Antihistaminicele și alte medicamente asemănătoare ar putea reprezenta o nouă strategie terapeutică pentru a încetini progresia bolii Huntington, se arată într-un nou studiu.

Ce sunt antihistaminicele

Antihistaminicele, alături de substanțele descongestionante și de injecții reprezintă metode de gestionare a alergiilor.

Antihistaminicele sunt medicamente folosite adesea pentru atenuarea simptomelor alergiilor, cum ar fi febra fânului, urticaria, conjunctivita și reacțiile la mușcăturile sau la înțepăturile insectelor. De asemenea, antihistaminicele sunt folosite uneori pentru a preveni răul de mișcare și ca tratament de scurtă durată pentru insomnie. Majoritatea antihistaminicelor pot fi cumpărate din farmacii și din magazine naturiste, dar unele sunt disponibile numai pe bază de rețetă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Simptomele alergiilor pot fi controlate și cu soluții saline hipertonice descongestionante, cum ar fi spray-urile nazale cu apă de mare, minerale și oligoelemente. Injecțiile ajută la reducerea sensibilității persoanei la factorii declanșatori ai alergiilor.

Antihistaminicele, utile în gestionarea bolii Huntington?

Acum, oamenii de știință au descris într-un studiu recent o nouă potențială strategie terapeutică pentru încetinirea progresiei bolii Huntington aflată în stadiu incipient.

Cercetările efectuate pe șoareci indică faptul că vizarea receptorului de histamină H3 (H3R) - o țintă a medicamentelor bine stabilită pentru alte afecțiuni cum ar fi febra fânului - ar putea ajuta la prevenirea dezechilibrelor în semnalizarea dopaminei care duc la moartea celulelor creierului și la deficite de mișcare și de memorie.

Autorii studiului afirmă că se cunoștea deja faptul că semnalizarea dopaminei dispare în boala Huntington. Însă echipa de cercetare implicată în acest studiu, alături de alte echipe de cercetare ale unor lucrări recente, au arătat că receptorii dopaminei și receptorii histaminici se găsesc în același loc și controlează împreună semnalizarea în creier. 

Având în vedere că receptorii dopaminei se găsesc în multe celule normale în întregul sistem nervos central, cercetătorii s-au gândit că țintirea semnalării dopaminei prin intermediul receptorului histaminic ar putea fi o strategie mai eficientă pentru a încetini evoluția bolii Huntington.

Echipa a cercetat dacă acești parteneri proteici sunt găsiți împreună la șoareci cu boala Huntington și ar putea fi ținte potențiale pentru tratament. Ei au descoperit că la vârsta de două luni și la cea de patru luni, atât șoarecii sănătoși, cât și cei cu boala Huntington, asimptomatici, au complexul de dopamină D1 (D1R) -H3R. Dar când echipa i-a analizat pe cei mai în vârstă, cei care aveau șase luni și opt luni, a observat că șoarecii cu boala Huntington (care aveau și simptome) pierduseră complet complexul D1R-H3R. Receptorii individuali erau încă prezenți, dar, în stadiul cel mai avansat al bolii, aceste proteine nu mai acționau împreună ca partenere.

Pentru a confirma rolul complexului D1R-H3R, oamenii de știință implicați în studiu au testat efectele unui medicament antihistaminic numit tioperamidă asupra mișcării, învățării și memoriei la șoarecii cu boala Huntington. Șoarecii tratați cu tioperamidă au fost la fel de susceptibili să se comporte precum șoarecii sănătoși de aceeași vârstă, în timp ce aceia tratați cu soluție salină nu au putut să-și păstreze echilibrul. Mai mult, într-un test de memorie, șoarecii tratați cu soluție salină nu au arătat nicio preferință pentru obiectele familiare, în timp ce aceia tratați cu tioperamidă nu aveau astfel de deficiențe de memorie.

Echipa a examinat ulterior dacă aceste rezultate s-au datorat tratamentului care păstrează complexele D1R-H3R. Studiile asupra țesuturilor de la șoareci tratate și netratate au arătat că numai animalele tratate aveau încă complexe H3R / D1R la vârsta de șase și respectiv de opt luni. Mai mult, atunci când au tratat șoareci cu boala Huntington care împliniseră deja vârsta de șapte luni (când acești parteneri proteici nu se mai găsesc împreună), tioperamida nu a avut niciun efect asupra deficiențelor de mișcare, învățare sau memorie. Acest lucru confirmă faptul că efectele de protecție ale tioperamidei apar prin complexele D1R-H3R și că acestea trebuie să fie prezente pentru ca medicamentul să funcționeze.

În cele din urmă, echipa a analizat probele de țesut cerebral uman pentru prezența complexelor D1R-H3R. Cercetătorii au descoperit că, la persoanele sănătoase și la persoanele cu boala Huntington în stadiu incipient, complexele D1R-H3R erau prezente. În schimb, la persoanele cu boală mai avansată, complexele D1R-H3R erau aproape absente.

Savanții sunt de părere că dezechilibrul semnalizării dopaminei în progresia bolii reprezintă un potențial punct extrem de important pentru pacienții cu boala Huntington, deoarece poate duce în cele din urmă la disfuncția celulelor nervoase și la deces. În acest studiu, s-a arătat, practic, că aceste complexe D1R / H3R se găsesc în creier în stadiile precoce, dar nu în cele târzii ale bolii și că vizarea acestor complexe ar putea încetini progresia bolii în stadiu incipient.

În plus, datele colectate ajută la explicarea studiilor anterioare care încearcă să țintească H3R, arătând dependența de complexele D1R / H3R pentru ca aceste medicamente să funcționeze. Acest lucru este important, deoarece există mai mulți compuși H3R fie în stadiu clinic, fie care au trecut prin faza a doua și a treia de studiu, care s-ar putea dovedi a fi oportunități pentru stabilirea unor noi indicații pentru medicamente.

Cum se tratează în prezent boala Huntington

În prezent, niciun tratament nu poate modifica cursul bolii Huntington. Dar medicamentele pot diminua unele simptome legate de mișcare și de tulburările psihice. Iar intervențiile multiple pot ajuta o persoană să se adapteze la schimbările abilităților sale pentru o anumită perioadă de timp.

Medicamentele se schimbă, în general, pe parcursul bolii, în funcție de obiectivele generale ale tratamentului. De asemenea, medicamentele care tratează unele simptome pot duce la reacții adverse care agravează alte simptome. Obiectivele tratamentului sunt revizuite și actualizate periodic. 

Pacienților li se recomandă medicamente pentru tulburările de mișcare (tetrabenazina, deutetrabenazina), antipsihotice (haloperidolul, flufenazina, risperidona, olanzapina, quetiapina) sau alte medicamente precum amantadina, levetiracetamul și clonazepamul. De asemenea, li se pot recomanda medicamente pentru tulburări psihice, cum ar fi antidepresivele (citalopram, escitalopram, fluoxetină, sertralină) sau cele de stabilizare a stării de spirit (divalproex, carbamazepină, lamotrigină).

Un psihiatru, un psiholog sau un asistent social clinic pot oferi pacientului terapie de vorbire pentru a-l ajuta cu problemele de comportament, a gestiona așteptările în timpul evoluției bolii și a facilita o comunicare eficientă între membrii familiei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Harvard Health Publishing - 3 ways to manage allergies
https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/3-ways-to-manage-allergies
NHS - Antihistamines
https://www.nhs.uk/conditions/antihistamines/
Science Daily - Antihistamines and similar drugs could slow down Huntington’s disease
https://www.sciencedaily.com/releases/2020/06/200609122920.htm
1. Studiul „Modulation of dopamine D1 receptors via histamine H3 receptors is a novel therapeutic target for Huntington's disease”, apărut în eLife, 2020; 9 DOI: 10.7554/eLife.51093, autori: David Moreno-Delgado et al.
Mayo Clinic - Huntington’s Disease
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/huntingtons-disease/diagnosis-treatment/drc-20356122