Proteinele care încetinesc procesul de îmbătrânire

O echipă de cercetători1 a descoperit că o proteină de colagen joacă un rol-cheie în menținerea pielii tinere.

Cu toții ne dorim să păstrăm aspectul tânăr al pielii pentru cât mai mult timp. Din această cauză, multe femei caută tinerețea veșnică în rafturile produselor cosmetice. Dar în ciuda faptului că industria frumuseții valorează mai multe miliarde de dolari, multe loțiuni pentru ten și seruri de pe piață nu oferă rezultatele promise. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Acum, oamenii de știință spun că ar putea fi posibilă inversarea cronologiei tenului la nivel celular. Într-un studiu recent, o echipă de cercetare a descoperit că o proteină de colagen numită COL17A1 joacă un rol cheie în menținerea pielii tinere. În timp, scăderea nivelului acestei proteine ar determina formarea ridurilor și pierderea elasticității. 

Acest studiu oferă oamenilor de știință idei noi despre cum și de ce timpul schimbă elementele din componența pielii noastre. Echipa și-a bazat studiul pe cozi de șoareci, dar spun că pielea umană are aceleași caracteristici.

Celulele pielii se reînoiesc o dată la câteva zile. Din celulele noi, se pare că doar cele puternice supraviețuiesc. Cercetătorii au observat că proteina COL17A1 este esențială în asigurarea supraviețuirii celulelor mai puternice. O cauză pentru acest fapt ar putea fi că proteina COL17A1 ajută la eliminarea celulelor slabe din piele.  

Timpul și daunele ADN-ului, dobândite din stresori ai pielii (cum ar fi expunerea la soare sau fumatul) determină scăderea nivelului COL17A1. Drept urmare, celulele mai slabe preiau și produc piele mai subțire, mai fragilă și care se vindecă mai lent. Cercetătorii au mai descoperit că stimularea COL17A1 prin modificări genetice a ajutat pielea să întârzie efectele îmbătrânirii.

Pe lângă descoperirea importanței COL17A1 în procesul de îmbătrânire a pielii, echipa a descoperit, de asemenea, că este posibilă stimularea producției de COL17A1 prin aplicarea a doi compuși chimici pe celulele pielii - Y27632 și apocinină. Acești compuși au rolul de a grăbi regenerarea pielii și vindecarea rănilor.

Lucrările de acest fel ar putea duce la formularea de noi creme sau loțiuni de piele care ar putea combate îmbătrânirea și accelera vindecarea rănilor. Cercetătorii spun că descoperirile lor ar putea oferi o cale de înțelegere a modului în care concurența celulară joacă un rol în modul în care îmbătrânesc alte organe.

Cum să-ți menții tenul tânăr

De cele mai multe ori, aspectul pielii depinde de factorii interni. Hidratarea corespunzătoare, renunțarea la tutun și alcool, și o dietă echilibrată se va reflecta în strălucirea pielii. La fel și câteva practici care țin de rutina cosmetică zilnică.

Nu uita să folosești loțiune de soare în fiecare zi. Indiferent dacă petreci o zi pe plajă sau doar ieși la o tură de jogging în parc, protecția solară este esențială. Alege o cremă cu protecție solară cu spectru larg, SPF 30 (factor de protecție solară) și rezistentă la apă. Razele UVA și UVB emise de soare pot cauza daune celulelor pielii, chiar melanoame (cancer de piele).

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că un consum ridicat de fructe și legume proaspete poate ajuta la prevenirea deteriorării care duce la îmbătrânirea prematură a pielii. Pe de altă parte, o dietă care conține prea mult zahăr sau alți carbohidrați rafinați poate accelera îmbătrânirea. Omega-3 este o sursă importantă, de asemenea, de sănătate pentru piele, dar și pentru sistemul cardiovascular și imunitate. 

Curățarea pielii ar trebui să aibă loc zilnic și să fie blândă, pentru a nu irita pielea. Exfolierea prea frecventă a pielii poate irita pielea, iar iritarea accelerează îmbătrânirea pielii. Folosirea zilnică a unei loțiuni de demachiere ajută la eliminarea poluării, a machiajului și a altor substanțe fără a vă irita pielea.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Este important să ne spălăm fața de două ori pe zi, dar și după ce transpirăm foarte tare. Transpirația irită pielea, mai ales atunci când purtăm o pălărie sau o cască, așa că este foarte important să curățăm pielea cât mai curând posibil după transpirație. La finalul procesului de îngrijire, aplică o cremă hidratantă facială, pentru zi sau pentru noapte. Diferența între acestea două este nivelul de elemente de hidratare, mai puternice în cazul cremei de noapte. Crema de față captează apa în pielea noastră, oferindu-i un aspect mai tineresc.

Cu doar câțiva pași zilnic și un stil de viață sănătos, putem să ne asigurăm o piele frumoasă și îngrijită.


 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

  1. Studiul ”Stem cell competition orchestrates skin homeostasis and ageing”, publicat în Nature, în 2019, autori: Nan Liu, Hiroyuki Matsumura et al.
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0