Pielea inchisa la culoare nu va protejeaza de cancerul de piele mortal

Oamenii de stiinta avertizeaza ca, in pofida a ceea ce se crede, pielea inchisa la culoare nu va protejeaza de melanomul mortal.

Acest tip de cancer de piele poate fi influentat de genetica si este foarte probabil sa apara la persoanele de culoare, hispanici si asiatici in zone ale corpului protejate impotriva soarelui, potrivit cercetatorului dr. Arthur Rhodes. Acesta este directorul Melanoma Surveillance Clinic in cadrul Centrului Medical Universitar Rush din Chicago.

Conceptia gresita potrivit careia razele solare sunt responsabile de toate cazurile de melanom conduce la scaderea ratelor de supravietuire, din cauza diagnosticarii intarziate, in special in randul persoanelor cu pielea inchisa la culoare”, a spus Centrul Universitar Rush intr-un comunicat de presa.

Doar intre 10 si 15% dintre cazurile de melanom sunt cauzate de expunerea la soare in exces, in general, in zonele cu pistrui si afectate de soare, a subliniat acesta. Un studiu desfasurat in 2016 de Academia Americana de Dermatologie a aratat ca, in timp ce incidenta de melanom este mai ridicata la caucazieni, rata mortalitatii este mai ridicata in randul persoanelor de culoare.

Mult prea des pacientii de culoare, hispanicii si asiaticii care dezvolta melanom ne spun ca au crezut ca melanomul reprezinta un pericol doar pentru persoanele caucaziene” , dupa cum au precizat autorii studiului. „Dar oricine, indiferent de culoarea pielii, poate dezvolta melanom, atat in locurile expuse la razele solare, cat si in cele protejate impotriva soarelui. Dar detectarea sau ignorarea unei alunite noi sau care prezinta modificari intr-un loc protejat de razele solare poate fi mortala.

Depistarea timpurie este esentiala in ceea ce priveste supravietuirea in caz de melanom. Rhodes a subliniat nevoia de auto-examinari lunare si a unei verificari in zonele dificil de observat ale corpului, pentru a cauta alunite noi sau modificari de marime, culoare sau forma ale celor deja existente.

Jumatate din cazurile de melanom in randul persoanelor care nu sunt caucaziene apar pe palme, talpi, membranele mucoase, zona perineala, genitala si alte zone care nu sunt expuse la soare, dificil de examinat de pacienti si de cele mai multe ori, ignorate”, a spus acesta.

 

Citeste si Expunerea la ultraviolete şi apariţia melanomului cutanat

 

Melanomul intr-o zona ascunsa poate evolua fara simptome sau semne, conducand la intarzierea diagnosticului, care poate conduce la cresterea riscului de deces, in special la persoanele de culoare, a adaugat acesta.

Potrivit departamentului de dermatologie al Universitatii Rush, printre factorii de risc pentru melanom se numara istoricul personal sau familial de melanom sau alt tip de cancer de piele, alunite aparute in primele doua saptamani de viata, un numar ridicat de alunite sau alunite anormale, pistruii sau parul roscat si numeroase arsuri in copilarie.

Este esential ca melanomul sa fie depistat cat mai devreme, pentru ca sansele de vindecare sa fie cat mai mari. Astfel, pacientii trebuie sa se auto-examineze lunar si sa mearga anual la medicul dermatolog pentru un control, chiar daca nu exista semne evidente ale cancerului de piele ori a unei alte afectiuni cutanate. Controlul dermatologic imediat este obligatoriu si daca apar urmatoarele semne:

  • Leziuni care nu se vindeca in 3-4 saptamani,
  • Ulcere, zone inrosite, leziuni cu crusta sau care sangereaza care nu se vindeca rapid si care nu au o cauza evidenta,
  • Aparitia unei noi alunite care are urmatoarele caracteristici: margini neregulate, mai multe culori, este mai mare decat dimensiunile unei gume de sters din capatul unui creion,
  • Modificarea formei/ culorii unei alunite deja existente,
  • Aparitia unor pete la nivelul pielii, dar si pe talpi sau sub suprafata unghiei.

 

 

 

Sursa articol: New York Times

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0