Maceratul de gălbenele: cum și de ce să-l folosești

Uleiul de gălbenele (Calendula officinalis) sau, mai precis, maceratul uleios fabricat din aceste flori, este util ca tratament cosmetic mai ales în sezonul rece. Calmant, antiinflamator și potrivit în special pentru pielea uscată sau cu iritații, maceratul uleios de gălbenele poate fi folosit în caz de eczemă, piele atopică sau senzație de disconfort. 

Unul dintre cele mai eficiente uleiuri vegetale când vine vorba de efectul antiinflamator, maceratul din flori de gălbenele poate fi folosit în siguranță și de copii și de femeile însărcinate.

Maceratul de gălbenele, folosit exclusiv în scop cosmetic

Maceratul uleios de gălbenele se găsește în comerț, dar poate fi preparat și acasă. E important să nu se folosească după data expirării trecută pe recipientul în care a fost cumpărat, iar dacă a fost preparat în casă, nu se va păstra mai mult de șase-șapte luni.
Pentru fabricarea acestui remediu, este nevoie ca florile să fie puse într-un ulei stabil (floarea-soarelui, măsline) pentru aproximativ o lună și jumătate, apoi lichidul galben-portocaliu să fie filtrat. În acest macerat uleios, gălbenelele au eliberat între timp fitosteroli și vitamine, conferindu-i proprietăți calmante și antiinflamatoare. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 Maceratul de gălbenele se utilizează doar în scopuri cosmetice, nu se consumă!

Cum se prepară maceratul de gălbenele

E important să ții cont de faptul că, la fiecare 30 de grame de plantă uscată, se folosesc câte 100 ml ulei. Poți dubla sau tripla cantitatea în funcție de cât macerat dorești să obții.

  • Într-un borcan curățat și dezinfectat, pune florile uscate și acoperă-le cu ulei. Acesta poate fi de floarea-soarelui, de măsline, de sâmburi de struguri, important este să fie presat la rece.
  • Apoi, acoperă borcanul cu o bucată de hârtie de copt sau o bucată de pânză și fixeaz-o cu un elastic.
  • Pune borcanul la loc cald, pe un pervaz sau într-un spațiu în care să fie luminat de soare câteva ore pe zi.
  • După 48 de ore, privește cu atenție borcanul: dacă uleiul a scăzut sub nivelul florilor, mai adaugă încă puțin, cât să le acopere.
  • Lasă borcanul închis timp de o lună și jumătate, agitându-l ușor la fiecare 2-3 zile.
  • La sârșitul perioadei de macerare, pune un șervet subțire de bumbac sau un tifon pe fundul unui vas, în așa fel încât marginile pânzei să iasă în afară și răstoarnă peste el amestecul de ulei și plante. 
  • Strânge toate colțurile bucății de pânză, formând un săculeț și ridic-o ușor deasupra vasului pentru ca maceratul să se scurgă prin ea în vas. Când scurgerea pare să se oprească, strânge cu mâna săculețul pentru a scurge ultimele urme de lichid.
  • Cu o pâlnie, toarnă maceratul uleios de gălbenele într-o sticluță bine spălată și uscată sau un alt recipient închis la culoare, care se închide ermetic. Remediul se poate păstra 6-7 luni la temperatura camerei, ferit de lumină și bine închis.

Cum folosești maceratul de gălbenele

  • Pentru a reduce iritațiile apărute la bebeluși

Orice roșeață și iritație apare pe fața sau corpul bebelușului poate fi redusă prin aplicarea a 2-3 picături de macerat de gălbenele, masate ușor în piele. Remediul poate fi folosit de 5-6 ori pe zi.

 

  • Pentru a trata arsurile casnice și pe cele solare

Dacă te-ai ars când încercai să scoți o tavă din cuptor sau dacă ți-a căzut puțină supă fierbinte pe mână ori dacă ai stat la soare fără să te dai cu creme de protecție și ți s-a înroșit pielea, maceratul de gălbenele îți poate fi de ajutor. Aplică pe locurile dureroase și înroșite puțin macerat de gălbenele, de câteva ori pe zi, și masează ușor. Usturimea și roșeața se vor diminua treptat.

 

  • Pentru a ușura durerile hemoroidale

Pentru unele persoane, gălbenelele s-au dovedit utile în calmarea hemoroizilor inflamați și a senzației de disconfort asociată cu inflamația.

  • Pentru a calma eczemele

Eczema ia diferite forme și poate să apară zona nasului, în spatele urechilor, pe mâini sau pe picioare și e greu de tratat cu succes. Însă maceratul uleios de gălbenele este un remediu util pentru a calma pielea iritată și uscată din zonele afectate de eczeme. 

Pentru ca efectul să fie și mai puternic, se poate prepara un balsam din macerat de gălbenele și unt de shea. Se amestecă pe baie de aburi 4 linguri de unt de shea organic cu 1 lingură de macerat de gălbenele. Se ia lichidul de pe foc, apoi se amestecă în el 10 picături de ulei de lavandă și, opțional, 10 picături de ulei de trandafir de stâncă (cistus). Amestecul se transferă într-un recipient care se poate închide ermetic și se pune la frigider 24 de ore. Apoi, se păstrează 6-7 luni într-un loc uscat și întunecos, la temperatura camerei.

În absența eczemei, pielea uscată beneficiază de maceratul de gălbenele dacă, în crema obișnuită de corp, sunt adăugate câteva picături de ulei de gălbenele.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
https://www.lessentieldejulien.com/2013/03/le-calendula-apaiser-en-douceur/

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0