3 rețete mexicane pentru creșterea rapidă a părului

Femeile din Mexic împărtășesc 3 rețete eficiente pentru accelerarea creșterii podoabei capilare. Le poți încerca și tu, acasă, având nevoie de câteva ingrediente la îndemână.

Remediile pe bază de plante sunt solicitate pentru o serie de afecțiuni, inclusiv pentru căderea părului. O serie de plante mexicane, unele cu o istorie de utilizare care datează încă de pe vremea civilizațiilor aztecă și mayașă, se regăsesc în șampoane și alte remedii mexicane pe bază de plante pentru tratarea căderii părului sau stimularea creșterii părului.

Tinctura de jalapenos și tequila

Recomandările experților DOC.ro

Când ne gândim la Mexic, ne gândim la tequila și la picant. Mai exact, la jalapenos, acei ardei mici și extrem de iuți, care fac deliciul multor mâncăruri tradiționale. Cine s-ar fi gândit însă că cele două ingrediente se vor înțelege de minune și într-o rețetă de înfrumusețare? Combinația de tequila cu jalapenos face minuni pentru creșterea podoabei capilare. 

Capsaicina, ingredientul activ din ardeii iuți, se crede că stimulează scalpul și creșterea părului. S-a constatat că capsaicina stimulează producția unui factor de creștere asemănător insulinei, sau IGF-1. O combinație de capsaicină și izoflavone din soia a declanșat creșterea părului la 64,5 la sută dintre bărbații cu căderea părului și a ajutat semnificativ 88 la sută dintre bărbații cu alopecie androgenică. Studiul a fost publicat în revista "Growth Hormone & IGF Research" din 2007. 

Proporțiile sunt următoarele: 1 jalapeno mic, tăiat în felii subțiri și 50 de ml de tequila. Feliile de ardei se țin în tequila peste noapte.

Cum se aplică

Cu mănuși pe mâini, înmoaie dischete demachiante în acest amestec. Cu ajutorul acestora, aplică amestecul pe scalpul curat, uscat și lasă-l să acționeze peste noapte. Ai mare grijă când aplici și evită contactul cu ochii. 

A doua zi de dimineață spală părul în mod normal. Repetă acțiunea ori de cate ori este necesar. 

Secretul constă în faptul că acest amestec stimulează circulația sanguină la nivelul pielii, stimulând, de asemenea, creșterea părului. Tequila va curăța și tonifia scalpul, asigurând că porii sunt curați și permit creșterea noilor fire de păr.

Masca pe bază de jalapenos și ulei de ricin

Mărunțește câțiva jalapenos de dimensiuni reduse, apoi amestecă-i cu 2 linguri de ulei de ricin, agită recipientul în care ai preparat acest remediu și lasă-l să stea peste noapte. 

Cum se aplică 

Masează-ți, seară de seară, scalpul cu acest amestec, apoi dimineața îndepărtează-l spălând podoaba capilară. În câteva săptămâni vei observa nu numai că părul crește mai repede, ci și că firele de păr au devenit mai groase.

Tratament pe bază de tequila, jalapenos, miere și iaurt

Pentru a prepara acest tratament, e necesar să ai deja preparată tinctura de jalapenos și tequila, respectând prima rețetă amintită în acest material.

Ai nevoie de următoarele ingrediente: 

  • Tinctura de jalapenos și tequila 
  • 1 linguriță de drojdie 
  • 1 lingură de miere 
  • 2 linguri de iaurt 

Amestecă, într-un bol, 1 linguriță de drojdie cu 1 lingură de miere și 2 de iaurt. După ce obții un amestec omogen, depozitează-l într-un loc călduros, unde îl vei lăsa să se așeze în jur de o oră. Incorporează apoi și tinctura de jalapenos și tequilla. 

Cum se aplică 

Aplică tratamentul pe scalpul uscat, lasă-l să acționeze în jur de 30-60 de minute, apoi îndepărtează-l prin șamponare.

 

 

Cum funcționează aceste tratamente

Ardeiul iute este foarte eficient atunci când vine vorba despre regenerarea podoabei capilare întrucât conține capsaicină. Capsaicina, substanța răspunzătoare pentru gustul iute al ardeilor, stimulează circulația sanguină la nivelul foliculilor firelor de păr, hrănind rădăcina firului de păr mai bine. Astfel, părul crește mai repede dacă scalpul este hrănit cu capsaicină din belșug. 

Cercetătorii din cadrul Universității Nagoya City din Japonia au făcut un studiu pentru a observa impactul pe care capsaicina îl are asupra creșterii părului. În urma studiului, s-a constatat că alopecia poate fi tratată cu ajutorul extrasului de capsaicină. Capsaicina activează o serie de receptori de la nivelul pielii, stimulând astfel creșterea podoabei capilare.

Contraindicații

Tratamentele, măștile de păr și tincturile pe bază de jalapenos și/ sau tequilla folosite pentru regenerarea podoabei capilare pot fi destul de agresive cu scalpul, de aceea e bine să fie testate pe o porțiune mică de piele înainte de aplicarea pe toată pielea capului. 

Dacă zona pe care se testează aceste produse se înroșește și apar simptome, precum mâncărimile sau usturimile, înseamnă că scalpul este prea sensibil pentru asemenea produse. Așadar, se va renunța la ideea de a aplica pe scalp produse pe bază de ardei iute.

Alte secrete mexicane

  • Aloe vera din America de Sud-Vest și Mexic a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru a trata o varietate de afecțiuni ale pielii, inclusiv căderea părului. Gelul de aloe vera poate calma pielea scalpului și acționează ca un antiinflamator. Aloe restabilește echilibrul pH-ului adecvat al scalpului și hrănește părul.
  • Uleiul de avocado este o plantă naturală folosită în balsamuri pentru a hrăni părul uscat. Conținutul ridicat de vitamina E din avocado pătrunde în profunzime în păr și stimulează circulația la nivelul scalpului. Acizii grași esențiali din acest fruct mexican pot ameliora afecțiunile pielii care contribuie la căderea părului.
  • Gheara de pisică, sau uncaria tomentosa, este o viță de vie lemnoasă cunoscută cândva ca "vița de vie sfântă" a incașilor. Există peste 60 de varietăți de unghii de pisică, iar unele dintre speciile din Mexic au proprietăți toxice. Șampoanele care conțin gheara pisicii sunt formulate pentru persoanele cu alergii și sensibilități care le fac predispuse la căderea părului.
  • Arborele sapote crește în sudul Mexicului, iar semințele acestui fruct sunt folosite pentru a trata căderea părului. Se crede că uleiul din sâmburele semințelor oprește căderea părului. În Mexic, sâmburii sunt combinați cu ulei de ricin. Universitatea din California a descoperit că uleiul de sapote poate preveni căderea părului cauzată de dermatita seboreică.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
“Comparative Hair Restorer Efficacy of Medicinal Herb on Nude (Foxn) Mice”, autori: Shahnaz Begum, Mi Ra Lee, Li Juan Gu, Md. Jamil Hossain, Hyun Kyoung Kim and Chang Keun Sung - https://www.hindawi.com/journals/bmri/2014/319795/ 
“The wonder of Ayurvedic medicine - Nyctanthes arbortristis”, autori: Pushpendra Kumar Jain, Arti Pandey - https://www.florajournal.com/archives/2016/vol4issue4/PartA/4-5-2-720.pdf 
“Hair Growth: Focus on Herbal Therapeutic Agent”, autori: Satish Patel, Vikas Sharma, Nagendra Singh Chauhan, Mayank Thakur - https://www.researchgate.net/publication/278045537_Hair_Growth_Focus_on_Herbal_Therapeutic_Agent 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0