Recidiva in cancerul mamar

Motto: "Chiar daca remisiunea reprezinta punctul terminus al unui drum lung si anevoios, nu inseamna neaparat ca s-a terminat calatoria".

Notiunea de recidiva este sinonima cu reaparitia cancerului. Aceasta poate fi precoce, atunci cand evenimentul se produce foarte aproape de momentul terapeutic cu scop curativ (operatie, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie si /sau terapie biologica) sau tardiva, la ani de zile de la momentul diagnosticului initial de cancer mamar. De asemenea, recidiva poate fi locala, la nivelul glandei mamare restante, al ganglionilor regionali, in cazul unei interventii chirurgicale limitate, sau al peretelui toracic in cazul mastectomiei, dupa cum poate fi la distanta de locul cancerului primitiv mamar, asa cum se intalneste in cazul cancerului metastatic, cand, practic, orice organ intern poate fi sediul bolii, cu precadere ficatul, pulmonul, oasele sau creierul.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pragul de 5 ani

Intervalul de 5 ani de la momentul diagnosticului initial de cancer mamar este un interval statistic stabilit pentru calcularea diverselor constante extrem de utile in aprecierea raspunsului terapeutic, eficientei terapeutice, traduse pana la urma in mai multi parametri, dintre care esentiali raman, pe de o parte, supravietuirea fara progresia bolii si, in final, cel mai important, supravietuirea globala.

Supravietuirea globala in cancerul de san este influentata de o serie de factori care tin, pe de o parte, de boala, iar pe de alta parte, de gazda. Dintre factorii care tin de boala, raman esentiali stadiul bolii, tipul tumorii si, mai nou, semnatura genetica a cancerului de san.

Supravietuirea globala in cancerul de san este influentata de o serie de factori care tin, pe de o parte, de boala, iar pe de alta parte, de gazda. Dintre factorii care tin de boala, raman esentiali stadiul bolii, tipul tumorii si, mai nou, semnatura genetica a cancerului de san.

In ceea ce priveste recidiva "tardiva", aceasta se intalneste dupa intervalul clasic statistic de 5 ani. Desi riscul de recidiva dupa 5 ani de la diagnosticul initial este progresiv mai mic, conform datelor statistice, raman cateva intrebari esentiale:

- Cine este susceptibil pentru o recidiva tardiva?

- Care sunt factorii care sporesc acest risc?

- De ce pacienti aparent "vindecati" se reintalnesc cu cancerul de san?

Cercetatorii au identificat mai multi factori care cresc riscul recidivei tardive, care tin de varsta pacientei, stadiul cancerului de san la momentul diagnosticului, statusul receptorilor hormonali, semnatura genetica si prezenta sau absenta afectarii ganglionilor axilari sau retrosternali.

Profilul pacientei susceptibile pentru recidiva tardiva a cancerului mamar include:

- prezenta receptorilor hormonali estrogenici si/sau progesteronici;

- absenta expresiei genei HER 2;

- femei in premenopauza cu tumori de peste 2 cm si cu afectarea unui numar semnificativ de ganglioni regionali;

- femei in postmenopauza cu varsta sub 60 ani, cu tumori peste 2 cm si cu afectare ganglionara regionala importanta;

- femei in postmenopauza cu varste de peste 60 ani, cu afectare ganglionara regionala si cu expresie limitata sau absenta a receptorilor hormonali;

- femei care au urmat terapie adjuvanta hormonala cu Tamoxifen sau inhibitori de aromataz (Letrozol, Anastrozol, Exemestan) pentru scurt timp si au intrerupt terapia, fie datorita efectelor secundare, fie din proprie initiativa.

La ora actuala, in baza semnaturii genetice a tumorilor, se apreciaza ca tumorile hormonosensibile sunt mai susceptibile pentru recidiva tardiva, dupa 5 ani de la momentul diagnostic, in timp ce tumorile triplu negative (fara receptori pentru estrogeni si progesteron si fara exprimarea genei HER 2) recidiveaza mai frecvent in primii 2 ani de la diagnostic.

Asa cum aminteam mai sus, recidiva cancerului de san poate fi locala sau la distanta de organul afectat initial de boala. Si intr-o situatie, si in cealalta se justifica intotdeauna biopsierea tesutului suspect pentru recidiva, asta pentru ca recidiva poate avea un alt profil genetic comparativ cu tumora-mama.

Nu de putine ori, profilul hormonal se schimba, in sensul ca, daca tumora initiala se caracteriza prin prezenta abundenta de receptori hormonali, recidiva este complet lipsita de receptori si viceversa. De asemenea, tumori HER 2 pozitive se pot negativa sau invers. O biopsie corect interpretata va reprezenta si premisa unui tratament adecvat pentru cancerul de san.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Contacteaza Expertul DOC! Trimite aici o intrebare pentru Dr. Catalin Costovici.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0