Remedii eficiente pentru pentru durerile lombare

Persoanele cu dureri lombare ar trebui sa incerce si alte remedii, de la simplele impachetari la cald la terapia fizica, inainte de a recurge la medicamente, potrivit orientarilor privind noile tratamente.

Durerile lombare sunt printre cele mai intalnite motive pentru care americanii merg la doctor, potrivit American College of Physicians (Colegiului Medicilor din Statele Unite), care a publicat luni noile orientari in materie de medicina.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Spre deosebire de cele anterioare, recomandarile actuale pun mai mult accent pe terapiile nemedicamentoase. Se subliniaza ca analgezicele opioide puternice trebuie folosite doar in ultima instanta in anumite cazuri de dureri de spate de lunga durata.

Vestea buna este ca, potrivit acestuia, starea majoritatii persoanelor cu dureri lombare „nespecifice” pe termen mai scurt se imbunatateste prin metode simple, precum caldura si schimbarile de activitate. Durerea nespecifica, a mai explicat Damle, este cea in care te doare spatele si „nu stii exact de ce”. A mai precizat ca este diferita de durerea de spate „radiculara”, provocata de compresia unui nerv spinal, spre exemplu, din cauza unui disc herniat. In general, aceasta problema are simptome graitoare precum durerea care se lasa pe picior sau picioare amortite si moi.

In general, persoanele cu dureri lombare ar trebui sa incerce mai intai optiunile nemedicamentoase.

In cazul durerilor care dureaza de mai putin de 12 luni, cercetarile sugereaza impachetarile la cald, masajul, acupunctura si manipularea spinala ar putea sa reduca durerea si sa redea mobilitatea la un nivel mediu. Daca durerea persista mai mult de 12 saptamani, studiile sugereaza ca optiunile nemedicamentoase pot fi de ajutor, declara reprezentanti ai Colegiului Medicilor din Statele Unite.

 

 

Acestea includ exercitiile terapeutice, acupunctura, terapii pentru „minte si corp”, precum yoga, tai chi, reducerea stresului pe baza de atentie si tehnici de relaxare ghidata si terapia cognitiva comportamentala.

In cazul utilizarii de medicamente, Colegiul Medicilor din SUA recomanda inceperea administrarii de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (NSAID), precum ibuprofen (Advil, Motrin) si naproxen (Aleve) sau relaxante musculare. Daca acestea nu functioneaza, iar durerea persista, urmatoarele optiuni ar fi duloxetina (Cymbalta), care se prescrie atat pentru depresie, cat si pentru dureri de nervi. Sau analgezicul tramadol, care este un narcotic, dar care poate diminua durerea si influenta mobilitatea pe termen scurt, asa cum se precizeaza in orientari.

Opioidele trebuie administrate doar in circumstante exceptionale”, a precizat Damle. „Si doar pentru cateva zile.” In parte, din cauza riscurilor asociate analgezicelor opioide, a mai adaugat acesta, care includ dependenta si supradoza accidentala. In plus, spune Damle, exista „putine dovezi” care sa arate ca opioidele contribuie la reducerea durerilor lombare.

Colegiul Medicilor din SUA a constatat ca de cele mai multe ori, terapiile, medicamentoase sau nu, arata beneficii de la „slabe” la „moderate”. In cazul durerilor de spate radiculare, exista putine dovezi legate de ceea ce functioneaza. Dar se pare ca exercitiile terapeutice ajuta. Prin urmare, orientarile Colegiului Medicilor precizeaza ca optiunile nemedicamentoase reprezinta cel mai bun prim pas.

Sfaturile respective sunt „rezonabile”, spune dr. Steven Atlas, medic primar la Spitalul General din Massachusetts si profesor asociat la Scoala de Medicina de la Harvard. Atlas, al carui editorial a fost publicat impreuna cu orientarile, a subliniat ca toate medicamentele, inclusiv NSAID si relaxantii musculari, pot avea efecte secundare. Si e posibil ca anumiti pacienti, mai ales persoanele in varsta, sa nu le ia in siguranta. Totusi, spune Atlas, recomandarile vor fi probabil o mare schimbare pentru majoritatea medicilor primari.

In realitate, a subliniat acesta, e posibil ca medicul sa nu aiba spre exemplu, o lista a practicienilor de acupunctura la care sa-i trimita pe pacienti. Si apoi mai sunt si costurile. „In practica, lucrurile sunt mult mai complexe” sustine Atlas. „Din punctul de vedere al pacientului : Ce este disponibil in zona mea? Ce este acoperit de asigurare?” Damle este de acord ca deciziile referitoare la tratament vor depinde in mare parte, de aceste chestiuni practice.

Atlas a mai punctat un lucru legat de practica in viata de zi cu zi: Deseori, medicii recomanda mai degraba terapii combinate, decat una singura. Acesta sustine ca este nevoie de mai multe studii clinice „pragmatice” care sa testeze terapiile pentru durerile de spate, din moment ce in practica, se prescriu in mod obisnuit.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Deocamdata, Atlas le-a recomandat pacientilor cu dureri de spate moderate sa incerce sa renunte la medicamente si sa se concentreze pe simpla autoingrijire. In cazul pacientilor cu dureri cronice, acesta sustine ca este important sa fim realisti in ceea ce priveste terapia pe care o incercam. „Daca va asteptati sa nu mai aveti dureri deloc, majoritatea terapiilor va vor dezamagi” a spus Atlas.
 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0