Testul de 1 minut care îți spune dacă ai candidoză și câteva soluții pentru tratarea infecției

Candidoza este o infecție cauzată de o ciupercă numită Candida albicans, instalată de obicei când există un sistem imunitar slăbit, de exemplu după un tratament cu antibiotice, la persoanele cu diabet, hepatită B, boli sistemice (tiroidită autoimună, lupus etc), folosirea frecventă a steroizilor.

Acest tip de infecție poate apărea atât la bărbați, cât și la femei și se poate vindeca prin tratament cu unguente, siropuri sau cu medicamente sistemice, după cum apreciază medicul curant. Afecțiunea nu pune viața în pericol, dar poate fi asociată cu jena și retragerea de la activități sexuale, de aceea educarea pacienților este importantă.

Pentru că, de regulă, candidoza se poate confunda și cu alte infecții genitale, precum vaginită, herpes sau gonoree, iată câteva întrebări simple care te pot ajuta să decelezi cauza, urmărind simptomatologia care generează disconfort.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Semne care pot sugera candidoza

Creșterea excesivă a Candida este una dintre cele mai frecvente afecțiuni, în special în rândul pacienților autoimuni. Dacă ai fost diagnosticat cu o afecțiune autoimună sau tiroidiană sau ai oricare dintre următoarele simptome, precum probleme digestive, oboseală, ceață cerebrală, infecții fungice recurente, probleme ale pielii, schimbări de dispoziție, ca să enumerăm doar câteva, este posibil să existe un anumit grad de creștere excesivă a Candidei, cu localizări frecvente vaginale, peniene sau orale, însă și la nivelul urechii sau al sistemului digestiv.

Testul pentru candidoza genitală

Acest scurt teste te poate ajuta să-ți dai seama dacă este vorba de candidoză vaginală sau peniană:

1. Ai mâncărime intensă în regiunea genitală?
a. da
b. nu 

2. Prezinți eritem (înroșire) și umflături în regiunea genitală?
a. da
b. nu 

3. Te confrunți cu plăci albicioase la nivelul vaginului sau capului penisului?
a. da
b. nu 

4. Ai remarcat în zona vulvei o secreție albicioasă, cu aglutinări, precum bulgării de lapte bătut?
a. da
b. nu 

5. Simți durere sau ai o senzație de arsură atunci când urinezi?
a. da
b. nu 

6. Resimți disconfort sau durere în timpul și după contactul sexual?
a. da
b. nu 

Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin 5 dintre cele 6 întrebări de mai sus, disconfortul este generat de infecția cu Candida albicans. Este important să mergi la medic pentru a-ți confirma diagnosticul de candidoză vaginală sau la nivelul penisului, prin culturi specifice din secreții și pentru a ți se recomanda cel mai potrivit tratament.

De obicei, acest tip de ciupercă trăiește în corpul uman, dar sistemul imunitar are capacitatea de a preveni proliferarea excesivă. Atunci când organismul este mai slăbit sau suferă unele schimbări hormonale, cum ar fi sarcina, menstruația sau în sezonul rece, ori după un tratament cu antibiotice, acești fungi se pot reproduce în mod exagerat, cauzând candidoza. 

Această boală nu este catalogată drept una cu transmitere sexuală - cum spuneam, trăiește în corp - însă te poți contamina cu Candida prin sex neprotejat cu un partener infectat. Candidoza se poate manifesta, de asemenea, în alte zone ale corpului, cum ar fi piele, gură sau intestine. 

Autodiagnosticarea orientativă în caz de candidoză bucală

Atunci când ai suspiciuni legate de prezența necontrolată a Candidei la nivelul gurii, ai limba și partea internă a obrajilor încărcate cu o substanță albă, gâtul te ustură și ai dureri la înghițire, un test simplu te poate orienta. 

  • Toarnă apă plată sau purificată într-un pahar curat de sticlă, transparent.
  • Abține-te timp de o jumătate de oră sau chiar o oră să mănânci sau să bei lichide.
  • Adună cât mai multă salivă și scuipă în paharul cu apă.
  • Verifică dacă există activitate la fiecare 15 minute timp de 1 oră.

În mod normal, dacă nu există infecție cu candida, saliva ar trebui să se dizolve și apa să rămână clară.
Dacă te confrunți cu dezvoltare excesivă a tulpinilor de Candida, în apa din pahar vor apărea oricare dintre aceste tipuri de formațiuni:

A - Șiruri asemănătoare unor meduze;
B - Formațiuni tulburi suspendate în apă.

În acest caz de posibilă candidoză bucală, mergi la medic pentru confirmarea prezenței ciupercii prin exsudat faringian sau teste de sânge în vederea efectuării fungigramei, care va indica cel mai potrivit tratament antifungic la care este sensibil tipul de Candida care te-a atacat.

Tratament candidoză

Tratamentul pentru candidoză este medicamentos, deci este necesar mersul la medic pentru diagnostic și recomandări terapeutice.

Tratament medicamentos candidoză genitală

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Medicamentele antifungice sunt utilizate ca tratament pentru candidoza vaginală, peniană și bucală. În cazul localizării la nivelul organelor sexuale, atât la bărbat cât și la femeie, unguentele ar trebui aplicate de 2-3 ori pe zi, pe o perioadă cuprinsă între 3 și 14 zile, în funcție de indicația medicului. Pentru a trata candidoza vaginală există și ovule care pot fi introduse in vagin.

Antifungicele pot fi administrate oral ca doză unică sau pot fi aplicate intravaginal în regimuri de 3 zile. Dacă e vorba de candidoză recurentă sau pacientul are imunitatea foarte slabă, tratamentul va dura cel puțin o săptămână. În mod obișnuit, tratamentul include terapie intravaginală cu azoli timp de cel puțin o săptămână sau tratament oral cu fluconazol 150 mg o dată la 3 zile pentru trei doze. Pacientele cu vulvovaginită recurentă cauzată de Candida pot beneficia de tratament supresor cu fluconazol oral săptămânal timp de 6 luni.

Femeilor gravide nu li se vor recomanda antifungice orale. Pentru aceste paciente, este potrivită terapie intravaginală de 7 zile. Fluconazolul este considerat sigur pentru femeile care alăptează.

Îngrijire personală

Pe lângă tratamentul de la medic, se mai recomandă următoarele:

  • Purtarea lenjeriei de corp din bumbac, deoarece aceasta permite pielii să respire;
  • Spălarea de 2-3 ori pe zi a zonei genitale doar cu apă și săpun, urmată de aplicarea unguentului recomandat de medic;
  • Dormitul fără lenjerie de corp, dacă este posibil, doar cu un pantalon scurt sau lung de pijama;
  • Evitarea tampoanelelor igienice de zi cu zi, în afara ciclului menstrual; 
  • În perioada menstruației, evitarea folosirii absorbantului pentru mai mult de 3 ore la rând;
  • Evitarea contactului intim neprotejat în timpul tratamentului pentru candidoza vaginală.

Aceste recomandări ajută la potențarea efectelor tratamentului; în plus, se pot aplica în paralel și alte remedii naturale, care pot spori efectele unguentelor recomandate de medic. Se pot face băi de șezut cu apă în care s-a pus oțet de mere sau se poate masa zona cu ulei de arbore de ceai diluat în ulei de cocos. Atenție, nu există dovezi științifice pentru a se recomanda terapiile populare cu iaurt intravaginal sau oral ori usturoiul introdus intravaginal!

Tratament medicamentos candidoză bucală

În ceea ce privește candidoza bucală, un tratament local eficient constă în badijonarea de trei ori pe zi a interiorului gurii cu soluție de glicerină boraxată, eventual amestecată cu nistatin.

Recomandări alimentare în caz de candidoză bucală

Se va adopta și o alimentație săracă în zahăr, inclusiv îndulcitori naturali precum mierea, siropul din fructe de arțar sau agave. Dacă nu i se mai furnizează Candidei nimic cu zahăr, organismul este ajutat să lupte cu înmulțirea fungilor și să grăbească vindecarea.

De asemenea, este bine ca în timpul tratamentului pentru candidoză bucală să nu se consume amidonoase (precum cartofii, porumbul sau fasolea), fructe foarte bogate în zahăr (fructele uscate, bananele sau smochinele), cărnuri procesate (mezeluri, cârnați etc.), produse care conțin gluten, margarină, alcool, cafea și alte băuturi cu cofeină și stimulante (energizante, ceai negru etc.). Se va renunța sau se va reduce la maximum aportul de gluten.

În schimb, se recomandă consumul de scorțișoară, cuișoare, ghimbir, oțet de mere, iaurt grecesc, usturoi, legume verzi cu frunze (spanac, broccoli, pătrunjel, ceapă verde etc.), alimente bogate în vitamina C (ardei gras, kiwi, citrice etc.), carne slabă (pui, pește), ouă, orez, mei și grăsimi sănătoase (avocado, ulei de măsline, uei de cocos extravirgin). Rodia este fructul cel mai recomandat în cazul candidozei, prezentând proprietăți antifungice și grăbind vindecarea în caz de candidoză bucală.

Suplimente cu probiotice

Nu în ultimul rând, alături de dieta anti-candidoză, este important să se repopuleze intestinul cu bacterii bune, folosindu-se un probiotic cu potență ridicată pentru a menține înmulțirea coloniilor de Candida sub control. În timp ce organismul luptă cu creșterea excesivă a Candida, urmând tratamentul indicat de medic, pacientul poate la un supliment probiotic care să conțină 100 de miliarde de unități formatoare de colonii bune (CFU) pentru a restabili echilibrul microbian sănătos al intestinului.

În cazul în care simptomele de candizoză nu dispar după două săptămâni, se recomandă o nouă vizită la medicul ORL, ginecolog sau urolog, după caz, deoarece poate fi necesar tratamentul sistemic, cu pastile antifungice, care elimină infecțiile fungice din interiorul corpului, obținându-se rezultate mai bune decât doar cu cele topice. De exemplu, fluconazolul este un antifungic oral care este prescris frecvent și se va lua conform recomandărilor medicului.

Cum se poate preveni candidoza?

O creștere excesivă a Candida albicans se poate preveni prin menținerea unei bune igiene orale și fizice, printr-o alimentație bine echilibrată, gestionarea stresului, dar și a nivelului de zahăr din sânge în cazul persoanelor care au diabet. Având în vedere că antibioticele pot provoca o creștere excesivă a acestei ciuperci, e bine ca pacientul care primește un astfel de tratament să ceară sfatul medicului legat de această îngrijorare.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Vaginal Candidiasis 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459317/
CDC - Candida infections of the mouth, throat, and esophagus 
https://www.cdc.gov/fungal/diseases/candidiasis/thrush/index.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0