Odată depistată prezența în sânge a virusului hepatitic C, pacienților le este recomandat să efectueze genotiparea acestuia, o metodă de laborator care oferă informații cu valoare prognostică în ceea ce privește evoluția bolii și eficacitatea terapiei.

Analiza este posibilă în cazul unei viremii C mai mari de 600 UI/mL și se efectuează din sânge venos. În țara noastră, predomină genotipul 1b și un amestec de genotipuri 1a și 1b. Un studiu efectuat la Institutul “Matei Balș” din București pe 670 pacienti a indicat o prevalență de 99,7 % a genotipului 1 VHC.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Genotiparea în cazul hepatitei C

Genotiparea este utilă medicului infecționist în stabilirea celei mai potrivite terapii, deocamdată clasice: de exemplu, genotipul VHC 1b, dobândit cel mai adesea post-transfuzional, se asociază cu un răspuns slab la tratament și cu un risc crescut de ciroză și carcinom hepato-celular. Genotipurile 2 și 3, dobândite predominat prin consumul de droguri, se asociază cu un răspuns favorabil la terapia antivirală.

De aceea este util ca genotiparea HCV să fie efectuată în toate infecțiile cu virus C înaintea începerii oricărui tratament. Asemenea altor virusuri ARN, VHC prezintă la nivel nucleotidic o diversitate genetică considerabilă, generată de rata înaltă a mutațiilor virusului. Astfel, a fost formulată o clasificare VHC în 6 genotipuri, denumite 1, 2, 3, 4, 5, 6 pe baza analizei filogenetice a secvenței genomice. Fiecare genotip, la rândul sau, este subdivizat filogenetic în unul sau mai multe subtipuri, denumite a, b, c, etc. Aceste denumiri au devenit sistemul standard pentru noua nomenclatură a genotipurilor virusului hepatitic C.

Genotipurile și subtipurile HCV prezintă modele complexe de distribuție geografică, prevalență relativă și moduri de transmitere a infecției ce pot fi mai bine înțelese dacă sunt clasificate în trei grupuri:

1. Grupul epidemic 

Cuprinde subtipurile 1a, 1b, 2a, 2b si 3a ce au o distribuție globală și sunt responsabile pentru majoritatea infecțiilor din întreaga lume. Răspândirea globală rapidă este cauzată de produse de sânge infectate și administrarea de droguri intravenoase.

Subtipurile 1b și 2a sunt asociate predominant cu transmiterea prin produse de sânge, iar prevalența lor relativă a scăzut în ultimii ani ca urmare a îmbunătățirii screening-ului donatorilor. Subtipurile 1a și 3a se întâlnesc în principal la dependenții de droguri și din păcate, prevalența acestora este în creștere.

2. Grupul endemic 

Are o distribuție mai redusă decât grupul epidemic fiind limitat la anumite regiuni: subtipurile genotipului 6 se găsesc de exemplu, numai in sud-estul Asiei, cauzate de alte modalități de transmitere, printre care se număra și cea sexuală.

3. Grupul local epidemic

Prezintă o prevalență mare doar în anumite regiuni. Astfel, subtipul 4a este responsabil de infectarea a aproximativ 10% din populația Egiptului și este rar întâlnit în alte zone. Genotiparea virsului hepatitic C a avut o mare importanță și din păcate, încă mai contează mult din cauza faptului că în România, până la aprobarea triplei terapii, încă se mai practică dubla terapie, respectiv terapia cu interferon.

Tratamentul în funcție de genotip

US National Institute of Health (NIH) arăta în 2002 că determinarea genotipurilor VHC era importantă în alegerea dozelor optime de interferon și ribavirină, precum și pentru durata tratamentului. Astfel, la pacientii cu genotip 1, se recomandă o durată a tratamentului de 48 de săptămâni, iar pentru pacienții cu genotip 2 și 3, o durată de 24 de săptămâni cu doze mai mici de ribavirină.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

În prezent, standardul terapeutic în Statele Unite și majoritatea țărilor occidentale în tratarea hepatitei C este acela al triplei terapii, interferon-free, la care pacienţii europeni au acces de aproximativ trei ani. Pacienţii români, sunt încă trataţi prin dublă terapie.

Recent, prof. dr. Oliviu Pascu, preşedintele Comisiei de Gastroenterologie şi Hepatologie din cadrul Ministerului Sănătăţii afirma că accesul la tratament al pacienţilor români cu hepatită C este condiţionat și de înscrierea pe listele de aşteptare, iar şansele de vindecare sunt sub 50%, prin comparaţie cu tripla terapie, a cărei rată de succes este de aproape 100% în majoritatea cazurilor.