Cum afectează consumul de alcool pacienții cu colită ulcerativă

Cu toții știm că un consum exagerat de alcool este nesănătos. Dar ce efecte are alcoolul asupra colitei ulcerative?

De-a lungul timpului, cercetătorii au încercat să descopere efectele alcoolului asupra organismului uman. Dacă în trecut se credea că vinul roșu este un elixir pentru sănătate (în prezent s-a descoperit că are mulți antioxidanți cu efecte sănătoase), se cunoaște acum faptul că efectele sale pozitive sunt eclipsate de conținutul de alcool.

Ce este colita ulcerativă?


Colita ulcerativă este o boală inflamatorie intestinală în care membrana colonului sau a rectului se inflamează sau formează ulcerații. Această afecțiune ar putea fi legată de consumul de alcool, care afectează sănătatea intestinală. Nu se cunosc însă cauzele exacte pentru apariția colitei ulcerative. Cercetătorii iau în calcul atât factorii genetici, cei de boală autoimună, cât și cei de mediu, precum consumul exagerat de zahăr, grăsimi saturate, tutun și alcool. Pe lângă inflamația intestinală, colita ulcerativă se mai recunoaște și după micile ulcerații la nivelul mucoasei intestinale. De asemenea, poate cauza simptome care nu țin de sistemul digestiv, cum ar fi aftele bucale, sclerita, dermatită sau artrită.


Cele mai comune simptome ale colitei ulcerative sunt:

  • Dureri și crampe abdominale
  • Diaree 
  • Constipație 
  • Scaun cu sânge și/ sau mucus
  • Febră
  • Scăderea în greutate
  • Tenesmus (nevoia urgentă de a merge la toaletă)
[{ads-colita-first}]

Deși ambele sunt boli inflamatorii intestinale, colita ulcerativă este diferită de boala Crohn prin zonele afectate. Colita ulcerativă afectează preponderent membrana internă a colonului, pe când boala Crohn afectează toate țesuturile intestinale sau ale colonului, și poate să apară chiar și în alte zone ale abdomenului. Au existat cazuri rare de pacienți cu ulcerații similare colitei ulcerative pe esofag și stomac.

Efectele alcoolului asupra colitei ulcerative


În trecut, studiile erau neclare cu privire la efectul alcoolului asupra sănătății tractului gastrointestinal. Dar în prezent, majoritatea studiilor sunt de acord că alcoolul are efect nociv. Alcoolul irită și inflamează mucoasa intestinală în același fel cu colita ulcerativă, deci ambii factori experimentați în același timp ar putea cauza complicații serioase. 


Recomandarea generală este limitarea consumului de alcool pe cât posibil. În cazurile în care colita ulcerativă este în remisiune, consumul ocazional de alcool nu va avea efecte semnificative. 
Conform unui studiu1, alcoolul cauzează inflamație și degradează bariera bacteriană a intestinului. Acest lucru nu poate fi ignorat de pacienții cu colită ulcerativă, al căror intestin este deja afectat. Alcoolul va irita ulcerațiile mucoase intestinale și ar putea chiar să le agraveze și să le adâncească sau să le extindă.


Oricine care a consumat alcool în exces știe care sunt consecințele. Alcoolul irită membrana stomacului și crește aciditatea, dar reduce digestia. De aceea poate crea greață și stare de vomă. 
Alcoolul este, de asemenea, un diuretic, deci va stimula producția de urină. Astfel, va deshidrata corpul, ceea ce va duce la dureri de cap și starea de mahmureală în dimineața următoare consumului. De asemenea, alcoolul încetinește producția unui hormon antidiuretic cu rol de a ajuta organismul să absoarbă apa, deci favorizează și mai mult deshidratarea. Toate aceste efecte pot fi contracarate dacă alternăm paharele de alcool cu pahare de apă pe tot parcursul serii. 

Tratament colită ulcerativă


Întrucât nu se cunosc cu exactitate cauzele colitei ulcerative, tratamentul urmează simptomele și schimbarea stilului de viață. 
Medicația folosită pentru colită ulcerativă include, în funcție de gravitatea situației:

  • Aminosalicilați (antiinflamatoare nonsteroidiene)
  • Corticosteroizi (de exemplu prednison)
  • Imunomodulatoare
  • Medicamente biologice

Tratamentul simptomatic include și folosirea medicamentelor antispastice, antidiareicelor sau laxativelor după caz, și antiinflamatoarelor fără prescripție medicală. În cazuri foarte grave, poate fi nevoie de intervenție chirurgicală, în care se va îndepărta partea de colon afectată.

Dietă colită ulcerativă

TE-AR MAI PUTEA INTERESA


Colita ulcerativă este o boală cronică, dar nu constantă. Scopul tratamentului este de a induce remisiunea bolii, perioadă în care simptomele se atenuează sau nu mai sunt prezente deloc. O metodă de a întreține această remisiune este menținerea unei diete sănătoase și echilibrate.
Dieta pentru colita ulcerativă ar trebui să conțină cât mai puține alimente procesate, zahăr sau grăsimi saturate. Accentul cade pe o dietă bogată în fibre și nutrienți, plină de legume și fructe și surse de proteine cu mai puține grăsimi (pui sau pește). Consumul de alcool ar putea fi tolerat în perioadele de remisiune, dar este interzis în perioadele de puseu ale afecțiunii, când ar putea agrava simptomele.


Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:
Studiul ”Alcohol and narcotics use in inflammatory bowel disease”, publicat în Annals of Gastroenterology, în 2018, autori: George Mantzouranisa, Eleftheria Faflioraa et. al.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0