De ce ai nevoie de un toner în rutina de îngrijire

Deși a intrat recent în vizorul industriei de beauty occidentale, tonerul este folosit din vremuri timpurii în ritualurile asiatice de îngrijire a pielii, datorită proprietăților sale benefice. Există mai multe feluri de tonere disponibile pe piață, care adresează probleme diferite ale pielii. De ce trebuie să ținem cont când alegem un toner și cum trebuie folosit, aflați în cele ce urmează. 

Ce este tonerul și cum îl includem în rutina de îngrijire?

Adesea întâlnit sub denumirea de essence, serum sau toning lotion, tonerul este un produs intermediar în rutina de îngrijire a pielii, care face tranziția de la partea de demachiere/curățare către cea de tratament și hidratare. Acestea fiind spuse, conceptul de toner și-a schimbat radical personalitatea în industria de beauty în ultimii ani, odată cu pătrunderea pe piața occidentală a ritualurilor și produselor de îngrijire asiatice, în special, cele coreene.

Așadar, dacă, până de curând, denumirea de toner ne purta cu gândul la soluțiile astringente, de obicei cu o bază de alcool, îmbogățite cu extract de ulei de arbore de ceai (tea tree oil) sau de alte substanțe cu proprietăți antiacneice, astăzi, datorită produselor de înfrumusețare coreene, ne gândim la cu totul altceva. Mai exact, în tradiția coreeană, tonerul este supranumit ”a doua piele”, deoarece rolul său este de hidratare și pregătire a pielii pentru următorii pași din rutină.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Prin urmare, tonerul se utilizează ca al doilea pas important din rutina de îngrijire a pielii, după curățare, pentru a oferi tenului o bază hidratantă, peste care se pot aplica serurile anti aging sau cele tratament și, mai apoi, crema hidratantă, care are rolul de a ”sigila” toate produsele aplicate anterior și de a crea o barieră de protecție în plus a pielii.

Beneficiile utilizării unui toner

Vă puteți întreba de ce avem nevoie de acest pas pregătitor, din moment ce, oricum, urmează să aplicăm pe piele produse hidratante. Adesea, procesul de curățare al feței poate aduce cu sine o senzație de uscăciune, din cauza eliminării, împreună cu impuritățile, și a uleiurilor naturale secretate de piele, care au rol de protecție.

Unul dintre principalele beneficii ale tonerului este restabilirea barierei cutanate a pielii, mai ales după o curățare în profunzime sau o exfoliere mecanică a tenului. Dezechilibrarea barierei naturale a pielii poate duce, în timp, la apariția anumitor neplăceri, precum sensibilitate, rozacee și, chiar, descuamare a pielii sau apariția coșurilor. Acestea pot fi evitate printr-o curățare blândă a tenului și o hidratare temeinică, care poate fi facilitată prin folosirea unui toner.

Un alt beneficiu deosebit de important al tonerului, adresat persoanelor cu ten uscat și/sau sensibil, este hidratarea corespunzătoare, de care o piele uscată adesea duce lipsă, în ciuda aplicării repetate a produselor hidratante. Tonerele sunt, de regulă, bogate în umectanți și agenți de hidratare, care odată aplicați pe piele și sigilați cu o cremă hidratantă, mențin aspectul bine hidratat al pielii pe o perioadă îndelungată. Așadar, dacă suferiți de uscăciune și/sau sensibilitate a pielii, un toner bine formulat vă poate ajuta să aveți un aspect radiant și sănătos al pielii, chiar și în sezonul rece.

Nu în ultimul rând, hidratarea corespunzătoare aduce beneficii pe termen lung în ceea ce privește lupta cu ridurile. Liniile fine și ridurile de expresie, atunci când sunt hidratate, apar mai diminuate pe piele și procesul de accentuare al acestora este încetinit. Prin urmare, este foarte indicat să aveți mereu la îndemână un toner hidratant, alături de serul sau tratamentul anti aging.
Ingrediente active pe care un toner trebuie să le conțină

În primul rând, un toner are nevoie de umectanți în compoziție, precum acid hialuronic, glicerină, uree, propylene glycol sau sorbitol. Rolul umectanților este de a atrage apa în țesutul pielii și de a o reține, oferindu-ne, astfel, aspectul sănătos și hidratat pe care ni-l dorim. 

Alături de umectanți, tonerele bine formulate conțin, adesea, substanțe emoliente, cum ar fi acizii grași, untul de shea, uleiul de măsline sau de floarea soarelui, sau lanolina. Rolul emolienților este de a oferi un aspect mătăsos al pielii și de a preveni descuamarea sau crăparea acesteia. Este bine să alegem un produs care conține substanțe emoliente, mai ales pe durata anotimpului rece.

Nu în ultimul rând, tonerele au în compoziție ingrediente cu rol calmant, destinate atât persoanelor cu ten sensibil, cât și celor cu ten acneic, care este, adesea, agresat de produsele antiacneice care conțin substanțe active puternice. Câteva dintre ingredientele cu proprietăți calmante regăsite în tonere sunt: extractul de centella asiatica, extractul de aloe vera, panthenolul, mușețelul sau extractul de cătină.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
https://www.cleure.com/guide-to-skin-toner-s/551.htm
https://www.marieclaire.com/beauty/news/a19522/why-you-need-to-use-toner/

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0