Cum ne prindem părul la plajă? Mici secrete care să te scoată din mulţime

Vară. 45 de grade la umbră. Ai da orice să nu transpiri şi să păstrezi sentimentul de prospeţime pe întreg parcursul zilei. Regula se aplică şi pentru momentele în care mergi la plajă.

Ştiaţi că, printre cele mai dese întrebări pe care le primesc în timpul verii sunt legate de ce fel de protecţie solară se foloseşte pentru păr (mai ales dacă e un concediu la mare, am scris aici), de modalitatea în care purtăm cocuri lejere, împletituri?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Drept pentru care, săptămâna aceasta vreau să vă împărtăşesc mici secrete despre cum e bine să vă prindeţi părul la plajă astfel încât să îl protejaţi pe cât posibil de acţiunea razelor UV, de apa sărată şi de nisipul care vor accentua deshidratarea şi degradarea sa (pe care o veţi constata spre finalul verii).

Beach waves, desigur. Liber şi rebel. Umiditatea de pe plajă îi va accentua oricum tendinţele naturale de ondulare. Ca să menţineţi totuşi forma echilibrată folosiţi un gel de styling cu protecţie UV şi lăsaţi-l să se usuce în bătaia soarelui.

Buclele se vor aşeza dar îşi vor păstra alura frisse. Dacă aveţi păr drept natural, atunci prindeţi părul umed într-un coc lejer lateral şi lăsaţi să se usuce. Cocul va ajuta la ondularea părului. Dacă părul e ondulat atunci tot ce aveţi de făcut e să îl pieptănaţi pe lateral şi să îl lăsaţi să se usuce. Cu ajutorul gelului de styling, când îl desfacecţi, va căpăta acea ondulare.

Împletitura franţuzească. Se poartă împletiturile. Ca să obţii acest look trebuie să aveţi părul foarte lung şi să îi daţi textură prin aplicarea balsamului.

După ce s-a uscat, faceţi o cărare pe o parte şi începeţi să împletiţi spic sau franţuzeşte de-a lungul liniei tâmplelor şi coborâţi spre ureche - şi cu o parte şi cu cealaltă. La final legaţi astfel încât să nu se desfacă.

Coada de cal. Nu aveţi cum să greşiţi cu coada de cal. Care e secretul pentru a obţine o coadă de cal perfectă? Uscaţi părul stând cu capul în jos şi aplicaţi spumă pentru volum. Alegeţi variantele cu protecţie UV.

Trageţi părul pe spate strângându-l lejer în partea de jos a zonei occipitale (puţin mai jos de creştet) şi prindeţi. Ca să îi conferiţi un finish ireproşabil, luaţi o şuviţă medie ca grosime şi înfăşuraţi-o la baza cozii. Se potriveşte perfect dacă ai părul lung şi porţi breton.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Coc împletit. Un update al împletiturii franţuzeşti. Faceţi o cărare pe mijloc sau pe lateral şi împletiţi franţuzeşte dar folosind şuviţa mari de păr. Daţi un aspect de coadă bogată şi de coc greu ca din timpuri străvechi. Cozile care rezultă se strâng într-un coc lejer, spre baza gâtului.

Bobul ondulat. Unul dintre cele mai chic stylinguri pe care le poţi purta la plajă. Fiind o tunsoare care e pusă în valoare prin unghiuri şi layere e destul de uşor să ne jucăm şi să profităm de onduleul natural al părului. Ca să obţineţi onduleurile puteţi folosi un ondulator, acţionând pe suviţe nu mai mari de un centimetru. Nu ondulaţi vârfurile. Aranjaţi apoi cu degetele separând onduleurile. Ca să definiţi buclele rulaţi onduleurile în jurul degetelor. Lăsaţi-le apoi să se usuce natural.

Doamnelor, pentru mai multe detalii, nu ezitaţi să apăsaţi butonul Întreabă Expertul DOC.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0