Diabetul la cei care au 50 de ani: cum influenteaza boala imbatranirea

Dacă ai împlinit recent 50 de ani sau urmează să împlinești această vârstă, e bine să știi că ai putea avea un risc mai mare de boli cronice, printre care și diabetul.

Din păcate, faptul că înaintăm în vârstă are și un dezavantaj: suntem mai predispuși la bolile cronice (așa cum este și diabetul), deoarece corpul nostru nu mai funcționează ca în tinerețe. Tot pe măsură ce înaintăm în vârstă, suntem supuși unui risc mai mare de boli cardiovasculare și de accident vascular cerebral (AVC), cresc riscurile să ne pierdem acuitatea vizuală, să ni se deterioreze auzul, iar oasele și articulațiile de asemenea se deteriorează. Însă una dintre cele mai frecvente probleme este diabetul zaharat.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Riscul de diabet crește odată cu înaintarea în vârstă

Statisticile în privința relației dintre vârstă și diabet sunt destul de sumbre pentru persoanele care se apropie de 50 de ani, spun cercetătorii. Numărul de persoane diagnosticate cu diabet începe să crească printre oamenii de vârsta a doua, cam de pe la 45 de ani. Așa că este important să știi ce schimbări aduce această boală în viața ta, ce complicații poate avea și cum o poți ține sub control cu ajutorul unei diete sănătoase, unui stil de viață activ și respectând măsurile recomandate de medicul tău.

Cum poate afecta diabetul procesul natural de îmbătrânire?

Diabetul de tip 2 apare atunci când organismul nu mai poate folosi în mod corect insulina, un hormon care ajută corpul să țină sub control glucoza - adică zahărul din sânge. Faptul că înaintezi în vârstă poate avea un impact asupra producției de insulină, iar astfel se poate întâmpla că organismul tău să producă mai puțină insulină. Totodată, este posibil ca insulina pe care o produce să fie mai puțin eficientă decât ar fi fost normal.

Este important de știut și că diagnosticul de diabet afectează și modul în care îmbătrânești. Glicemia necontrolată (cantitatea de glucoză din sânge este prea mare sau prea mică) poate duce la complicații grave de sănătate, iar organismului îi este mai dificil să le facă față cu cât ai o vârstă mai înaintată. Unele dintre cele mai întâlnite complicații ale diabetului sunt:

  • afectarea sistemului nervos periferic
  • bolile cardiace
  • accidentul vascular cerebral
  • tensiunea arterială mare
  • probleme renale (afectarea rinichilor)
  • dificultăți de vedere (ochii sunt afectați)
  • afecțiuni ale pielii
  • dificultăți de auz
  • afecțiuni gingivale

Cercetările sugerează că riscul de a suferi mai multe complicații, printre care și o boală de inimă, un accident vascular cerebral, boală cronică renală, amputarea și orbirea este mai mare în cazul oamenilor care au o vârstă mai înaintată și diabet de mulți ani.

Savanții de la universitatea americană de cercetare Johns Hopkins au studiat de curând modul în care diabetul la femei le influențează riscul de boli de inimă, incluzând în cercetare bărbați și femei cu vârste sub 60 de ani. Printre persoanele fără diabet, bărbații erau mult mai susceptibili de a dezvolta boli de inimă decât femeile. Dar, odată ce femeile au dezvoltat diabet, riscul lor a crescut de patru ori și la același nivel cu al bărbaților care au avut diabet - cu alte cuvinte, riscul de boli de inimă în funcție de gen a devenit egal.

Totodată, persoanele vârstnice cu diabet au un risc mai mare de deces prematur și un risc mai mare de căderi, lucruri asociate cu hiperglicemia. Unele cercetări au arătat că diagnosticul de diabet de tip 2 poate să crească riscul unui pacient de a dezvolta maladia Alzheimer. Cu cât pacientul nu reușește să își țină sub control glicemia și are des parte de vârfuri glicemice, cu atât este mai mare riscul sau de a dezvolta o boală neurodegenerativă.

Cum ții diabetul sub control după vârsta de 50 sau 60 de ani?

Este posibil să duci o viață normală și să îmbătrâneșți în ritm normal, iar în același timp să ții diabetul de tip 2 sub control, dar este nevoie de puțină organizare a vieții de zi cu zi, în ce privește alimentația, mișcarea și stresul. Există, din fericire, mai multe modalități prin care poți face asta:

Fii activ în fiecare zi

Exercițiile fizice făcute în mod regulat te ajută să îți îmbunătățeșți glicemia, echilibrul, coordonarea și starea generală de sănătate. Un trainer de la o sală de forță te poate ajuta să găsești o rutină de exerciții fizice, care să fie pe măsura nivelului tău sau, pur și simplu, îți poți alege o formă de mișcare pe care să o poți face zilnic. Mulți diabetici preferă să meargă pe jos, deoarece plimbarea este nu doar o formă de mișcare ușor de făcut și care nu costă nimic, dar poate fi și o metodă de a petrece timp cu animalul de companie sau cu un prieten.

Respectă indicațiile medicului în legătură cu regimul

Este important să respecți regimul pentru diabet și să consumi în principal legume (dar mai puțini cartofi) și fructe cu indice glicemic mic, cantități moderate de leguminoase (năut, linte, fasole, mazăre) și cereale integrale (pâine integrală, paste integrale, orez brun). 

NEWSLETTER DEDICAT DOC

De asemenea, e indicat să limitezi produsele de origine animală, mai ales pe cele grase (carne grasă, brânzeturi grase, smântână, untură etc.) și să te ții departe de produse cu zahăr și de produse ultra procesate (mezeluri, chipsuri etc.). Ce fel de proteine e indicat să mănânci dacă ai diabet? Pui și curcan fără piele și dezosate, carne de vită tocată foarte slabă, mușchi de porc sau de vită, iaurt fără grăsimi, fructe de mare, tofu, linte, fasole. Astfel, vei putea să controlezi mai bine glicemia și să previi complicațiile diabetului zaharat.

Măsoară-ți glicemia des

E important să măsori glicemia în mod regulat, pe parcursul zilei, pentru că așa vei știi cât de bine ții diabetul sub control. Și mai bine ar fi să notezi într-o agendă valorile și ce anume ai mâncat, ca să i le arăți și medicului data viitoare când mergi la control.

Ia-ți medicamentele conform planului

La fel de important este să îți iei medicamentele pentru diabet exact așa cum ți-a recomandat medicul tău. Nu sări peste nicio doză și nu folosi mai mult sau mai puțin dintr-un medicament. Dacă ai efecte adverse sau observi că glicemia nu e controlată, cere sfatul medicului, nu umbla la doze după ureche.

Renunță la obiceiurile nocive

Dacă renunți la fumat și limitezi consumul de alcool, aceste măsuri îți pot reduce riscurile de a dezvolta complicații ale diabetului. Dacă ești fumător înrăit sau obișnuiești să bei mult alcool, poate fi extrem de greu să limitezi aceste vicii și să renunți complet la ele, de aceea e bine să ceri sfatul medicului, precum și sprijinul apropiaților.

Fii pregătit pentru episoadele de hipoglicemie 

Ține întotdeauna la îndemână tablete cu glucoză sau cutii mici cu suc (cu pai), în cazul în care te confrunți cu un episod în care glicemia îți scade extrem de mult și subit. Dacă ai episoade de hipoglicemie prea mult timp, este posibil să apară unele complicații grave, la fel ca în cazul hiperglicemiei.

Atenție la greutatea corporală

Studiile arată că și supragreutatea (câteva kilograme în plus) și obezitatea (mai multe kilograme în plus) cresc riscul de diabet la persoanele de vârsta a doua și a treia. Rezultatele unui studiu științific au arătat că participanții care erau obezi la vârsta de 50 de ani și au luat în greutate peste 9 kilograme anterior înscrierii în studiu au fost de 5 ori mai predispuși să dezvolte diabet, în comparație cu participanții care nu erau supraponderali și care nu au acumulat kilograme.

Slăbitul se poate dovedi dificil și atunci când ai doar 10 kilograme în plus, dar și atunci când ai 40 de kilograme în plus. De aceea, dacă nu știi cum să procedezi pentru a slăbi treptat și sănătos, recomandarea noastră este să ceri sfatul medicului specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. Acesta te poate analiza și te poate ajuta cu alcătuirea unui plan de slăbit realizabil, care să includă atât o alimentație hrănitoare, potrivită pentru boala ta, cât și activitate fizică efectuată regulat, pe cât posibil în fiecare zi.

Mergi la controale în mod regulat

Nu sări peste vizitele la cabinetul medicului tău, deoarece acesta te poate ajuta să monitorizezi diabetul mult mai bine și poate ajusta tratamentul dacă este necesar.

Ce să faci dacă ai fost diagnosticat cu prediabet?

Pentru pacienții diagnosticați cu prediabet, schimbările în stilul de viață pot readuce nivelul glicemiei în limite normale, prevenind astfel sau întârziind instalarea diabetului de tip 2. Măsurile care ar trebui luate sunt:

  • Scăderea în greutate pentru persoanele supraponderale sau obeze (chiar și câteva kilograme pierdute pot conta pentru reglarea glicemiei);
  • Introducerea exercițiului fizic în rutina zilnică (măcar jumătate de oră de mișcare moderată de 5 ori pe săptămână);
  • Renunțarea la fumat (medicul de familie îți poate prescrie unele medicamente care să te ajute să scapi mai ușor de acest viciu).

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time. 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Endocrien Society - Diabetes and Older Adults 
https://www.endocrine.org/patient-engagement/endocrine-library/diabetes-and-older-adults
American Diabetes Association - With prediabetes, action is the best medicine
https://diabetes.org/diabetes/prediabetes


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0