Nutritionistul iti raspunde la intrebari – cum iti sabotezi silueta

Am stat de vorba cu medicul nutritionist Serban Damian,  care ne-a lamurit asupra celor mai periculoase obiceiuri alimentare si ne-a oferit solutii in privinta consumului corect de fructe.

La ce obiceiuri trebuie sa renuntam acum?

Dr. Serban Damian: Exista o multime de obiceiuri proaste legate de alimentatie, care ar trebui corectate pentru ca in timp conduc la probleme serioase, dintre care cel mai vizibil este excesul ponderal. Poate ca cel mai frecvent intalnit obicei este “saritul” peste masa de dimineata. Statisticile arata ca tot mai multi oameni nu considera necesara aceasta masa si isi incep ziua cu o cafea sau fara nimic. Micul dejun este o masa importanta si foarte versatila – putem face o multime de alegeri alimentare, iar una dintre acestea poate fi, de exemplu, adaugarea unui suc de portocale care iti da energie.

Ce alimente trebuie excluse din dieta si cu ce le inlocuim?

Dr. Serban Damian: Este de preferat sa evitam sau sa reducem cantitativ alimentele dezechilibrate din punct de vedere nutritional, in sensul ca aduc o cantitate prea mare dintr-un anumit nutrient - de obicei vorbim despre grasimi si zaharuri simple. Asadar, alimentele foarte grase sau la care s-a adaugat zahar, ar trebui ocolite. Este de preferat sa ne orientam cat mai mult catre alimente proaspete sau cel putin conservate prin metode traditionale, care nu presupun utilizarea multor aditivi. Fructele si legumele proaspete trebuie sa se regaseasca zilnic in regimul nostru, dar si sucurile 100% naturale pot reprezenta o metoda prin care sa asiguram corpului vitaminele necesare care se regasesc in fructe si legume.

Intai slabim cateva kilograme si ne apucam de sport dupa aceea sau le facem in paralel?

Dr. Serban Damian: Trebuie sa facem diferenta intre sport si miscare – in timp ce sportul presupune un nivel mediu sau crescut al intensitatii efortului, miscarea se refera la un nivel mai redus si cuprinde orice fel de activitate zilnica, cum ar fi mersul pe jos, urcatul scarilor, curatenie in casa etc. Orice persoana care doreste sa slabeasca trebuie sa inceapa sa faca miscare, insa sportul trebuie introdus treptat, in functie de posibilitatile fiecarei persoane. Este de preferat sa se faca o evaluare profesionista initiala, pentru a doza corect intensitatea si volumul efortului. Asadar, miscare de la inceput, iar sport in functie de particularitati.

Ce facem daca nu putem renunta la dulciuri?

Dr. Serban Damian: Nu exista asa ceva. Pofta de dulce poate fi controlata, daca alimentatia zilnica este corect alcatuita. Pe de alta parte, intr-un regim alimentar chiar si destinat slabirii, se pot regasi dulciuri in cantitati mici. Totusi, baza alimentelor dulci ar trebui sa fie alcatuita din fructe, sucuri naturale de fructe sau mousse care contin doar zaharul care se regaseste in fructele si legumele din care sunt facute.

Cum consumam corect fructele?

Dr. Serban Damian: E de retinut faptul ca fructele sunt alimente hranitoare si sanatoase, insa in acelasi timp furnizeaza organismului o cantitate destul de mare de zaharuri si energie, de aceea nu trebuie consumate in cantitati foarte mari. Cantitatea medie de energie furnizata de 100 g fructe este de 50 kcal, deci 1 kilogram de fructe ne aduce in jur de 500 kcal, ceea ce nu este deloc putin. Ar fi de preferat sa consumam 4-5 portii fructe pe zi, intre mese, ca gustari. Putem inlocui o portie de fructe si legume cu suc natural de fructe, mousse, smoothie, ultimele variante avand avantajul de a aduce si fibre.

Pentru a ajunge la greutatea ideala, dar si pentru a te mentine, este important sa nu tii o cura de slabire ci, mai degraba, sa adopti un stil de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata. In acest mod, vei reusi sa combati kilogramele in plus pentru totdeauna. 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0