Agenții imunologici au demonstrat fără drept de apel beneficii semnificative în ceea ce privește supraviețuirea și ameliorarea calității vieții pacienților cu cancer pulmonar fără celule mici metastatic, comparativ cu chimioterapia clasică pe bază de agenți de platină.

Etapele bolii

În cadrul urmăririi evoluției bolii, s-au raportat însă frecvente modificări, catalogate fie drept hiperprogresie, fie pseudoprogresie, entități care reprezintă fără îndoială, o reală provocare pentru terapeuți.

Până în acest moment, din păcate, nu au fost identificați biomarkeri predictivi pentru boala în hiperprogresie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Evaluarea și managementul hiperprogresiei trebuie întotdeauna să fie subiectul echipei terapeutice multidisciplinare, principalul obiectiv fiind identificarea subsetului de pacienți în timp util.

Nu de puține ori, decizia comisiei terapeutice ia în calcul o eventuală rebiopsiere, tocmai pentru departajarea celor două entități: pseudoprogresie versus hiperprogresie.

Pseudoprogresia

Pseudoprogresia descrie o creștere tranzitorie în dimensiuni a tumorii primare și / sau a leziunilor metastatice, urmată de o scădere ulterioară dimensională. Pseudoprogresia se întâlnește la 2-6% dintre pacienții tratați cu imunoterapie.

Timpul mediu calculat de apariție a pseudoprogresiei este cuprins între 70 și 150 de zile. Acest fenomen este atribuit, în mare parte, unei reacții inflamatorii temporare peritumorale, care crește dimensiunile tumorii.

Din cauza acestei noi entități descrise, a fost nevoie de implementarea unor noi protocoale de evaluare radiologică a răspunsului tumoral, ținând cont de clasicele criterii RECIST. Riscul apariției pseudoprogresiei este destul de mare și este necesară reevaluarea imagistică. Se recomandă a se face după minim 8 săptămâni de la inițierea imunoterapiei.

În plus, din acest considerent, a fost nevoie de implementarea unui nou sistem de evaluare a răspunsului terapeutic, intitulat iRECIST, sistem semnificativ diferit de clasicul RECIST, în care orice creștere numerică sau în volum a formațiunilor tumorale este catalogată drept progresie.

În schimb, în cazul imunoterapiei, poate fi vorba de o pseudoprogresie temporară, urmată fie de o remisie, fie de o progresie reală. În aceste condiții, departajarea între o pseudoprogresie și o progresie reală a bolii se face, aproape întotdeauna, prin rebiopsierea lezională.

Hiperprogresia

Unii dintre pacienții tratați cu imunoterapie pot experimenta o creștere rapidă, aparent paradoxală a tumorii, cu afectarea severă a stării generale și, implicit, cu impact negativ asupra supraviețuirii.

Această entitate este cunoscută actual drept hiperprogresie. Până relativ recent, raportările de deteriorare clinică și / sau progresie radiologică odată cu inițierea imunoterapiei au fost anecdotice.

Hiperprogresia nu este specifică numai imunoterapiei cu agenți anti PD-1/ PDL1, fiind raportată și în cazul terapiilor țintă cu inhibitori tirozinkinazici de tipul sorafenib sau crizotinib. În privința incidenței hiperprogresiei, se estimează un procent de aproximativ 9% din totalul pacienților supuși imunoterapiei.

În principiu, se definește hiperprogresia prin dublarea ratei de creștere tumorală în cadrul evaluării RECIST, efectuată la 2 luni după inițierea imunoterapiei.

Aparent, hiperprogresia se întâlnește mai frecvent la vârstnici (20 % dintre pacienții de peste 65 de ani prezintă hiperprogresie versus 5% dintre pacienții tineri). Rata medie de supraviețuire globală a pacienților cu hiperprogresie este cuprinsă între 1,4 si 4,6 luni, comparativ cu 8 luni pentru pacienții fără hiperprogresie.

Din păcate, cel puțin la ora actuală, nu au putut fi identificați biomarkeri predictivi pentru răspunsul la imunoterapie. În cazul unui diagnostic pozitiv, atitudinea logică este de schimbare a terapiei.

Imunoterapie și cancerul pulmonar fără celule mici

Studiile ne arată că un cancer pulmonar fără celule mici este cel mai prevalent tip de cancer pulmonar, el fiind răspunzător pentru aproximativ 80% până la 85% din cazuri.

Deși au fost folosite diferite metode (chimioterapia, chirurgia, radioterapia) pentru a trata pacienții cu cancer pulmonar, oamenii de știință spun că este nevoie să se dezvolte abordări mult mai eficiente pentru a fi tratate stadiile mai avansate ale tumorilor de la plămâni.

Imunoterapia a ieșit în evidență în ultimii ani ca o nouă abordare pentru a combate astfel de tumori. Cercetările* ne arată că imunostimulentele pot fi o clasă utilă de medicamente care pot contracara celulele canceroase, prin sporirea nivelului unor anticorpi specifici din tumoră, prin macrofage și citokine din plasmă.

Studiile* mai arată că succesul imunoterapiei depinde de factori diferiți:

• tipul de terapie;
• nivelul de exprimare al agenților care țintesc tumora;
• strategiile alese pentru imunoterapie;
• stadiul tumorii;
• durata terapiei.

Mai multe trialuri clinice au fost efectuate pentru a se evalua eficacitatea imunoterapiei, însă doar 20-25% dintre pacienți au arătat răspunsuri pozitive în ceea ce privește această abordare relativ nouă*. Chiar și așa, imunoterapia poate fi o abordare eficientă în tratarea cancerului pulmonar, pentru că acționează prin accelerarea sistemului imunitar al pacientului. Este o metodă specifică și axată pe pacient, decât alte tratamente.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

*Studiul "Immunotherapy for Non-small-cell Lung Cancer: Current Status and Future Obstacles", publicat in 2017, in Immune network; Ju Hwan Cho.