Ingrediente naturale folosite de secole în îngrijirea tenului

Uleiul de Camellia, Takesumi, Azuki, pudra de Matcha, argila verde ori cea albă sunt ingredientele - secrete care fac parte din rutina zilnică de îngrijire folosite de gheișe de secole. Iată cum poți să introduci aceste ingrediente în ritualul tău de frumusețe și să te bucuri de un ten curat, catifelat, hidratat. 

Uleiul de Camellia

Uleiul de Camellia este o sursă bogată de acizi grași palmitici și Omega-6 linoleici, precum și mulți antioxidanți polifenoli anti-îmbătrânire. Este non-comedogenic și un excelent hidratant atât pentru piele, cât și pentru păr. Uleiul de Camellia este un excelent emolient, care menține pielea și părul hidratate. 82% dintre acizii grași sunt compuși din Omega-9. Uleiul de Camellia se absoarbe foarte repede. Pătrunde adânc în straturile inferioare ale tenului, susținând creșterea celulelor și oferind și flexibilitate pielii.

Cum se folosește Uleiul de Camellia pentru îngrijirea pielii:

  • pompează o cantitate mică în palmă;
  • freacă palmele pentru a răspândi uleiul într-un strat subțire și apoi aplică-l pe față și gât;
  • întinde uleiul prin mișcări circulare mici până la absorbție.

Pentru a reduce micile riduri și pete, adaugă o picătură  pe vârful degetelor și aplică direct pe zonele pe care ai nevoie.

Uleiul de Camellia în combinație cu uleiul de tărâțe de orez

Uleiul de tărâțe de orez este o sursă excelentă de tocotrienoli, substanțe care se convertesc în vitamina E, după ce ajung în corp, precum și un antioxidant anti-îmbătrânire numit gamma-oryzanol. Poți aplica uleiul de Camellia în combinație cu uleiul de tărâțe de orez pentru a profita de beneficiile lor diferite.

Pudra de ceai verde Matcha 

Parte a culturii japoneze începând cu secolul al XII-lea, matcha se face din frunzele uscate și zdrobite în mod natural ale plantei Camellia sinensis, folosite de asemenea pentru producerea tuturor tipurilor de ceai. Te-ai întrebat vreodată de ce Matcha este un verde atât de vibrant? Se datorează cantității mari de clorofilă pe care o conține. Acești compuși ai plantelor naturale sunt esențiali pentru fotosinteză, reacția chimică prin care lumina solară este transformată în energie.

Clorofila protejează pielea de efectele nocive ale soarelui și poate reduce îmbătrânirea, ceea ce înseamnă mai puține riduri și mai puține pete de soare. Clorofila protejează, de asemenea, pielea noastră de impuritățile și de substanțele chimice din mediu care ar putea înfunda porii.

Un alt compus important găsit în Matcha, galatul de epigalocatechină (sau EGCG) conferă pulberii proprietăți antibacteriene și antibiotice deosebite care ajută și pielea predispusă la acnee. În plus, acest antioxidant lasă pielea mai netedă și mai suplă datorită capacității sale de a întineri celulele pielii. Matcha are, de asemenea, proprietatea de a reduce ochii umflați și cu cearcăne datorită conținutului ridicat de vitamina K, o vitamină care ajută la o mai bună circulație a sângelui. Pudra de ceai verde Matcha protejează de stresul oxidativ, are rol anti-aging iar efectul său antioxidant este unul puternic

Cum utilizezi Matcha?

Pentru o pudră cu astfel de avantaje imense pentru pielea ta, matcha este incredibil de ușor de utilizat. 

5 metode prin care poți utiliza Matcha

  • Încearcă să folosești Matcha ca toner - pur și simplu combină o linguriță de pulbere cu puțină apă și cu un ulei esențial la alegere într-un recipient cu pulverizator.
  • Vrei să îți exfoliezi fața? Încercă să amesteci o lingură de Matcha, un sfert de cană de ulei de nucă de cocos și în jur de trei sferturi de cană de zahăr alb organic pentru a face o exfoliere naturală a feței care te va ajuta să scapi de impurități.
  • Pentru o mască de curățare rapidă a porilor, este recomandat să amesteci o jumătate de lingură de argilă, o jumătate de sfert de lingură de pulbere de Matcha cu o lingură de apă.

Dacă ai o de piele uscată și iritată (se întâmplă iarna în special), amestecă pulberea de Matcha cu ulei de nucă de cocos, în părți egale. Vei obține o mască revitalizantă, care-ți și va calma tenul. 
Piele predispusă la acnee? Fă-ți o mască antibacteriană amestecând o lingură de pulbere de matcha cu puțin ulei de lămâie. În afară de eliminarea bacteriilor care cauzează acnee, această mască ajută, de asemenea, la accelerarea vindecării  cicatricilor existente.

Pudra Azuki (fasole roșie japoneză) 

Cu un nivel ridicat de saponină, un agent natural de spumare, pulberea de fasole Azuki este perfectă ca demachiant. Spuma naturală exfoliază și îndepărtează pielea moartă, în timp ce curăță impuritățile. De asemenea pudra de fasole Azuki reduce iritațiile și alte sensibilități ale pielii. În plus, înmoaie pielea și stimulează circulația sangvină, oferindu-i o strălucire sănătoasă, naturală.

Încă din secolul 18, femeile nobile japoneze au folosit fasole de Azuki măcinată în ritualul de frumusețe. Pulberea Azuki era introdusă în interiorul unui săculeț mic de mătase. Aceasta era umezită cu apă pentru a crea un demachiant cremos, cu care acestea își curățau fața și corpul. Astăzi se folosesc săculeți de bumbac sau pulberea este aplicată direct pe față. În timp ce femeile japoneze nobile foloseau pudră de fasole Azuki în ritualurile lor de îngrijire a pielii, celelalte femei foloseau tărâțe de orez, deoarece era mai ieftin. Împreună aceste două ingrediente fac un excelent scrub și un demachiant facial.

Takesumi

Popular în Japonia de mulți ani, Takesumi este un cărbunele de bambus care a fost introdus în culturile occidentale relativ recent. Conține o varietate de minerale care detoxifică pielea de poluanți. Este potrivit pentru toate tipurile de piele și este folosit în principal pentru a exfolia tegumentul. De asemenea, hidratează în timp ce nu lasă reziduuri pe pielea ta.

Măști de față 

Cărbunele este unul dintre cele mai noi ingrediente în măștile de față. Acționează ca un magnet curățând porii prin captarea impurităților, cum ar fi murdăria, sebumul și efectele poluării și transformă pielea obosită, palidă, într-una uniformă și radiantă. Pune 1 lingură de pulbere într-un bol și adaugă apă caldă pentru o produce o consistență păstoasă. Aplică pe față (evită zona ochilor), lasă 15 minute și clătește cu apă caldă. 

Argila albă

Cunoscută și sub numele de argila caolin, deoarece a fost descoperită pe Muntele Caolin în China și mai târziu adusă în Europa, în secolul al 18-lea, este bogată în minerale, purifică și curăță delicat pielea. 

Masca cu argilă albă

Acest tip de mască cu argilă normalizează activitatea glandelor sebacee, principalele ingrediente fiind aluminiul și siliciul. Masca cu argilă albă este potrivită pentru copiii și adulții cu pielea sensibilă, dar nu numai. Dacă îți dorești un ten perfect, strălucitor, curat și revigorat, atunci  argila albă este soluția. 

Argila verde 

Are în compoziție materie vulcanică și substanțe vegetale și minerale descompuse, fiind bogată în oligoelemente.

Masca cu argila verde

Masca cu argilă verde curăță tenul în profunzime și îl tonifică. Îndepărtează punctele negre și sebumul în exces, fiind recomandată femeilor cu tenul gras sau mixt. Argila verde are o acțiune tonică asupra pielii, o remineralizează și o decongestionează și totodată este foarte bună în tratamentul împotriva acneei. Atât în cazul argilei albe, cât și în cazul celei verzi se amestecă o cantitate mică de apă cu praful de argilă până când compoziția devine omogenă. Se aplică într-un strat subțire pe față și se lasă să se usuce, apoi se clătește. În cazul în care ai pielea uscată, nu ține masca mai mult de cinci minute, iar în loc de apă poți folosi miere sau iaurt.

 

 

Sursa foto: Unspalsh
Bibliografie:
https://wawaza.com/pages/how-to-use-japanese-camellia-tsubaki-oil/#skincare
https://www.onegreenplanet.org/natural-health/hidden-benefits-matcha-amazing-for-skin/
https://www.onnebeauty.com/why-you-should-be-using-an-adzuki-bean-scrub/


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0