Consumul de carne favorizează îmbătrânirea arterelor [studiu]

Un compus produs în intestin atunci când mâncăm carne dăunează arterelor și poate juca un rol cheie în creșterea riscului de boli de inimă, potrivit unui nou studiu de la Universitatea Colorado Boulder.

Atunci când mâncăm carne, bacteriile din intestin trebuie să acționeze imediat pentru a o descompune. Însă noi cercetări¹ arată că un produs metabolic secundar, numit TMAO, produs în timpul acestui proces, poate fi dăunător mucoasei arterelor, făcându-le să îmbătrânească mai repede.

Studiul, apărut în Hypertension, jurnalul Asociației Americane a Inimii, sugerează, de asemenea, că oamenii ar putea fi în măsură să prevină sau chiar să facă reversibil un astfel de declin asociat cu îmbătrânirea prin modificări dietetice și terapii țintite, cum ar fi suplimente nutritive precum cele cu ulei de pește, ubiquinol, vitamina D3.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Acest studiu arată pentru prima dată nu doar că acest compus afectează în mod direct funcția arterelor, ci poate contribui și la deteriorarea sistemului cardiovascular care apare în mod natural odată cu vârsta, afirmă echipa de cercetare.

Consumul de produse animale contribuie la îmbătrânirea arterelor

Imediat ce mâncăm o porție de friptură sau o farfurie cu ouă prăjite, bacteriile din intestin trec imediat la treabă. Pe măsură ce se metabolizează aminoacizii L-carnitină și colină, se fabrică un produs secundar metabolic numit trimetilamină, pe care ficatul îl transformă în trimetilamină-N-oxid (TMAO) și îl trimite prin fluxul sangvin.

Studii anterioare au arătat că persoanele cu niveluri sangvine mai mari de TMAO au un risc sporit să facă un atac de cord sau un accident vascular cerebral și să aibă o durată de viață mai scurtă. Până în prezent, oamenii de știință nu au înțeles complet de ce se întâmplă acest lucru.

Bazându-se pe experimente pe animale și umane, autorii studiului și-au propus să răspundă la trei întrebări: TMAO afectează sistemul nostru vascular? Dacă da, în ce fel? Poate acesta să fie unul dintre motivele pentru care sănătatea cardiovasculară se înrăutățește - chiar și în rândul persoanelor care fac exerciții fizice și nu fumează - pe măsură ce îmbătrânim?

Cercetătorii au analizat sângele și sănătatea arterială a 101 adulți mai în vârstă și 22 adulți tineri și au descoperit că nivelurile de TMAO cresc semnificativ odată cu înaintarea în vârstă. Această descoperire se potrivește cu cea dintr-un studiu anterior efectuat pe șoareci, care arată că microbiomul intestinal - sau colecția de bacterii intestinale - se modifică odată cu vârsta, crescând numărul de bacterii care ajută la producerea de TMAO.

Noul studiu a constatat că adulții cu niveluri sangvine mai mari de TMAO au avut o funcție arterială semnificativ înrăutățită și au arătat semne mai mari de stres oxidativ sau de deteriorare a țesuturilor în mucoasa vaselor de sânge.

Când cercetătorii au administrat TMAO direct la șoarecii tineri, vasele lor de sânge au îmbătrânit rapid. Șoarecii în vârstă de 12 luni (echivalentul vârstei de 35 de ani la oameni) au ajuns să pară asemănători cu șoarecii în vârstă de 27 de luni (80 de ani umani) după ce au consumat TMAO timp de câteva luni.

Datele preliminare arată, de asemenea, că șoarecii cu niveluri mai mari de TMAO prezintă o scădere a capacității de învățare și a memoriei, ceea ce sugerează că acest compus ar putea juca, de asemenea, un rol în declinul cognitiv legat de vârstă.

În antiteză, la șoarecii bătrâni care au mâncat un compus numit dimetil-butanol (care se află în ulei de măsline, oțet și vin roșu) s-a observat o îmbunătățire a funcției lor vasculare. Oamenii de știință cred că acest compus împiedică producerea de TMAO.

Echipa de cercetare precizează că toată lumea (chiar și tinerii care au o dietă vegană) produce o oarecare cantitate de TMAO. Dar, în timp, consumul produselor de origine animală poate duce la producerea unei cantități mai mari. Cu cât mâncăm mai multă carne și alte produse animale, cu atât hrănim mai mult acele bacterii care produc TMAO, spun cercetătorii.

Aceasta este o descoperire importantă, deoarece explică într-o oarecare măsură de ce arterele se erodează odată cu vârsta, chiar și la persoanele cele mai sănătoase. Îmbătrânirea este cel mai mare factor de risc pentru bolile cardiovasculare, în primul rând ca urmare a stresului oxidativ pus pe arterele noastre. Dar ce anume face ca stresul oxidativ să se dezvolte în arterele noastre odată cu înaintarea în vârstă era o întrebare fără răspuns. Acest studiu identifică un factor care ar putea fi foarte important, pentru că este modificabil.

Cercetătorii explorează acum compuși care ar putea bloca producția de TMAO pentru a preveni declinul vascular legat de vârstă. Deocamdată, concluzionează ei, o alimentație care conține cât mai puțină carne, în general, poate menține nivelurile TMAO sub control.

Cum îți menții sănătatea arterială mai mult timp

Pentru a păstra sănătatea arterelor, e necesar să reduci riscul de ateroscleroză, afecțiune în care arterele sunt înfundate cu substanțe grase și care poate duce la atac de cord și accident vascular cerebral. Adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos poate reduce riscul de a dezvolta ateroscleroză și poate contribui la oprirea agravării bolii.

Renunță la fumat. Dacă vrei să te lași de fumat, dar nu știi cum să procedezi ca să-ți fie mai ușor, cere sfatul medicului de familie pentru a alcătui împreună un plan.

Străduiește-te să ai o alimentație sănătoasă. Evită alimentele bogate în grăsimi saturate, alimentele prea sărate și pe cele pline de zahăr și consumă 5 porții de fructe și legume pe zi (fructele pot fi consumate ca gustare, iar legumele la mesele principale, de exemplu).

Practică exerciții fizice în mod regulat. Încearcă să ajungi la cel puțin 150 de minute de  activitate aerobică moderată pe săptămână: mersul cu bicicleta sau mersul rapid, de exemplu, plus exerciții de forță cel puțin în 2 zile pe săptămână sunt considerate benefice.

Menține o greutate sănătoasă. Ai grijă ca indicele de masă corporală (IMC) să se situeze undeva între 18,5 și 24,9 (utilizează un calculator IMC pentru a vedea unde te situezi în prezent).

Limitează consumul de alcool. Bărbații sunt sfătuiți să nu bea mai mult de două pahare de bere sau vin pe zi, iar femeile să se rezume la cel mult un pahar pe zi.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Hypertension - Trimethylamine-N-Oxide Promotes Age-Related Vascular Oxidative Stress and Endothelial Dysfunction in Mice and Healthy Humans
https://www.ahajournals.org/doi/abs/10.1161/HYPERTENSIONAHA.120.14759
1. Studiul „Trimethylamine-N-Oxide Promotes Age-Related Vascular Oxidative Stress and Endothelial Dysfunction in Mice and Healthy Humans”, apărut în Hypertension. 2020;76:101–112, Originally published10 Jun 2020 https://doi.org/10.1161/HYPERTENSIONAHA.120.14759, autori: Vienna E. Brunt et al.

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0