Față, mâini, decolteu: cum îndepărtăm petele pigmentare

Petele pigmentare care apar pe piele, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ajung să devină o problemă estetică neplăcută, mai ales în contextul pierderii din fermitate și volum la nivelul pielii. Din fericire, există, în prezent, mai multe proceduri non-invazive care facilitează eliminarea acestora. 

Ce sunt petele pigmentare?

Petele pigmentare, cunoscute și ca lentigo, reprezintă porțiunile de piele mai închisă la culoare față de culoarea, de drept, a pielii noastre. Acestea apar, cel mai des, pe față, gât, decolteu, brațe și mâini, mai precis, pe zonele cel mai des expuse la soare. Petele hiperpigmentare apar datorită expunerii îndelungate la soare și reprezintă, de fapt, reacția de autoapărare a pielii față de agresiunea razelor solare asupra sa.  Prin urmare, ele pot apărea la orice vârstă, iar femeile, în special cele cu piele deschisă și foarte deschisă, reprezintă principala categorie de risc. 

Metode non-invazive de înlăturare a petelor pigmentare

Terapia cu laser

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru petele recent formate, intervenția locală cu laser este o opțiune eficientă, non-invazivă, nedureroasă și foarte scurtă ca durată. Este nevoie de câteva ședințe repetate pentru a elimina, în întregime, petele, fără a lăsa nicio urmă. Mai mult, având în vedere noile tehnologii de pe piață, numărul de ședințe necesare pentru eliminarea unei pete s-a redus considerabil în ultimii ani, datorită puterii de acțiune a laserului, cu o perioadă de cicatrizare rapidă și garanția unui ten curat. Este important de reținut faptul că un laser mai performant va fi și mai scump, dar avantajul constă în numărul de ședințe mai redus.

Crioterapia

Se spune că mâinile sunt primele care trădează vârsta unei persoane, așadar este important să avem grijă de ele, iar acest lucru presupune și eliminarea petelor pigmentare, pe lângă hidratare corespunzătoare și protecție SPF.  Tehnica cea mai recomandată de specialiști pentru înlăturarea petelor de pe mâini este crioterapia. Aceasta presupune aplicarea de azot lichid direct pe pigment, pentru a crea un efect de congelare a petei. Pe moment, pielea se va înroși, și există un mic risc de inflamație, dar acesta este trecător, iar pielea se va vindeca în decursul a câtorva săptămâni. 
Pentru a reduce, cât mai mult, din riscul de formare a unei urme sau cicatrici în urma crioterapiei, se recomandă mai multe ședințe, pentru depigmentarea treptată, respectiv mai puțin agresivă și mai puțin riscantă. Cu toate acestea, crioterapia nu este recomandată pentru pielea bronzată, datorită multiplelor microleziuni ale pielii, survenite în urma expunerii la soare. Așadar, dacă sunteți proaspăt bronzată și doriți să acționați asupra petelor pigmentare, laserul este o opțiune mai indicată. 

Tratamentul IPL

Lumina intens pulsată, pe scurt, IPL, este, de asemenea, o variantă eficientă și sigură de înlăturare a petelor hiperpigmentare, de pe orice suprafață a corpului. Tratamentul IPL este folosit și pentru tratarea melasmei (roșeața cauzată de vasele capilare sparte) și este una dintre cele mai populare opțiuni, deoarece nu lasă cicatrici și nu necesită perioadă de recuperare. Tratamentul cu lumină intens pulsată presupune cel puțin 3 ședințe, pentru eliminarea completă a țesutului hiperpigmentat, deși se pot remarca rezultate foarte bune chiar și după o singură ședință. 

Prevenție post tratament

Este foarte important ca, odată ce petele au fost înlăturate, zonele cel mai des expuse la soare să fie protejate corespunzător, pentru a evita apariția de noi pete. Prima măsură de prevenție constă în aplicarea unei creme cu protecție solară, cu factor de protecție de la 30 în sus. Reaplicarea cremei este la fel de importantă ca aplicarea în primă instanță, acest lucru deoarece protecția oferită de crema cu SPF este limitată pentru câteva ore. Prin urmare, este important să purtați mereu o cremă cu protecție solară în geantă, indiferent de anotimp. Un aspect la fel de important este limitarea expunerii la soare, pe perioada vacanțelor. Soarele poate aduce prejudicii iremediabile, prin urmare este important să respectați intervalul orar 11:00 – 16:00, în care expunerea la soare trebuie să fie minimă, și să aplicați un produs cu SPF pe parcursul șederii la plajă.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
https://www.santemagazine.fr/beaute-forme/anti-age/visage-mains-decollete-toutes-les-techniques-pour-effacer-les-taches-173872

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0