Untul de shea: beneficii, proprietati si intrebuintari

Untul de shea este un ingredient extrem de hrănitor pentru piele, provenit din semințele fructului făcut de arborele de shea, arbore care este considerat sacru în cultura africană.

Ce conține untul de shea

Principalele componente ale untului de shea sunt acidul oleic, acidul stearic, acidul linoleic etc. Se absoarbe rapid în piele pe măsură ce se topește la temperatura corpului. Proprietățile sale de hidratare și de vindecare sunt benefice pentru multe probleme ale pielii. De asemenea, are proprietăți antiinflamatorii și antimicrobiene (într-o anumită măsură).

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Untul de shea conține și esteri triterpenici care absorb radiațiile ultraviolete, cum ar fi acidul cinamic și tocoferolii. Pe lângă acestea, are, de asemenea, un procent ridicat de fitosteroli, triterpene și hidrocarburi precum karitena.

Acest unt de origine vegetală este extrem de bogat în vitamina A, foarte hidratant și cu proprietăți vindecătoare asupra pielii. Vitamina A din untul de shea este extrem de eficientă în tratarea mai multor probleme precum eczemele, dermatitele și chiar și în estomparea ridurilor.

Untul de shea oferă protecție UV pielii și asigură nutrienții necesari pentru producerea colagenului, care menține producția de colagen.

În timp ce untul de cacao este solid la temperatura corpului și uleiul de cocos este lichid, untul de shea începe să se topească când intră în contact cu temperatura corpului.Această calitate unică îl face mai ușor de manevrat decât alte creme hidratante.

Ce unt de shea este mai bun? Crud sau rafinat?

Untul de shea crud este bogat în vitamine și nutrienți benefici pentru piele. Untul de shea rafinat (sau procesat) își pierde o parte din nutrienții esențiali în timpul procesării.

De exemplu, în untul de shea procesat există foarte puțin acid cinamic, o substanță antiinflamatoare. Untul de shea crud este de obicei galben sau bej, în timp ce untul de shea rafinat este alb.

Sfaturi pentru utilizarea și păstrarea untului de shea

Ține unul de shea departe de lumina directă a soarelui și într-o cameră răcoroasă. Acesta ar putea deveni rânced sau ar putea expira în termen de 12-24 de luni de la deschidere. 

Dacă untul de shea este prea gros, tare sau sfărâmicios pentru ceea ce încerci să faci, ține-l în mâini câteva secunde pentru a-l încălzi. Dacă este nevoie, se topește la foc mic (aproximativ 110 grade) și apoi se folosește. Nu-l lăsa pe foc mult timp, pentru că așa își pierde unele dintre cele mai benefice proprietăți de vindecare.

Beneficii unt de shea

Hidratare 

Vitaminele și acizii grași din untul de shea fac din acesta un ingredient extrem de hidratant pentru pielea ta, adesea folosit pentru a proteja și pentru a repara pielea.

Reducerea inflamației 

Untul de shea este cunoscut pentru proprietățile sale vindecătoare, care pot fi atribuite prezenței mai multor acizi grași și steroli vegetali, cum ar fi acidul oleic, palmitic, stearic și linolenic. 

Studiul VITALISsCE

Un studiu realizat în anul 2010 de către cercetătorii japonezi de la Universitatea Nihon din Tokyo a dovedit că acidul cinamic din untul de shea are proprietăți antiinflamatoare. Aceste proprietăți pot fi benefice inclusiv în tratarea acneei.

Catifelarea pielii 

Untul de shea stimulează producerea de colagen, protejând pielea și prevenind deshidratarea acesteia, dar și apariția ridurilor. Cel mai bine ar fi să aplici unt de shea după baie, când pielea este încă umedă. Deoarece untul de shea este onctuos, cel mai bine ar fi să-l aplici seara, înainte de culcare. 

Proprietăți antioxidante 

Untul de shea conține antioxidanți de preț precum catechinele, care au un efect benefic asupra pielii, menținând-o tânără prin combaterea radicalilor liberi. Acidul cinamic din untul de shea combate efectele produse de radiațiile ultraviolete asupra pielii.

Previne deteriorarea celulelor

Untul de shea conține doi antioxidanți: vitamina A și vitamina E. 

Vitamina A este crucială pentru sănătatea pielii. Funcționează prin creșterea ratei de schimbare a celulelor pielii, netezind suprafața pielii. De asemenea, îmbunătățește pielea prin stimularea producției de colagen.

De altfel, untul de shea are în mod natural multă vitamina E. Vitamina E se întâlnește și în sebum. Dar producția de sebum tinde să scadă odată cu vârsta. Expunerea la soare afectează și ea cantitatea de sebum. Vitamina E ajută pielea prevenind deteriorarea celulară și susținând umiditatea pielii. 

Ameliorează eczema

Eczema este o afecțiune comună a pielii care provoacă erupții cutanate roșii și pruriginoase. De asemenea, aceasta crește riscul de infecții ale pielii. Tratamentul eczemelor include aplicarea de unguente onctuoase, balsamuri sau creme pentru a apăra pielea de germeni.  

Un studiu mai vechi a constatat că untul de shea a fost mai util în reducerea simptomelor provocate de eczemă decât produsele pe care medicii le recomandă adesea în gestionarea acestei afecțiuni. Acest lucru se poate datora faptului că untul de shea conține acid linoleic.

Cercetările indică faptul că acidul linoleic joacă un rol crucial în protejarea pielii și poate reduce semnificativ simptomele eczemelor.

Precauții unt de shea

Untul de shea nu pare să declanșeze alergii, potrivit specialiștilor. Potrivit Academiei Americane de Alergie, Astm și Imunologie, reacțiile alergice sunt fie extrem de rare, fie inexistente.

Totuși, specialiștii spun că untul de shea nerafinat conține latex. De aceea, persoanele care sunt alergice la latex pot prezenta o reacție alergică la untul de shea.

Nu mai folosi produsul dacă te confrunți cu iritații sau inflamații.

Cui este recomandat untul de shea

În timp ce untul de shea este ideal pentru persoanele care au piele uscată, specialiștii nu-l recomandă celor cu pielea deosebit de grasă. Mai mult, în ceea ce privește utilizarea untului de shea pe păr, consistența onctuoasă s-ar putea să nu fie ideală pentru coafare în timpul zilei pentru persoanele cu firul subțire de păr. 

În funcție de textura părului, untul de shea poate face mai mult rău decât bine. Dacă te numeri printre persoanele care au părul fin și subțire, cel mai bine este să folosești unt de shea seara, să-ți acoperi părul cu o cască de duș și să șamponezi părul dimineața.

Întrebuințări unt de shea

Untul de shea are o mulțime de calități și beneficii pentru frumusețea ta pentru a te convinge să îl introduci în rutina ta de beauty. Acesta poate fi folosit pe ten, pe buze, pe ppr sau chiar pe scalp.

Unt de shea pe post de loțiune după plajă 

Proprietățile sale antiinflamatoare, dar și cele calmante, vor ajuta pielea să se refacă rapid după expunerea îndelungată la soare.  

Unt de shea, util pentru rănile minore

Untul de shea este o sursă bogată de acizi grași și steroli vegetali, cum ar fi acizii linoleic, palmitic și stearic, care pot avea proprietăți curative. Acesta mai conține și vitamina F, care ar putea ajuta la întinerirea pielii aspre sau deteriorate. În plus, poate avea un efect calmant. Untul de shea crud și nerafinat poate fi benefic în caz de erupții cutanate, vergeturi, arsuri, mușcături de insecte, picior de atlet, cicatrici, exfoliere a pielii și artrită 1.

Unt de shea pe post de balsam de buze 

Untul de shea este absorbit cu ușurință în piele și repară buzele crăpate, accelerând refacerea pielii. Totodată, acesta creează un strat protector la nivelul pielii, prevenind crăparea buzelor.

Unt de shea pentru scalp iritat 

Untul de shea este hidratant și calmează iritațiile, așa că este ideal pentru a fi  aplicat pe un scalp cu probleme. Fiind bogat în vitaminele A și E, untul de shea hidratează scalpul, tratează iritațiile și stimulează creșterea firelor de păr.

De altfel, untul de shea poate fi benefic și dacă ai vârfurile despicate. În acest caz, aplică puțin unt de shea pe părul uscat și lasă-l să acționeze toată ziua. Pentru un tratament profund: după ce ai aplicat unt de shea pe vârfurile deteriorare, acoperă-ți părul cu o cască de duș, usucă cu foehnul timp de 15 până la 20 de minute, apoi șamponează părul. 

Unt de shea pentru hidratarea podoabei capilare 

De pe urma untului de shea poate avea de câștigat și podoaba ta capilară dacă folosești untul de shea pe post de mască de păr.

Untul de shea ar putea reduce reacțiile de hipersensibilitate

Untul de shea conține anumiți compuși care pot reduce reacțiile de hipersensibilitate, cum ar fi reacțiile alergice mediate de IgE, care sunt anticorpii care provoacă reacția alergică. Poate fi benefic și la pacienții alergici la animale. Totuși, dacă suferi de o alergie, nu te baza pe acest produs și discută cu medicul înainte de a-l folosi.

Unt de shea pentru sănătatea cardiovasculară

Potrivit unui studiu realizat în 2019, consumul de unt de shea poate îmbunătăți sănătatea cardiovasculară și poate reduce hipertensiunea arterială 2. Acidul oleic, acidul linoleic și polifenolii din untul de shea pot ajuta la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, potrivit cercetării de mai sus. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii pentru a demonstra rolul untului de shea în sănătatea cardiovasculară. Deoarece boala cardiovasculară este o afecțiune severă, nu amâna consultul medical de specialitate.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Medicinal and Nutritional Benefits from the Shea Tree- (Vitellaria
Paradoxa)”, Journal of Biology, Agriculture and Healthcare, 2017, Patrick Muotono Izideen Maanikuu, Kenan Peker et al. 
https://core.ac.uk/download/pdf/234662463.pdf
2 Studiul „Cooking with shea butter is associated with lower blood pressure in the Ghanaian population”,International Journal for Vitamin and Nutrition Research, 2019, A. Kofi Amegah, Emmanuel Brahuah, Saverio Stranges
https://www.researchgate.net/publication/332331411_Cooking_with_shea_butter_is_associated_with_lower_blood_pressure_in_the_Ghanaian_population


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 1