Valorile extrem de scazute ale testosteronului pot duce la absenta unor caracteristici sexuale, la infertilitate, la pierderea de masa musculara si la alte anomalii.

Cauze deficienta de testosteron

Exista doua tipuri de hipogonadism:

  • primar - acest tip de hipogonadism (cunoscut si ca insuficienta testiculara primara) apare dintr-o problema din interiorul testiculelor;
  • secundar - acest tip de hipogonadism indica o problema in hipotalamus sau in glanda pituitara, partile creierului care transmit semnale testiculelor, pentru a produce testosteron.


Oricare dintre aceste tipuri de hipogonadism masculin poate fi cauzat de o trasatura mostenita (congenitala) sau de un eveniment care s-a produs mai tarziu in viata barbatului (un lucru dobandit), cum ar fi un traumatism sau o infectie.

Cauzele hipogonadismului masculin primar sunt:

  • Sindromul Klinefelter - o afectiune care rezulta dintr-o anomalie congenitala a cromozomilor X si Y. Un barbat are in mod normal un cromozom X si un cromozom Y. In cazul celor cu acest sindrom, doi sau mai multi cromozomi X sunt prezenti, pe langa acel unic cromozom Y.
  • Testiculele necoborate in scrot
  • Orhita (inflamatia testiculului) cauzata de oreion - daca infectia cu virusul urlian implica testiculele, pe langa glandele salivare, iar aceasta boala apare in adolescenta sau la varsta adulta, este posibil ca testiculele sa fie afectate pe termen lung.
  • Hemocromatoza - cand exista prea mult fier in sange, acest lucru poate cauza insuficienta testiculara
  • Traumatisme la testicule - cand testiculele dezvoltate normal sunt afectate sau lezate in urma unui traumatism sau a unei lovituri, acest lucru poate cauza hipogonadism.
  • Tratamentul pentru cancer - chimioterapia sau radioterapia in cazul pacientilor cu cancer poate interveni in productia normala de testosteron si de spermatozoizi. Efectele ambelor tratamente sunt temporare de cele mai multe ori, dar este posibil sa se declanseze infertilitatea permanenta.

Cauzele hipogonadismului masculin secundar sunt:

  • Sindromul Kallmann - o dezvoltare anormala a hipotalamusului poate cauza in acest mod hipogonadismul la barbati
  • Afectiunile glandei pituitare - o anomalie in glanda pituitara poate influenta eliberarea hormonilor din glanda pituitara catre testicule, afectand astfel productia normala de testosteron.
  • Afectiunile inflamatorii - anumite boli inflamatorii care implica hipotalamusul si glanda pituitara pot afecta productia de testosteron.
  • HIV/SIDA - virusul HIV poate fi o cauza a nivelului scazut de testosteron, afectand hipotalamusul, glanda pituitara si testiculele.
  • Unele medicamente - medicamentele opioide si unii hormoni pot afecta productia de testosteron
  • Obezitatea - cand pacientul are un numar mare de kilograme, indiferent de varsta, acest lucru poate fi asociat cu hipogonadismul.
  • Inaintarea in varsta - Barbatii in varsta, in general, au un nivel mai scazut de testosteron in comparatie cu tinerii.
  • Boli simultante - sistemul reproducator se poate "inchide" temporar, din cauza unui stres de natura fizica, din cauza unei boli sau din cauza unei interventii chirurgicale, cat si din cauza unui stres emotional.

Simptome hipogonadismul masculin

Hipogonadismul poate debuta in timpul dezvoltarii fatului, inainte de pubertate sau la varsta adulta. Semnele si simptomele deficientei de testosteron depind de momentul in care se dezvolta aceasta tulburare.

La barbatii adulti, hipogonadismul poate afecta anumite caracteristici fizice masculine si poate influenta in mod negativ functia normala de reproducere. Semnele si simptomele pot fi: disfunctie erectila, infertilitate, parul de pe corp si cel facial inregistreaza o scadere (nu mai creste la fel de des), dezvoltarea tesutului mamar (ginecomastie), scaderea densitatii osoase (osteoporoza).

Cand sa mergi la un medic specialist

Daca ai oricare dintre simptomele hipogonadismului masculin si mai ales daca incerci (fara succes) sa ai un copil, este important sa mergi la medic sau la un endocrinolog ori un specialist pe probleme de infertilitate. Stabilirea cauzei hipogonadismului este un pas important, pentru a primi tratamentul corespunzator.

Complicatii hipogonadism

Complicatiile hipogonadismului netratat difera, in functie de varsta la care barbatul dezvolta prima data afectiunea. De pilda, la varsta adulta, complicatiile pot fi: infertilitatea, disfunctia erectila, apetitul sexual (libidoul) redus, oboseala, slabiciune musculara sau pierderea masei musculare, ginecomastie, osteoporoza.

Este important sa retinem ca hipogonadismul masculin este caracterizat de niveluri de testosteron (in sange) mai mici decat cele considerate normale. Deoarece testosteronul este necesar pentru productia de spermatozoizi, hipogonadismul poate duce si la infertilitate cauzata de azoospermia non-obstructiva - absenta spermatozoizilor din lichidul seminal, in ciuda faptului ca nu exista niciun blocaj in ductele sau canalele care transporta spermatozoizii in afara testiculelor.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Nu uita ca simptomele hipogonadismului masculin sunt adeseori subtile, iar afectiunea este dificil de depistat. In general, hipogonadismul este subdiagnosticat. De aceea, daca iti doresti sa ai un copil impreuna cu partenera ta, iar aceasta nu reuseste sa ramana insarcinata, este important sa mergeti la un medic specialist, care va poate confirma daca este vorba despre hipogonadism (niveluri scazute ale testosteronului in sange), lucru ce poate fi confirmat printr-un test de sange. Apoi medicul iti poate recomanda un tratament pentru afectiunea de care suferi, daca se dovedeste ca este hipogonadism masculin.

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie: Articolul "Male hypogonadism: Symptoms and treatment", publicat in 2010 in Journal of Advanced Pharmaceutical Technology and Research, autori Peeyush Kumar, Nitish Kumar, Devendra Singh Thakur, Ajay Patidar.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0