Gusa endemica si deficitul de iod

Gusa endemica, cunoscuta si sub denumirea de gusa multinodulara, este gusa aparuta din cauza deficitului nutritional de iod. Datorita consumului de sare imbunatatita cu iod, gusa endemica este din ce in ce mai rar intalnita, mai ales in tarile dezvoltate.

La nivel mondial, deficitul de iod este principala cauza a gusei, insa in tarile dezvoltate aceasta problema a fost rezolvata prin suplimentarea cu iod a unor alimente precum sarea de masa. Totusi, in unele regiuni din Asia, Africa si America Latina, gusa este inca o problema majora, afectand pana la 80% din populatie. In unele regiuni din aceste zone geografice, consumul zilnic de iod poate fi mai mic de 25 de micrograme pe zi, de aceea multi copii se nasc cu hipotiroidism.

Cauze gusa endemica

Gusa apare in urma maririi dimensiunilor glandei tiroide. Gusa endemica apare in zonele in care exista un deficit de iod in sol, in apa si in alimentatie.

Iodul este esential pentru productia de hormoni tiroidieni, ceea ce inseamna ca deficitul de iod afecteaza functiile glandei tiroide. Pentru a compensa acest deficit, glanda isi mareste volumul, iar astfel apare gusa.

Carenta de iod este in mod deosebit periculoasa pentru femeile insarcinate intrucat fatul poate fi afectat – retard mintal, probleme de dezvoltare precum si deces. Este foarte important, asadar, ca in zonele cu deficit de iod sa se suplimenteze aportul prin alimentatie.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, gusa pacientului cu afectiuni ale glandei tiroide poate fi clasificata astfel:

Gradul 0: glanda tiroida are dimensiuni normale, nu exista modificari vizibile sau palpabile

Gradul 1: glanda tiroida este marita, insa nu se observa cand gatul sta intr-o pozitie normala, ci se simte la palpare

Gradul 2: glanda este marita in mod vizibil, chiar si atunci cand gatul sta intr-o pozitie normala

Simptome gusa endemica

Teoretic, gusa este inofensiva, insa uneori dimensiunile acesteia pot cauza probleme. De pilda, pacientul poate resimti o senzatie de nod in gat, poate avea vocea ragusita sau poate suferi de tuse cronica din cauza acestei probleme. In cazurile foarte avansate, dimensiunile mari ale glandei tiroide pot cauza compresie la nivelul traheei sau esofagului, provocand astfel probleme la respiratie, vorbire sau inghitire.

De asemenea, gusa endemica poate fi asociata cu hipotiroidismul, care trebuie sa fie tratat prin administrarea unor medicamente pe baza de hormoni, care sa echilibreze organismul. 

Pe termen lung, gusa care prezinta noduli si este cauzata de deficitul de iod netratat, poate evolua in cancer la glandei tiroide.

Tratament gusa endemica

Principalul tratament pentru gusa endemica consta in consumul adecvat de iod. Acesta poate fi administrat atat sub forma de sare de masa cu iod, cat si sub forma de suplimente alimentare sau ulei iodat.

La copii, gusa dispare in cateva luni de la administrarea iodului. La adulti insa, chiar daca functiile tiroidei revin la normal in cel mult 2 saptamani, gusa poate disparea mult mai greu sau chiar niciodata.

Interventia chirurgicala nu este recomandata decat daca gusa cauzeaza difunctii mecanice.

Preventie gusa endemica

Pentru prevenirea gusei endemice, sunt importante programele nationale de suplimentare a iodului prin alimentatie, mai ales in tarile care au de-a face cu deficitul de iod.

In mod deosebit, e importanta administrarea de iod in vederea preventiei aparitiei gusei la copii, femei insarcinate, femei care alapteaza ori femei in perioada fertila.

Rolul goitrogenilor in dezvoltarea gusei

Goitrogenii sunt substante active ce se regasesc in unele alimente, care afecteaza modul in care iodul este folosit de glanda tiroida.

Persoanele care au de-a face cu deficitul de iod ar trebui sa evite consumul alimentelor care contin goitrogeni. Printre aceste alimente se numara: meiul, varza, varza de Bruxelles, broccoli, conopida, soia, varza Kale, alunele, ridichile, spanacul, nasturelul, dar si ridichile si piersicile.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie: “Endemic goiter and endemic thyroid disorders”, publicat pe ncbi.nlm.nih.gov, autori: Gaitan E, Nelson NC si Poole GV

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0